1. [DEX '09] ÎMPĂCIUITORIST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist.
2. [MDA2] împăciuitorist, ~ă [At: SCÂNTEIA, 1949, nr. 1330 / Pl: ~iști, ~e / E: împăciuitor + -ist] 1-2 smf, a (Adept) al împăciuitorismului. 3-4 smf, a (Persoană) care manifestă împăciuitorism (1). 5-6 smf, a (Persoană) care practică împăciuitorismul. 7-9 a Care se referă la împăciutorism (1-3).
3. [DLRLC] ÎMPĂCIUITORIST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj. Care se face vinovat de împăciuitorism, care practică împăciuitorismul. Organizațiile de partid au datoria de a lupta cu fermitate împotriva oricăror încercări ale chiaburilor de a se camufla în rîndurile mijlocașilor, de a combate manifestările oportuniste împăciuitoriste față de chiaburi. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 2-3, 17. ◊ (Substantivat) Atunci cînd se declară război devierii de dreapta, deviatorii de dreapta se travestesc de obicei în împăciuitoriști și pun partidul într-o situație dificilă. STALIN, O. XII 24. – Pronunțat: -ciu-i-.
4. [MDN '00] ÎMPĂCIUITORIST, -Ă adj., s. m. f. (cel) care practică împăciuitorismul. (după rus. primiritelnii)
5. [DOOM 3] împăciuitorist (desp. -ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoriști; adj. f., s. f. împăciuitoristă, pl. împăciuitoriste
6. [DOOM 2] împăciuitorist (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoriști; adj. f., s. f. împăciuitoristă, pl. împăciuitoriste
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL