1. [DEX '09] ÎNCOLĂCIRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.
2. [MDA2] încolăcire sf [At: ALECSANDRI, P. III, 477 / Pl: ~ri / E: încolăci] 1 Așezare în formă de colac Si: încolăcit1 (1), (îrg) încolăceală (1), încolăcitură (1). 2 (Pop) încercuire a cuiva sau a ceva Si: încolăcit1 (2), (îrg) încolăceală (2), încolăcitură 3 (Pop) Șerpuire a apelor, a drumurilor etc. Si: încolăcit1 (3), (îrg) încolăceală, încolăcitură (3). 4 Încrucișare a brațelor sau a picioarelor Si: încolăcit1 (4), (îrg) încolăceală (4), încolăcitură (4). 5 (Îrg) Încovoiere a lemnului Si: încolăcit1, (îrg) încolăceală (5), încolăcitură (5).
3. [DLRLC] ÎNCOLĂCIRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a se încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încercuire. Oameni vitregi, cu inimile sterpe, Legați de cîrma țerii cu-ncolăciri de șerpe, Voi, care-ați stat departe de foc și de dureri. ALECSANDRI, P. A. 222.
4. [DEX '09] ÎNCOLĂCI, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.
5. [MDA2] încolăcea v vz încolăci
6. [MDA2] încolăci [At: DOSOFTEI, V. S. 209 / V: (înv) ~cea / Pzi: ~cesc / E: în + colac] 1-2 vtr A (se) așeza în formă de colac Si: a (se) încovriga (1-2), (îrg) a (se) încolătăci (1-2). 3 vt (Pop) A strânge ca într-un cerc Si: a încercui, a înconjura (5), (îrg) a încolătăci (3). 4 vr (Pop; d. ape, drumuri etc.) A șerpui. 5 vt A încrucișa brațele sau picioarele Si: (îrg) a încolătăci (5). 6-7 vtr (Îrg; d. lemn) A (se) încovoia.
7. [MDA2] încotoloci2 v vz încolăci
8. [CADE] COLĂCI (-ăcesc) I. vb. tr. 1 A introduce. a recomanda pe lîngă părinții unei fete de măritat pe un tînăr care umblă să se însoare; a propune spre însurătoare sau spre măritiș: a peți: viindu-i și lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare (ISP.) ¶ 2 pr. ext. A introduce într’un loc: a venit cu Blănarul, uite el l-a colăcit pe-aici (VLAH.) ¶ 3 ‡ A da colac (= despăgubire, răsplată). II. vb. refl. 1 A se încolăci, a se face colac: v’ați colăcit ca tîrîtoarele la poalele lui (ODOB.) ¶ 2 Ⓕ A se introduce într’un loc.
9. [CADE] ❍ COLĂTĂCI (-ăcesc) vb. tr. și refl. -ÎNCOLĂCI: Sbîrnăesc cu solzii, colătăcesc coada (STAM.).
10. [CADE] ÎNCOLĂCI (-ăcesc) vb. tr. și refl. A (se) învîrti, a (se) întortochia, a (se) încovriga, a (se) înfășura de jur împrejur, formînd unul sau mai multe cercuri ori colace: îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se (ISP.); încolăcind biciul pe d’asupra cailor (DLVR.); omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul (CAR.); dealurile... se ’ncolăcesc, se ’ncalecă și închid zarea din toate părțile (VLAH.).
11. [CADE] ÎNCOLĂCIT adj. p. ÎNCOLĂCI: cu mijlocul ~ de bete (DLVR.) ¶ ¶ C. NEÎNCOLĂCIT.
12. [CADE] ÎNCOLĂTĂCI, ÎNCOLĂTUCI = ÎNCOLĂCI: uneori ca un zmeu se încolătăcește împrejurul orașului (NEGR.); flăcăii... luară o frînghie și o încolătăcire bine de o ramură (GRL.) [încolăci + învălătuci].
13. [DLRLC] COLĂCI1 vb. IV v. încolăci.
14. [DLRLC] ÎNCOLĂCI, încolăcesc, vb. IV. 1. Refl. A se face ca un cerc, a se înfășura în formă de colac (uneori în jurul unui obiect); a se încovriga, a se încolătăci. Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. ◊ Fig. Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. ◊ Tranz. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. (Complementul indică obiectul încercuit) Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. id. I. 12. ♦ Tranz. A înfășura un material flexibil în formă de colac. 2. Refl. (Despre rîuri, drumuri) A avea o linie cotită, a face cotituri, a șerpui. Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. 3. Tranz. (Complementul indică brațele sau picioarele) A încrucișa. Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. – Variantă: colăci vb. IV.
15. [Șăineanu, ed. VI] încolăcì v. 1. a (se) întortochia înfășurându-se: șarpele se încolăcește; fig. a încolăci brațele în jurul cuiva; 2. a se înfășură, a se ghemui. [V. colăcì].
16. [Scriban] 1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.
17. [Scriban] încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).
18. [DOOM 3] încolăcire s. f., g.-d. art. încolăcirii; pl. încolăciri
19. [DOOM 2] încolăcire s. f., g.-d. art. încolăcirii; pl. încolăciri
20. [DOOM 3] încolăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, 3 sg. încolăcește, imperf. 1 încolăceam; conj. prez. 1 sg. să încolăcesc, 3 să încolăcească
21. [DOOM 2] încolăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, imperf. 3 sg. încolăcea; conj. prez. 3 să încolăcească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL