1. [DEX '09] ÎMPĂCAT, -Ă, împăcați, -te, adj. Liniștit, mulțumit, satisfăcut. – V. împăca.
2. [MDA2] împăcat2, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 11 / Pl: ~ați, ~e / E: împăca] 1 Liniștit. 2 Care și-a restabilit raporturile de prietenie cu cineva Si: împăceluit (1), împăciuit 3 Satisfăcut. 4 (Rar) Care s-a răzbunat pe cineva. 5 Îmblânzit2. 6 (D. un conflict) Aplanat. 7 Reconciliat. 8 Care s-a înțeles cu cineva într-o chestiune bănească. 9 Înduplecat2. 10 Care trăiește în bună înțelegere cu cineva. 11 Familiarizat cu ceva. 12 Convins. 13 Potolit2.
3. [MDA2] împăcat1 sn [At: CARAGEA, L. 47/17 / Pl: ~uri / E: împăca] 1-11 Împăcare (1-11).
4. [CADE] ÎMPĂCAT adj. p. ÎMPĂCA ¶ ¶ C. NEÎMPĂCAT Liniștit; mulțumit, satisfăcut: a fi cu inima ~ă; văd că ești voinic și... de aceea și încredințez fata cu cuget ~ (JIP.).
5. [DLRLC] ÎMPĂCAT, -Ă, împăcați, -te, adj. (Despre persoane) Liniștit, potolit, mulțumit, îmbunat. M-am simțit... odihnit și împăcat. GALACTION, O. I 348. Să facem cum e mai bine... să rămîi și tu împăcat cu sufletul. ODOBESCU, S. III 45. ◊ (Despre abstracte) Îți și încredințez fata cu cuget împăcat. SBIERA, P. 190. Și în sine împăcată stăpînea eterna pace. EMINESCU, O. I 132.
6. [DEX '09] ÎMPĂCA, împac, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui. ♦ Refl. recipr. A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni. ♦ Refl. A se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând). 2. Tranz. A liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție. 3. Refl. recipr. A trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva. – Lat. *impacare.
7. [MDA2] împăca [At: CORESI, EV. 46/22 / Pzi: împac / E: ml *impacare] 1-2 vtrr (Udp „cu”) A restabili raporturile de prietenie, de înțelegere cu cineva Si: a (se) reconcilia, a (se) împăciui, (înv) a păcelui (1). 3 vt (Rar) A satisface pe cineva Si: (înv) a păcelui (2). 4 vr (Rar) A se răzbuna pe cineva. 5 vt (Fig) A îmblânzi pe cineva. 6 vt A aplana o neînțelegere, un conflict. 7 vr A se reconcilia cu cineva. 8 vrr A se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească) Si: a conveni, a se învoi. 9 vt (Îe) A ~ și capra și varza (sau capra cu varza) A aduce armonie între două contraste. 10 vrr A trăi în bună înțelegere cu cineva. 11 vr A se familiariza cu ceva. 12 vr A se convinge de ceva. 13 vt A potoli pe cineva, dându-i satisfacție Si: (înv) a păcelui (3).
8. [CADE] ÎMPĂCA (-pac) I. vb. tr. 1 A face pace între unul și altul, a împăciui: erau certați, dar i-am împăcat; văzînd noi că era cît pe ce să se încăiere la bătăie, ne punem la mijloc și-i împăcăm (CRG.) ¶ 2 A mulțumi, a face să fie mulțumit, a satisface: nu poți ~ toată lumea; Postind și făcînd păcate, pe Dumnezeu nu-l împaci (PANN) ¶ 3 A potoli, a liniști: copilul se puse pe plîns, de n’a putut nici un vraciu să-l împace (ISP.). II. vb. refl. 1 A face pace cu altul, a se împăciui: pasă întîiu de te împacă cu fratele tău, și atunci îți dai darul tău lui Dumnezeu (PRV.-MB.) ¶ 2 A trai în bună pace: zece Români pot ședea într’o casă, că se împacă, dar două femei ba (ZNN.) ¶ 3 A se mulțumi, a fi satisfăcut: nu mă pot împăca cu starea aceasta de lucruri; nu putea să se împace cu gîndul ca Marte să-și aleagă alt soț (SLV.) ¶ 4 A se potoli, a se liniști ¶ 5 A cădea la învoială, a se înțelege: oiu vedea eu ce treabă-i face, și ne om ~ noi (CRG.) [lat. *impacare].
9. [DLRLC] ÎMPĂCA, împac, vb. I. 1. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face să înceteze supărarea cu cineva, a restabili înțelegerea, a curma conflictul. Veste se împrăștiase că domnul se împăcase cu boierii. NEGRUZZI, S. I 150. Vino, mîndră-mpacă-te, Că de nu te-i împăca Foarte rău te-oi blăstema. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. ◊ Refl. reciproc. De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. ANT. LIT. POP. I 427. ♦ A cădea de acord într-o chestiune bănească. Nu s-au împăcat din preț. ▭ Du-te... și te-apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face și ne-om împăca noi. CREANGĂ, P. 157. ♦ A se obișnui, a se deprinde, a se familiariza. Mama a început să se împace cu ideea aceasta. C. PETRESCU, A. 322. Dar cărțile [de joc] cu mine e greu să se împace. ALEXANDRESCU, P. 90. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A liniști, a potoli, a mulțumi, a îmbuna. Dinspre partea banilor am împăcat pe toată lumea. SADOVEANU, B. 59. Ca să ne împace, locotenentul ne cheamă la magazia diviziei. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (Complementul este un abstract) Durerea mea s-o-mpac, Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193.
10. [Șăineanu, ed. VI] împăcà v. 1. a face pace: i-am împăcat; 2. a mulțumi; cum să împace atâta lume? 3. a potoli: copilul se puse pe un plâns de n’a putut să-l împace. [Lat. PACARE].
11. [Scriban] împác, a -păcá v. tr. (lat. pacare, a liniști, d. pax, pácis, pace; it. pagare, fr. payer, pv. sp. pg. pagar. V. pacific). Fac pace, conciliez: eĭ eraŭ certațĭ între eĭ dar eŭ ĭ-am împăcat. Mulțămesc, satisfac: această vorbă ĭ-a împăcat pe toțĭ. Liniștesc, potolesc: l-am împăcat îndată dîndu-ĭ ce cerea. V. refl. Intru ĭar în relațiunĭ amicale cu cineva. Mă potrivesc în gusturĭ, în obiceĭurĭ, trăĭesc în pace cu: aceștĭ oamenĭ se împacă bine între eĭ. (V. pogodesc). Mă învoĭesc, convin: m’am împăcat să-ĭ plătesc un franc pe zi.
12. [DOOM 3] împăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împac, 2 sg. împaci, 3 împacă; conj. prez. 1 sg. să împac, 3 să împace; imper. 2 sg. afirm. împacă
13. [DOOM 2] împăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împac, 2 sg. împaci, 3 împacă; conj. prez. 3 să împace
14. [MDO] împăca (ind. prez. 2 sg. împaci, conj. împace)
15. [IVO-III] împac, -pace 3 conj.
16. [DER] împăca (împac, împăcat), vb. – 1. A restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva. – 2. A liniști, a potoli, a calma. – 3. A mulțumi, a satisface. – 4. A pune de acord, a conveni. – 5. (Refl.) A face pace. – 6. (Refl.) A se învoi, a se conforma. – 7. (Refl.) A se înțelege, a trăi în bună înțelegere, a se avea bine. Lat. pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132; DAR), cf. alb. paḱoń, it. pagare, prov., sp., port. pagar, fr. payer. Sensul etimologic se conservă numai în rom. și în alb.; compunerea cu pref. în- trebuie să se fi făcut în cadrul limbii rom. Cf. pace. Der. împăcăcios, adj. (care împacă); împăcătură (var. împăcătoare), s. f. (înv., împăcare); împăcăciune, s. f. (reconciliere); neîmpăcat, adj. (implacabil).
17. [Argou] a împăca și capra, și varza expr. (pop.) a adopta o atitudine care să mulțumească în egală măsură două sau mai multe persoane cu puncte de vedere ireconciliabile.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL