1. [DEX '09] ÎNCREDINȚARE, încredințări, s. f. Acțiunea de a (se) încredința și rezultatul ei. ♦ (Concr., rar) Adeverință. – V. încredința.
2. [MDA2] încredințare sf [At: NECULCE, ap. LET. II 315/19 / Pl: ~țări / E: încredința] 1-3 Dare în grija cuiva (a unui secret) (a unei misiuni importante sau) a protecției unei persoane Si: încredințat1 (1-3). 4-5 Încredere (deplină) în cineva Si: încredințat1 (4-5). 6 Bizuire pe cineva sau pe ceva Si: încredințat1 (6). 7 Jurământ de credință față de cineva Si: încredințat1 (7). 8 (Reg) Logodire. 9 Adeverire. 10 Convingere a unei persoane de adevărul unei idei Si: încredințat1 (10). 11 Oferire a unei garanții Si: încredințat1 (11). 12 Furnizare a unei confirmări Si: încredințat1 (12). 13 Convertire la o anumită religie Si: încredințat1 (13). 14 (Înv) Făgăduință solemnă Si: încredințat1 (14). 15 (Iuz; ccr) Garanție. 16 (Înv) Probă la operațiile aritmetice. 17 (Îlav) Cu bună ~ Cu siguranță. 18 (Îvr; ccr) Adeverință.
3. [CADE] ÎNCREDINȚARE sf. 1 Faptul de a (se) încredința; asigurare; dovadă, probă: ia să-mi facă Nică Oșlobanu ~a, zise părintele Duhu (CRG.) ¶ 2 Trans. Logodnă: legile împărătești... au oprit... să se săvîrșească ~a cu mai multe zile... înainte de cununie (MAR.).
4. [DLRLC] ÎNCREDINȚARE, încredințări, s. f. Acțiunea de a încredința și rezultatul ei. 1. Lăsare în grija, în seama sau în păstrarea unei persoane de încredere. Încredințarea unei misiuni. Încredințarea unui secret. ♦ (Concretizat, neobișnuit) Adeverință. Erau șapte încredințări la număr, pentru arme și bani. C. PETRESCU, A. R. 10. 2. Convingere. El rostea acestea cu cea mai deplină încredințare. ODOBESCU, S. III 46. 3. Garantare, asigurare. Tu credință-mi juri și-mi dai încredințări. NEGRUZZI, S. II 18.
5. [Șăineanu, ed. VI] încredințare f. 1. siguranță: a ști cu încredințare; 2. proba unui calcul: să-mi faci încredințarea CR.; 3. Tr. logodire.
6. [Scriban] încredințáre f. Acțiunea de a încredința, de a lăsa în grija cuĭva. Acțiunea de a saŭ de a te încredința (asigura, convinge). A ști cu încredințare, a ști sigur. A face cuĭva încredințarea (Rar), a-l convinge.
7. [DEX '09] ÎNCREDINȚA, încredințez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împărtăși cuiva o taină. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credință.
8. [MDA2] încredința [At: COD. VOR. 103/5-6 / V: (cscj) ~ți / Pzi: ~țez / E: în- + credință] 1-3 vt A da în grijă cuiva (un secret) (o misiune importantă sau) protecția unei persoane. Si: a încrede (6-8), a confia. 4-5 vr A avea încredere (deplină) în cineva Si: a se încrede (2-3). 6-7 A se încrede (4-5). 8 vrr (Înv) A-și jura credință. 9-10 vtrr (Reg) A (se) logodi. 11-12 vtr A (se) adeveri. 13-14 vtr A (se) convinge de ceva sau de cineva Si: a (se) încrede (11-12). 15-16 vtr A (se) garanta ceva. 17-18 vtr A (se) confirma cuiva ceva. 19-20 vtr A (se) converti la o religie. 21 vt A făgădui ceva în mod solemn.
9. [MDA2] încredinți v vz încredința
10. [CADE] CREDINȚA = ÎNCREDINȚA.
11. [CADE] ÎNCREDINȚA (-țez) I. vb. tr. 1 A asigura, a adeveri, a întări (că un lucru e adevărat): te încredițez că lucrurile s’au petrecut asa cum ți le-am povestit; multe dărîmături încredințează că pe acolo au fost odată case mari (ISP.) ¶ 2 A da în seamă, în grija cuiva (avînd încredere în cinstea lui): i-am încredințat toată averea mea; ~ cuiva o taină; întrebările... s’au aprobat de toată adunarea și mi s’au încredințat (NEGR.) ¶ 3 Trans. A logodi: tinerii, după așezare, se duceau cu părinții lor la preotul local și... el îi încredința (MAR.). II. vb. refl. 1 A se asigura, a căpăta dovada, credința: după ce se încredință că nu era ceva necurat (ISP.) ¶ 2 Trans. A se logodi: din minutul în care s’au încredințat... feciorul... se numește, în Bucovina, mire, iar fata încredințată, mireasă (MAR.) [credință].
12. [DLRLC] ÎNCREDINȚA, încredințez, vb. I. 1. Tranz. (Urmat de determinări în dativ) A da ceva ori pe cineva în grija, în seama sau în păstrarea cuiva demn de încredere; a preda. Își încredință pardesiul și pălăria persoanei rotunde și afabile de la garderobă. C. PETRESCU, C. V. 60. Eu cred că, dacă ar afla ce gînduri ai, califul ar fi în stare să-ți încredințeze puterea lui pe o zi. CARAGIALE, P. 129. Boierii încredințau cîrmuirea țării pe viață sau pe o seamă de ani unui om ce îl chema domn și stăpînitor al țării. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ (Cu privire la o taină) A împărtăși cuiva cu toată încrederea. (Poetic) Florile... încredințară taina lor... unui flutur. EMINESCU, N. 29. 2. Refl. A se convinge de ceva. Tomșa se încredință dintr-o privire că răzășii lui sînt de față. SADOVEANU, O. VII 109. Ca să se încredințeze, își chemă fetele. ISPIRESCU, L. 52. Ipate, voind să se încredințeze și despre asta, ascultă pe Chirică. CREANGĂ, P. 171. Te vei încredința că prietenul tău a făcut pentru tine mai mult decît tine. NEGRUZZI, S. I 63. 3. Tranz. A confirma, a asigura. Tu, în carne și oase? – S-ar zice că tot eu!... îl încredință Vardaru. C. PETRESCU, A. R. 12. Și ca să-l încredințeze, îi dete înscris. ISPIRESCU, L. 6. Așa m-o încredințat vărul meu. ALECSANDRI, T. 952. ◊ Absol. Așa e, cum spuneți dumneavoastră, domnule plotonier-major, a încredințat Florea. SADOVEANU, M. C. 55.
13. [Șăineanu, ed. VI] încredințà v. 1. a asigura: te pot încredința că e adevărat; 2. a lăsa în grija cuiva: i-am încredințat toată averea. [V. credință].
14. [Scriban] încredințéz v. tr. (d. credință). Las în credința, în grija cuĭva: a încredința cuĭva un lucru ca să-l păstreze. Asigur, conving: te încredințez că așa e. V. refl. Mă asigur, mă conving: m’am încredințat de adevăr, că așa e.
15. [DOOM 3] încredințare s. f., g.-d. art. încredințării; pl. încredințări
16. [DOOM 2] încredințare s. f., g.-d. art. încredințării; pl. încredințări
17. [DOOM 3] încredința (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încredințez, 3 încredințează; conj. prez. 1 sg. să încredințez, 3 să încredințeze
18. [DOOM 2] încredința (a ~) vb., ind. prez. 3 încredințează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL