1. [DEX '09] ÎNCOVOIA, încovoi, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.
2. [MDA2] încovoia [At: GOLESCU, C. I 337b / V: (înv) ~văi, ~văia, ~veia, ~via / Pzi: încovoi, (îvr) ~iez / E: slv *ковалгати, ucr ковалнь] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni curb Si: a (se) îndoi, a (se) arcui. 3-4 vtr (Spc) A (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. 5-6 vtr (Fig) A (se) umili.
3. [CADE] ÎNCOVOIA (-voiu), ❍ ÎNCOVĂIA (-văiu) vb. tr. și refl. 1 A (se) îndoi; a (se) pleca în jos; a (se) strîmba; a (se) gîrbovi: ~ un drug de fier; lua copacii de vîrf și-l încovoia (ISP.); cînd se stîrnește apoi viforul... copacii se încovoaie, crapă și ies din rădăcini (SLV.); spicele... se clătinau alene, încovăindu-se în văi și dealuri de aur ruginit (DLVR.); a se ~ sub povara anilor ¶ 2 A coti, a face o cotitură: Rîul luciu se ’ncovoaie sub copaci ca un balaur (ALECS.); șoseaua se încovoaie între Olt și dealuri (DLVR.) [vsl. kovaja < kovati; comp. okavajo].
4. [DEX '98] ÎNCOVOIA, încovoi, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.
5. [DLRLC] ÎNCOVOIA, încovoi, vb. I. Refl. (Despre ființe sau părți ale corpului) A se curba în formă de arc; a se arcui. Se încovoaie sub o izbucnire de plîns. SAHIA, N. 37. Dar brațele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celălalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55. Dinaintea gurei de la sobă se încovoia o mîță albă, care torcea de mulțămire. ALECSANDRI, O. P. 95. ◊ Tranz. Părintele Ionaftan își încovoie trupul slab și începu urcușul prin umezeala desișurilor. SADOVEANU, O. VII 209. (Fig.) Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie. EMINESCU, O. I 51. ◊ Refl. (Despre obiecte) Își alese o sabie cam ruginită, dar cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21. ♦ Fig. (Despre persoane) A se umili. Eminescu... nu s-a încovoiat niciodată; era un om dintr-o bucată. CARAGIALE, N. S. 15. Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan Pe lîngă cei mai din coadă boierași de la divan? HASDEU, R. V. 125.
6. [Șăineanu, ed. VI] încovoià v. a (se) îndoi, a (se) pleca în jos: își încovoaie genuchii.4 [Dintr’un primitiv covoià, vechiu-rom. covăì, de origină necunoscută].
7. [MDA2] cohâia v vz încovoia
8. [MDA2] încovăi v vz încovăia
9. [MDA2] încovăia v vz încovoia
10. [MDA2] încoveia v vz încovoia
11. [MDA2] încovia v vz încovoia
12. [CADE] ❍ COVĂI = ÎNCOVOIA.
13. [CADE] COVOIA = ÎNCOVOIA.
14. [CADE] ÎNCOVOIAT, ÎNCOVĂIAT adj. p. ÎNCOVOIA, ÎNCOVĂIA. Îndoit; strîmb; gîrbovit: cu spinarea ~ă; îl descriu oacheș... nasul pronunțat și încovăiat (I.-GH.) ¶ ¶ C. NEÎNCOVOIAT.
15. [Scriban] încovóĭ și -ĭéz, a -ĭá v. tr. (V. covăĭesc și șovăĭesc. – Încovoĭ, încovoaĭe, încovoĭem, -ĭațĭ, -oaĭe; să încovoaĭe; încovoind). Îndoĭ, curbez. V. refl. Ramurile se’ncovoaĭe de greutatea poamelor. – În Cov. a covoĭa. V. încujbez, ocimpesc.
16. [DOOM 3] încovoia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovoi, 3 încovoaie, 1 pl. încovoiem; conj. prez. 1 și 2 sg. să încovoi, 3 să încovoaie; imper. 2 sg. afirm. încovoaie; ger. încovoind
17. [DOOM 2] încovoia (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovoi, 3 încovoaie, 1 pl. încovoiem; conj. prez. 3 să încovoaie; ger. încovoind
18. [MDO] încovoia (ind. prez. 1 sg. încovoi, 3 sg. și pl. încovoaie, 1 pl. încovoiem)
19. [IVO-III] încovoiu, -voaie 3, -voiam 1 imp., -voind ger., -voiere inf. s.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL