1. [DEX '09] ÎNDREPTĂTOR, -OARE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumă; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.
2. [MDA2] îndreptător, ~oare [At: COD. VOR. 123/5-6 / V: (înv) ~derept~, ~direp~ / Pl: ~i, ~oare / E: îndrepta + -tor] (Înv) 1-6 smf, a (Persoană) care îndreaptă (4,17,18). 7 smf (Ccr) Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie Si: corector. 8 smf Conducător. 9 sn Rindea (mare). 10 sn Semn care indică o direcție.
3. [DEX '98] ÎNDREPTĂTOR, -OARE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumează; călăuzitor. – Îndrepta + suf. -ător.
4. [DLRLC] ÎNDREPTĂTOR, -OARE, îndreptători, -oare, adj. (Învechit) Care îndrumă, îndreaptă; călăuzitor. Înainte... merg vro cîțiva oameni povățuitori și îndreptători de drum. BĂLCESCU, O. I 122. ◊ (Substantivat) Înțelepți, sfetnici, învățători și îndreptători ai obștei. ȚICHINDEAL, F. 113.
5. [Șăineanu, ed. VI] îndreptător m. cel ce îndreaptă: Îndreptătorul bețivilor (titlul unei cărți morale de Anton Pann).
6. [Scriban] îndreptătór, -oáre adj. Care îndreaptă. S. n., pl. oare. Carte saŭ aparat care îndreaptă (îndreptar).
7. [MDA2] îndereptător, ~oare a vz îndreptător
8. [MDA2] îndireptător, ~oare a vz îndreptător
9. [DOOM 3] îndreptător (înv.) adj. m., pl. îndreptători; f. sg. și pl. îndreptătoare
10. [DOOM 2] îndreptător (înv.) adj. m., pl. îndreptători; f. sg. și pl. îndreptătoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL