1. [DEX '09] ÎNCREZUT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.
2. [MDA2] încrezut, ~ă [At: LB / Pl: ~uți, ~e / E: încrede] 1 a (Îrg) Care a fost lăsat în seama cuiva cu toată încrederea Si: încredințat (8). 2 a (Îrg) În care se poate pune toată nădejdea. 3 a Sigur. 4 a Devotat. 5 a Fidel. 6-7 smf, a (Prt) (Persoană) care are o încredere nejustificată în sine. 8-9 smf, a (Persoană) care are o părere foarte bună despre sine Si: arogant. 10 a (Îrg) Plăcut.
3. [CADE] ÎNCREZUT adj. 1 p. ÎNCREDE ¶ 2 Care se crede prea mult, înfumurat ¶ 3 Trans. (Om) ~, om de încredere: trimite împăratului un om ~, ca să cheme pe fecior la curte (RET.).
4. [DEX '98] ÎNCREZUT, -Ă, încrezuți, -te, adj. Care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.
5. [DLRLC] ÎNCREZUT, -Ă, încrezuți, -te, adj. (Despre oameni) Care se crede prea mult, care are o idee prea bună despre sine; îngîmfat, înfumurat. Bouarul era bogat, și acum se făcuse leneș și cam încrezut. SLAVICI, N. I 50. Era foarte încrezută în frumsețea sa. RETEGANUL, P. IV 3.
6. [Scriban] încrezút, -ă adj. Care se crede mult, îngînfat, înfumurat. V. crezut și închipuit.
7. [DEX '09] ÎNCREDE, încred, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.
8. [MDA2] încrede [At: CORESI, EV. 276/23 / Pzi: încred, (înv) încrez / Cj: 3 să ~eadă, (înv) să ~ează / E: în- + crede] 1 vt (Îvr) A socoti că cineva este drept. 2-3 vr A se încredința (4-5). 4 vr A se bizui pe cineva sau pe ceva Si: a conta, a se încredința 5 vr A da cuiva crezare Si: a se încredința (7). 6-8 vt (Îvp) A încredința (1-3). 9-10 vr A pune temei (pe cinstea sau) pe sinceritatea cuiva Si: (înv) a se încredincioșa (1-2). 11-12 vtr (Rar) A se încredința (13-14). 13 vtf (Înv) A face pe cineva să treacă la altă religie Si: a converti, (înv) a încredincioșa (3). 14-15 vr (Pop) A avea încredere (prea mare) în forțele proprii. 16 vr (Pop) A se fuduli.
9. [CADE] ÎNCREDE (-ed) I. vb. tr. A încredința: eu îi încred banii mei, și el se vede că-i speculează în folosul lui (ALECS.). II. vb. refl. A pune temeiu, a se bizui pe credința, pe cinstea, pe ajutorul cuiva: încred-te lui, cum te-ai încrezut în mine, și nu te vei căi (ISP.); nu te încrede lingvgușitorului; a se ~ în Dumnezeu, a-și pune credința în ajutorul lui Dumnezeu [crede].
10. [CADE] ÎNCREZĂTOR adj. verb. ÎNCREDE. Care se încrede lesne, care are încredere în ori-cine.
11. [DLRLC] ÎNCREDE, încred, vb. III. 1. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prep. «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. Tranz. (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. ◊ Refl. (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.
12. [Șăineanu, ed. VI] încrede v. a se lăsa în buna credința altuia, a-și pune credința în: încrede-te în el.
13. [Scriban] încréd, -crezút, a -créde v. tr. (d. cred). Încredințez, predaŭ (Vechĭ). V. refl. Am încredere, mă sprijin pe credința (fidelitatea) altuĭa: mă încred în cineva (saŭ cuĭva).
14. [DOOM 3] încrezut adj. m., s. m., pl. încrezuți; adj. f., s. f. încrezută, pl. încrezute
15. [DOOM 2] *încrezut adj. m., s. m. pl. încrezuți; adj. f., s. f. încrezută, pl. încrezute
16. [DOOM 3] încrede (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încred, 2 sg. te încrezi, 3 sg. se încrede, perf. s. 1 sg. mă încrezui, m.m.c.p. 1 pl. ne încrezuserăm; conj. prez. 1 sg. să mă încred, 3 să se încreadă; imper. 2 sg. afirm. încrede-te; ger. încrezându-mă; part. încrezut
17. [DOOM 2] !încrede (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrede, 1 pl. ne încredem, imperf. 3 sg. se încredea, perf. s. 3 sg. se încrezu; conj. prez. 3 să se încreadă; ger. încrezându-se; part. încrezut
18. [IVO-III] încred, -zui 1 aor.
19. [CECC] Nimium ne crede colori (lat. „Nu te încrede prea mult în culori”) – emistih al lui Vergiliu (Egloga a II-a, vers. 17). Poetul spune prin gura păstorului Corydon: „De ce oare n-am iubit-o pe Menalca, deși pielea ei neagră n-are strălucirea pielii tale! O, dar nu te mîndri prea mult cu culoarea ta (bineînțeles: albeața pielii tale – n.n.). Zvîrlim alba (floare) de mălin și-n schimb culegem negrul hiacint”. Sensul expresiei este: nu te încrede în aparențe. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL