1. [DEX '09] ÎNAVUȚI, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).
2. [MDA2] înavuți vtr [At: I. IONESCU, M. 195 / S și: înna~ / Pzi: ~țesc / E: în- + avut] 1-2 A (se) îmbogăți (1-2).
3. [CADE] ÎNAVUȚI (-uțesc) vb. tr. și refl. A (se) îmbogăți, a (se) face avut: pot să-ți fac ca să te ’navuțești și să trăești bine (SB.).
4. [DLRLC] ÎNAVUȚI, înavuțesc, vb. IV. Refl. A se îmbogăți. Să ne dai tu nouă socoteală acum din ce te-ai înavuțit. V. ROM. noiembrie 1953, 117. De ce s-a lăsat omul de un meșteșug și s-a apucat de altul, cînd nici cu întîiul nu murea de foame și cînd nici cu al doilea nu putea să se înavuțească? PAS, Z. I 159. ◊ Tranz. Fig. A înavuțit istoria noastră cu un tezaur de documente. MACEDONSKI, O. IV 26. Versurile și... proza cu care a înavuțit tînăra noastră literatură. CARAGIALE, O. III 14.
5. [Șăineanu, ed. VI] înavuțì v. a (se) face avut.
6. [Scriban] înavuțésc v. tr. Rar. Fac avut, îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc.
7. [DOOM 3] înavuți (a ~) (desp. î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțesc, 3 sg. înavuțește, imperf. 1 înavuțeam; conj. prez. 1 sg. să înavuțesc, 3 să înavuțească
8. [DOOM 2] !înavuți (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțesc, imperf. 3 sg. înavuțea; conj. prez. 3 să înavuțească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL