1. [DEX '09] ÎMPĂCIUI, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui.
2. [MDA2] împăciui vtrr [At: DIONISIE, C. 163 / V: (înv) păciui / Pzi: ~esc / E: în- + păciui] 1-2 (A convinge pe cineva să facă pace sau) a face pace cu cineva Si: (îvr) a împăcălui (1-2), (îrg) a împăcelui (1-2), a păciui (1-2).
3. [CADE] ÎMPĂCIUI (-uesc) vb. tr. A împăca, a face pace, a restabili, a mijloci pacea între unul și altul.
4. [DLRLC] ÎMPĂCIUI, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. (Azi rar) A convinge să facă pace, a împăca. V. pacifica. Eu lumea o împăciuiesc și o învrăjbez (Condeiul). GOROVEI, C. 98. ◊ Refl. El se gîndi a se împăciui cu dușmanii săi. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ Refl. reciproc. Hai! frate să ne cinstim Și să ne împăciuim. ANT. LIT. POP. I 347.
5. [Șăineanu, ed. VI] împăciuì v. a restabili pacea (între două persoane).
6. [CADE] ÎMPĂCIUITOR I. adj. verb. ÎMPĂCIUI. Care împăciuește, conciliant: vorbe împăciutoare. II. sm. Cel ce împăciuește, ce mijlocește pacea între două persoane, conciliator.
7. [Scriban] împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc.
8. [DOOM 3] împăciui (a ~) (rar) (desp. -ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiesc, 3 sg. împăciuiește, imperf. 1 împăciuiam; conj. prez. 1 sg. să împăciuiesc, 3 să împăciuiască
9. [DOOM 2] împăciui (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiesc, imperf. 3 sg. împăciuia; conj. prez. 3 să împăciuiască
10. [MDO] împăciui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiesc, conj. împăciuiască)
11. [IVO-III] împăciuesc.
12. [DRAM 2021] împăciuí, v.t.r. (rar) A (se) împăca: „...sistănd procesul ce a curs între dânșii, s-au împăciuit înaintea sedriei...” (Mihaly, 1900: 743; dipl. 307). – Din în + pace (< lat. pax, pacis) + suf. -ui (Scriban, DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL