1. [MDA2] încredințat2, ~ă a [At: PALIA (1582), ap. GCR 61/19 / Pl: ~ați, ~e / E: încredința] 1 Lăsat în grija sau în păstrarea cuiva de încredere. 2 (D. un secret) Împărtășit cuiva de încredere. 3 (Reg) Logodit. 4 (Înv) Adeverit. 5 (D. acte) Legalizat. 6 Convins de adevărul unei idei. 7 (Îe) A fi (sau a rămâne) ~ că... A fi convins că... 8 (Rar) Confirmat. 9 (Rar) Sigur. 10 (Trs) Însărcinat cu o misiune de încredere. 11 Căruia i s-a dat o procură, un mandat etc. 12 Cert.
2. [MDA2] încredințat1 sn [At: DA ms / Pl: (rar) ~uri / E: încredința] 1-7 Încredințare (1-7). 8 (Reg) Logodire. 9 Adeverire. 10-13 Încredințare (10-13).
3. [DLRLC] ÎNCREDINȚAT, -Ă, încredințați, -te, adj. (Numai în expr.) A fi (sau a rămîne) încredințat că... = a fi convins, a avea siguranța că... Erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. ISPIRESCU, L. 211. Fii bine încredințată că n-are să ne știe nici pămîntul. CREANGĂ, P. 171. Încredințat fiind că cetitorul îmi va rămînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43.
4. [DEX '09] ÎNCREDINȚA, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.
5. [MDA2] încredința [At: COD. VOR. 103/5-6 / V: (cscj) ~ți / Pzi: ~țez / E: în- + credință] 1-3 vt A da în grijă cuiva (un secret) (o misiune importantă sau) protecția unei persoane. Si: a încrede (6-8), a confia. 4-5 vr A avea încredere (deplină) în cineva Si: a se încrede (2-3). 6-7 A se încrede (4-5). 8 vrr (Înv) A-și jura credință. 9-10 vtrr (Reg) A (se) logodi. 11-12 vtr A (se) adeveri. 13-14 vtr A (se) convinge de ceva sau de cineva Si: a (se) încrede (11-12). 15-16 vtr A (se) garanta ceva. 17-18 vtr A (se) confirma cuiva ceva. 19-20 vtr A (se) converti la o religie. 21 vt A făgădui ceva în mod solemn.
6. [MDA2] încredinți v vz încredința
7. [CADE] CREDINȚA = ÎNCREDINȚA.
8. [CADE] ÎNCREDINȚA (-țez) I. vb. tr. 1 A asigura, a adeveri, a întări (că un lucru e adevărat): te încredițez că lucrurile s’au petrecut asa cum ți le-am povestit; multe dărîmături încredințează că pe acolo au fost odată case mari (ISP.) ¶ 2 A da în seamă, în grija cuiva (avînd încredere în cinstea lui): i-am încredințat toată averea mea; ~ cuiva o taină; întrebările... s’au aprobat de toată adunarea și mi s’au încredințat (NEGR.) ¶ 3 Trans. A logodi: tinerii, după așezare, se duceau cu părinții lor la preotul local și... el îi încredința (MAR.). II. vb. refl. 1 A se asigura, a căpăta dovada, credința: după ce se încredință că nu era ceva necurat (ISP.) ¶ 2 Trans. A se logodi: din minutul în care s’au încredințat... feciorul... se numește, în Bucovina, mire, iar fata încredințată, mireasă (MAR.) [credință].
9. [DLRLC] ÎNCREDINȚA, încredințez, vb. I. 1. Tranz. (Urmat de determinări în dativ) A da ceva ori pe cineva în grija, în seama sau în păstrarea cuiva demn de încredere; a preda. Își încredință pardesiul și pălăria persoanei rotunde și afabile de la garderobă. C. PETRESCU, C. V. 60. Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, P. 129. Boierii încredințau cîrmuirea țării pe viață sau pe o seamă de ani unui om ce îl chema domn și stăpînitor al țării. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ (Cu privire la o taină) A împărtăși cuiva cu toată încrederea. (Poetic) Florile... încredințară taina lor... unui flutur. EMINESCU, N. 29. 2. Refl. A se convinge de ceva. Tomșa se încredință dintr-o privire că răzășii lui sînt de față. SADOVEANU, O. VII 109. Ca să se încredințeze, își chemă fetele. ISPIRESCU, L. 52. Ipate, voind să se încredințeze și despre asta, ascultă pe Chirică. CREANGĂ, P. 171. Te vei încredința că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decît tine. NEGRUZZI, S. I 63. 3. Tranz. A confirma, a asigura. Tu, în carne și oase? – S-ar zice că tot eu!... îl încredință Vardaru. C. PETRESCU, A. R. 12. Și ca să-l încredințeze, îi dete înscris. ISPIRESCU, L. 6. Așa m-o încredințat vărul meu. ALECSANDRI, T. 952. ◊ Absol. Așa e, cum spuneți dumneavoastră, domnule plotonier-major, a încredințat Florea. SADOVEANU, M. C. 55.
10. [Șăineanu, ed. VI] încredințà v. 1. a asigura: te pot încredința că e adevărat; 2. a lăsa în grija cuiva: i-am încredințat toată averea. [V. credință].
11. [Scriban] încredințéz v. tr. (d. credință). Las în credința, în grija cuĭva: a încredința cuĭva un lucru ca să-l păstreze. Asigur, conving: te încredințez că așa e. V. refl. Mă asigur, mă conving: m’am încredințat de adevăr, că așa e.
12. [DOOM 3] încredința (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încredințez, 3 încredințează; conj. prez. 1 sg. să încredințez, 3 să încredințeze
13. [DOOM 2] încredința (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL