1. [DEX '09] ÎNCIUDA, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.
2. [MDA2] înciuda vtr [At: NEGRUZZI, II, 182 / V: (cscj) ~di / Pzi: ~dez / E: în- + ciudă] 1-2 (A fi sau) a face să fie cuprins de ciudă.
3. [CADE] ÎNCIUDA (-dez) vb. refl. A-i fi ciudă, a se ciudi, a-i fi necaz; a se supăra, a se necăji: înciudîndu-se omul pe dînsa, începu a o bate (CRG.); ursul, auzind că încă-l mai ia și la rîs, se înciudează și mai tare (CRG.); Sofia înciudată, și hotărîtă să descopere adevărul (BR.-VN.).
4. [DLRLC] ÎNCIUDA, înciudez, vb. I. Refl. A fi plin de ciudă; a se supăra, a se necăji. V. mînia, înfuria. Unul rămîne stingher, se înciudează, zvîrle pe altul de la locul lui, se așază el. SADOVEANU, O. VI 194. Boierul se-nciudează că nu-i în slujbă pus. NEGRUZZI, S. II 182. ◊ Tranz. Oftau amîndoi după întîmplarea prin care trecuseși, însă mîhnirea lor te înciuda. PAS, Z. I 277.
5. [Șăineanu, ed. VI] înciudà v. a se supăra, a se necăji: boierul înciudat CR. [V. ciudă].
6. [MDA2] înciudi v vz înciuda
7. [Scriban] încĭudéz v. tr. Mold. Umplu de cĭudă, supăr, necăjesc, înfuriĭ. V. refl. Mă umplu de cĭudă.
8. [DOOM 3] !înciuda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă înciudez, 3 se înciudează; conj. prez. 1 sg. să mă înciudez, 3 să se înciudeze; imper. 2 sg. afirm. înciudează-te; ger. înciudându-mă
9. [DOOM 2] înciuda (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL