1. [DEX '09] ÎMPĂCIUITOR, -OARE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește; conciliant. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciui + suf. -tor.
2. [MDA2] împăciuitor, ~oare smf, a [At: IORGA, L. II, 615 / V: (înv) păciuitor / Pl: ~i, ~oare / E: împăciui + -tor] 1-6 Împăcător (1-6).
3. [CADE] ÎMPĂCIUITOR I. adj. verb. ÎMPĂCIUI. Care împăciuește, conciliant: vorbe împăciutoare. II. sm. Cel ce împăciuește, ce mijlocește pacea între două persoane, conciliator.
4. [DLRLC] ÎMPĂCIUITOR, -OARE, împăciuitori, -oare, adj. Care împăciuiește, care caută să împăciuiască; conciliant. Vasile fusese moale de la început, împăciuitor, blînd pentru nașu-său Eftimie. DUMITRIU, N. 226. Făcu un semn împăciuitor și ieși spre terasă. CAMIL PETRESCU, N. 137. Luca sări îndată, împăciuitor. REBREANU, R. I 144. – Pronunțat: -ciu-i-.
5. [Șăineanu, ed. VI] împăciuitor m. cel ce împăciuiește.
6. [Scriban] împăcĭuitór, -oáre adj. Care împăcĭuĭește, conciliant.
7. [DOOM 3] împăciuitor (desp. -ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitori; f. sg. și pl. împăciuitoare
8. [DOOM 2] împăciuitor (-ciu-i-) adj. m., pl. împăciuitori; f. sg. și pl. împăciuitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL