1. [DEX '09] ÎNDREPTARE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.
2. [MDA2] îndreptare sf [At: CORESI, EV. 2/36 / V: (înv) ~dir~ / Pl: ~tări / E: îndrepta] 1 Readucere a unui obiect în poziție dreaptă, întinsă Si: dezdoire, îndreptat1 (1). 2 Corectare a ținutei unei persoane aduse de spate Si: îndreptat1 (2). 3 (Fig) Batere a cuiva Si: îndreptat1 (3). 4 Schimbare din rău în bine Si: îmbunătățire, îndreptat1. 5 Ameliorare a vremii Si: îndreptat1 (5). 6 (Spc; reg) Dispariție a spațiilor dintre doagele butoiului prin umflare în apă Si: îndreptat1 (6). 7 Reorganizare a armatei Si: îndreptat1 (7). 8 întremare a cuiva după o boală Si: îndreptat1 (8). 9 Revenire la o înfățișare prosperă Si: îndreptat1 (9). 10 Îndepărtare a efectelor beției Si: îndreptat1 (10). 11 Corectare a purtărilor Si: îndreptat1 (11). 12 (Jur; înv) Dezvinovățire. 13 (Înv) Mântuire. 14 Scuzare. 15 Călăuzire a cuiva pe drumul bun Si: îndreptat1 (15), îndrumare (1), îndrumat1 (1). 16 (Fig) Îndrumare spre hotărârea potrivită Si: îndreptat1 (16). 17 (Înv) Poruncă. 18 (Iuz) Sentință. 19 (Iuz) Răsplată. 20 (Îvp) Dreptate. 21 Pretext. 22 (Înv) Principiu conducător Si: îndreptat1 (22). 23 (Înv; lpl) Act justificativ Si: îndreptat1 (23). 24 Orientare a privirii într-o anumită direcție Si: îndreptat1 (24). 25 Plecare spre o anumită țintă Si: îndreptat1 (25). 26 Conducere a unui vehicul într-o anumită direcție Si: îndreptat1 (26). 27 Schimbare a cursului unei ape într-o altă direcție Si: îndreptat1 (27). 28 Adresare a unei rugăminți către cineva Si: îndreptat1 (28). 29 Țintire spre ceva cu o armă de foc Si: îndreptat1 (29). 30 (Spc; reg) Ciulire a urechilor la animale Si: îndreptat1 (30). 31 (Înv; ccr) Document oficial.
3. [DLRLC] ÎNDREPTARE, îndreptări, s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei. 1. Îmbunătățire, corectare. Un comunist nu trebuie să-și ascundă greșelile, ci să le recunoască cinstit și deschis, să caute căile pentru îndreptarea lor și să le îndrepte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 43. Îți alătur mai jos o mică îndreptare în text. CARAGIALE, O. VII 311. 2. (Învechit și popular) Dreptate, echitate, îndreptățire. În loc să facă alegere și îndreptare jeluitorilor, fac mai rea nedreptate. GOLESCU, Î. 96. Acest om... Are multă îndreptare, Deci să știe orișicare Că cu totul l-am iertat, Ca p-un om nevinovat. TEODORESCU, P. P. 119. ♦ (Concretizat) Act justificativ, document oficial. Da cine ești dumneata? strigă vornicul. Să-ți arăți îndreptările. Ce ai a mă întreba? SADOVEANU, P. S. 55. Așteptau să le dea îndreptările pentru drum. MIRONESCU, S. A. 80. Numai că se înființă tată-mio cu alt seminarist, tot cu îndreptări în regulă. HOGAȘ, DR. II 150.
4. [Șăineanu, ed. VI] îndreptare f. acțiunea de a îndrepta: 1. reparare, rectificare; 2. (învechit) normă, regulă: îndreptarea Legii, codice tradus din grecește și tipărit în Târgoviște la 1652.
5. [Scriban] îndreptáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndrepta, reparare, rectificare. – Vechĭ îndreptăcĭúne.
6. [DEX '09] ÎNDREPTA, îndrept, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o ținută dreaptă. 2. Tranz. și refl. A (se) schimba din rău în bine; a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema după o boală; a căpăta o înfățișare bună. 3. Refl. și tranz. A(-și) corecta purtările. II. 1. Refl. A porni într-o anumită direcție. ◊ Tranz. Îndreaptă mașina spre oraș. (Expr.) A-și îndrepta pașii = a merge spre... 2. Tranz. A arăta cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în direcția potrivită. ◊ Expr. A îndrepta pașii cuiva = a) a face pe cineva să meargă spre...; b) a călăuzi, a conduce (în viață). A(-și) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-și) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. și: îndreptez] – În + drept.
7. [DEX '09] ÎNDREPTAR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. – În + dreptar (Înv. „îndreptar” < drept).
8. [MDA2] derepta v vz îndrepta
9. [MDA2] înderepta v vz îndrepta
10. [MDA2] îndereptare sf vz îndreptare
11. [MDA2] îndirepta v vz îndrepta
12. [MDA2] îndireptare sf vz îndreptare
13. [MDA2] îndrepta [At: VARLAAM, C. 374/1 / V: (îrg) ~derep~, ~direp~ / Pzi: îndrept și ~tez / E: în + drept] 1 vt A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. 2 vr (D. oameni; șîe a se ~ ca un băț) A lua o ținută dreaptă. 3 vt (Fig; îe) A ~ (cuiva) spatele A bate pe cineva. 4-5 vtr A (se) schimba din rău în bine Si: a (se) îmbunătăți, a (se) ameliora. 6 vr (D. vreme) A se face frumoasă. 7 vr (Reg; d. interstițiile doagelor de la butoi) A dispărea prin umflarea în apă. 8 vr (D. armată) A se reorganiza. 9 vr (D. oameni) A se întrema după o boală. 10 vr A căpăta o înfățișare prosperă. 11 vr (Irn; d. alcoolici) A se drege după beție. 12-13 vtr A(-și) corecta purtările. 14 vr (Jur) A se dezvinovăți. 15 vr (Înv; îe) A se ~ de păcat A se mântui de păcate. 16 vt (Înv) A scuza. 17 vt A arăta cuiva drumul bun. 18 vt (Fig) A îndemna pe cineva spre hotărârea potrivită. 19 vr (Îe) A-și ~ ochii (sau privirile) asupra cuiva sau a ceva A se uita la cineva sau la ceva. 20 vr (Șîe a-și ~ pașii) A porni într-o anume direcție. 21 vtf (Rar) A face pe cineva să meargă spre... 22 vt (D. vehicule) A conduce într-o anumită direcție. 23 vt (D. cursul unei ape) A da o anume direcție. 24-25 vtr (D. cereri, rugăminți etc.) A (se) adresa. 26 vr (Îe) A-și ~ gândul asupra cuiva sau a ceva A se gândi la cineva sau la ceva. 27 vt A ținti cu o armă de foc asupra cuiva sau a ceva. 28 vt (Reg; d. urechi) A ciuli.
14. [MDA2] îndreptar sn [At: DA / Pl: ~re / E: în- + dreptar] Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu.
15. [DLRLC] ÎNDREPTA, îndrept și îndreptez, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb, a dezdoi, a aduce în poziție normală, dreaptă. Cum mergea prin codru, dă peste un om care nu făcea alta decît copacii ce erau drepți îi strîmba, iar pe cei strimbi îi îndrepta. ȘEZ. II 201. ♦ Refl. (Despre persoane) A-și corecta poziția corpului, a lua o ținută dreaptă. Se îndreaptă din șale. 2. Refl. (Despre persoane) A se întrema după o boală, a căpăta înfățișare bună, a arăta mai bine, a se înviora. Parcă mai crescuse, se mai îndreptase, se mai luminase la față. DUMITRIU, V. L. 83. Nu trecu mult și el băgă de seamă că mă-sa nu se îndreptează, ci... se topește de pe picioare. ISPIRESCU, L. 128. De mă voi îndrepta, pre mulți am să popesc și eu. NEGRUZZI, S. I 161. ◊ Fig. (Despre semănături) După ploi, grîul se îndreptase destul de bine. SADOVEANU, M. C. 188. ◊ Tranz. Îl luă la masă la el ca să-l mai îndrepte. DELAVRANCEA, H. T. 18. ♦ (Despre vreme) A se schimba din rea în bună, (în special) a deveni din ploioasă, senină. Ieși copile cu părul bălan afară... doar s-a îndrepta vremea. CREANGĂ, A. 34. ♦ Tranz. A îmbunătăți. Toți au rămas cu ideea că Toderică și-a îndreptat starea. NEGRUZZI, S. I 85. 3. Refl. A reveni asupra unei greșeli, a-și corecta purtările, a se lepăda de năravuri, a se corecta. Nici socoti că s-a îndrepta; calul bătrîn nu mai învață a juca. NEGRUZZI, S. I 250. ◊ Tranz. Eu am făcut greșeala, tot eu trebuie s-o îndreptez. CARAGIALE, O. III 83. Părîndu-mi stilul lor îndestul de deosebit de cele de mai nainte alcătuiri ale mele... m-am apucat să le îndreptez. NEGRUZZI, S. II 169. ◊ (Absol.) [Filimon] critica ca să îndrepteze, iar nu pentru ca să descurajeze. GHICA, S. A. 80. II. (Urmat de determinări locale, de obicei introduse prin prep. «spre», «către», mai rar «la», «pe» sau «în») 1. Refl. (Despre persoane) A se duce, a porni, a se pune în mișcare într-o direcție anumită; a apuca pe un drum. Se îndreptează... Spre clavirul ce-i zîmbește. MACEDONSKI, O. I 86. Se îndreptară spre Pipirig. CREANGĂ, A. 20. Nu uita să te îndreptezi tocmai în fundul Forului roman. ODOBESCU, S. III 70. El la tîrg se îndrepta. ALECSANDRI, P. P. 137. ◊ Fig. Sufletul tînăr al copilei se îndrepta spre lumina tinereții și spre viitor. SADOVEANU, O. I 96. Iorgu... s-o îndreptat pe calea adevărului. ALECSANDRI, T. 1052. ◊ (Despre lucruri) Ape... Șerpuind prin văi adînci... Și-ndreptîndu-se în cale La biserica din vale. ALECSANDRI, P. II 34. Mergînd pe o cărare ce se îndrepta spre locul balului, am început a gîndi cu părere de rău. NEGRUZZI, S. I 104. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A scoate pe drumul bun, a îndruma, a conduce în direcția potrivită. A întrebat de prăvălia lui d. Nae Girimea, și băiatul l-a îndreptat aici. CARAGIALE, O. I 195. A îndreptat-o la soră-sa cea mai mare. CREANGĂ, P. 91. N-ai putea d-ta să ne îndrepți spre țara zmeului? ALECSANDRI, T. I 429. ◊ (Cu privire la animale, la vehicule, la ambarcații) Bade, calul mi l-oi îndrepta iar la d-ta. RETEGANUL, P. II 11. Căpitanul îndată au îndreptat corabia cătră acea parte. DRĂGHICI, R. 25. ◊ Expr. A-și îndrepta pasul (sau pașii) sau a îndrepta pașii cuiva = a păși sau a face pe cineva să pășească spre..., a călăuzi, a conduce. Mi-a îndreptat pașii către acest loc. ISPIRESCU, L. 56. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lîngă fereastră unde-n colț Luceafărul așteaptă. EMINESCU, O. I 167. Omul își îndreaptă pasul cătră desul stejăriș, Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziș. ALECSANDRI, P. A. 122. A(-și) îndrepta ochii (privirile sau gîndul) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva, a i se duce cuiva gîndul la cineva sau la ceva. Spre Moscova se îndreaptă privirile tuturor popoarelor care n-au izbutit să scuture încă de pe umerii lor jugul robiei capitaliste. STANCU, U.R.S.S. 101. Ochișorii... La soru-sa-i îndrepta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ♦ (Cu privire la arme de foc) A aținti asupra cuiva sau a ceva, a da o anumită direcție. Îndreptați tunurile spre cetate. ALECSANDRI, T. II 17. Bun meterez că-și făcea, Flinta-n Bîca că-ndrepta. ȘEZ. II 77. ◊ Fig. În țările capitalului știința și tehnica sînt îndreptate împotriva clasei muncitoare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 43. ♦ (Cu privire la hîrtii oficiale) A trimite sau a adresa cuiva. A îndrepta o petiție către autoritatea competentă.
16. [DLRLC] ÎNDREPTAR, îndreptare, s. n. Lucrare care dă îndrumări (într-un anumit domeniu); călăuză. Îndreptar ortografic. ▭ Cunoașterea principiilor de proiectare ale arhitecturii sovietice în domeniul construcțiilor agricole constituie un ajutor eficace și un îndreptar sigur în activitatea de proiectare a Stațiunilor de mașini și tractoare din țara noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 5/2.
17. [Șăineanu, ed. VI] îndreptà v. (activ) 1. a face drept: a îndrepta copacii cei strâmbi; 2. a drege, a repara: îndreaptă grădina ISP.; 3. fig. a corija, a rectifica: a îndrepta o greșală; 4. a dirija: a îndrepta un tun; 5. a arăta cuiva calea: D-zeu te-a îndreptat la mine CR. ║ (reciproc) 1. a se face mai bine, a deveni mai bun: vremea, bolnavul a început să se îndrepte; 2. fig. a se corija, a se justifica; 3. a se ridica în picioare: când cade omul, anevoie se îndreaptă PANN; 4. a apuca încotrova: se îndreaptă spre casă; 5. a se adresa către cineva: s’a îndreptat spre noi.
18. [Scriban] dereptéz V. îndreptez.
19. [Scriban] îndereptéz, V. îndrept.
20. [Scriban] îndireptéz, V. îndrept.
21. [Scriban] îndrépt și -éz, a -á v. tr. (d. în și drept. – Îndrept, îndrepțĭ, îndreaptă; să îndrepte). Fac drept ceĭa ce era strîmb: a îndrepta o vargă. Dirijez, așez orĭ mișc într’o direcțiune: a îndrepta tunu spre rîŭ, trupele spre dușman. Adresez: a îndrepta o cerere spre (saŭ către) cineva. Arăt drumu: îndreaptă-mă pe unde să ajung maĭ răpede acasă. Ameliorez: Dumnezeŭ îndreaptă timpu. Dreg, repar: a îndrepta o mașină. Corijez, corectez, rectific: a îndrepta o greșeală. Vindec: a îndrepta un bolnav, l-am îndreptat de frigurĭ. V. refl. Mă fac drept din strîmb: varga se îndreaptă. Mă dirijez, mă așez orĭ mă mișc într’o direcțiune: ochiĭ mi se îndreaptă spre patrie. Mă adresez: mă îndrept spre (saŭ către) tine. Mă ameliorez: semănăturile s’aŭ îndreptat după ploaĭe. Mă dreg, mă repar: mașina s’a îndreptat. Mă corijez, mă rectific: greșelile s’aŭ îndreptat. Mă vindec: bolnavu s’a îndreptat de frigurĭ. – Vechĭ: îndreptez și îndireptez. Mă dereptez, mă justific.
22. [Scriban] îndreptár și dreptár n., pl. e (d. drept, îndrept). Echer saŭ riglă de meseriaș. Șurub regulator p. ca o mașină să meargă maĭ răpede saŭ maĭ încet. Fig. Normă, canon, regulă de vĭață. Cod, pravilă, carte care arată legile uneĭ științe: această carte e îndreptaru limbiĭ româneștĭ. – Vechĭ dereptar. V. colțar și cumpănă.
23. [DOOM 3] îndreptare s. f., g.-d. art. îndreptării; pl. îndreptări
24. [DOOM 2] îndreptare s. f., g.-d. art. îndreptării; pl. îndreptări
25. [DOOM 3] îndrepta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrept, 2 sg. îndrepți, 3 îndreaptă; conj. prez. 1 sg. să îndrept, 3 să îndrepte; imper. 2 sg. afirm. îndreaptă
26. [DOOM 3] îndreptar s. n., pl. îndreptare
27. [DOOM 2] îndrepta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îndrept, 3 îndreaptă
28. [DOOM 2] îndreptar s. n., pl. îndreptare
29. [IVO-III] îndrept, -tare inf. s.
30. [DER] îndrepta (îndrept, îndreptat), vb. – 1. A face drept ceea ce era îndoit sau strîmb. – 2. A rectifica, a corija. – 3. A reface, a aranja, a restabili. – 4. A călăuzi, a îndruma, a indica direcția. – 5. (Mold.) A arăta, a semnala. – 6. (Refl.) A se justifica. – 7. (Refl.) A îmbunătăți, a ameliora. – Var. (înv.) drepta, înderepta, îndirepta. Mr. ndreptu, ndreptare, megl. andrept, andriptari. De la drept, înv. derept, cu pref. factitiv în-, ca drum › îndruma, semn › însemna, etc. Der. directă de la un lat. *directāre sau *derectāre (Candrea-Dens., 515; DAR; Candrea), sau din lat. *indirectāre, cf. alb. ndërtoń (Philippide, II, 645), este posibilă, fără să pară probabilă. Directiāre apare la Virgilio Marón, cf. *addirectiāre › fr. adresser. Sensul 7 apare și în calabr. ndirizzari „a se ameliora (timpul)”. Există tendința de a conjuga eu îndreptez. – Der. îndreptător, adj. (care îndreaptă; călăuzitor); îndreptătură, s. f. (înv., corectare; îmbunătățire).
31. [DTL] ÎNDREPTAR s. n. (< în + dreptar < drept + suf. -ar): lucrare care dă îndrumări într-un anumit domeniu; călăuză. ◊ ~ ortoepic, ortografic și de punctuație: î. de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor, a propozițiilor și a frazelor dintr-o limbă, în spiritul normelor limbii literare actuale.
32. [D.Religios] îndreptare, îndreptări s. f. Acțiunea de a (se) îndrepta și rezultatul ei; corectare. ♦ (Înv. și pop.) Dreptate, îndreptățire. ♦ (Înv.) Act justificativ, document oficial. ♦ Înv.) Sentință, dreptate, justiție; dispoziție, pravilă. ◊ „Îndreptarea legii” („Pravila cea mare”) = culegere de legi (peste 800 p.) apărută în 1652 la Târgoviște pe timpul lui Matei Basarab. A fost tradusă din grecește, la îndemnul mitropolitului Ștefan, de către Daniil Panoneanu, originar din Transilvania, ajutat de doi dascăli greci. Cuprinde diferite prelucrări din legislația bizantină, precum și canoanele sfinților apostoli, ale sinoadelor ecumenice și ale sfinților părinți. – Din îndrepta.
33. [DE] CASTIGAT RIDENDO MORES (lat.) moravurile se îndreaptă prin râs – Deviza comediei dată de poetul francez J. de Santeul. Reliefează forța educativă a râsului.
34. [CECC] Castigat ridendo mores (lat. „Rîzînd îndreptăm moravurile”). Această maximă este creația poetului francez J. Santeul care a trăit în secolul al XVII-lea, dar a scris în limba latină. Cînd renumitul actor italian Domenico i-a comandat o inscripție pentru pînza teatrului său, Santeul i-a compus epigraful: Castigat ridendo mores. Și aceste trei cuvinte, care au devenit deviza comediei, și-au ciștigat o popularitate rapidă și universală. Ele arată că obiceiurile proaste pot fi combătute bine prin ironie, satiră, umor. Valoarea și adevărul acestei expresii sînt confirmate de Karl Marx, cînd spune că omenirea se desparte de trecut, rîzînd. Poetul Marcel Breslașu conchide, într-un articol din „Scînteia” (nr. 6632): „De-abia în vremea noastră putem înscrie – nu ca un iluzoriu deziderat, ei cu simțămîntul deplin al realității pe frontonul umorului și al satirei, vestitele cuvinte: «Castigat ridendo mores» – Rîzînd îndreptăm moravurile”. TEAT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL