1. [MDA2] împuțire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: împuți] 1 Intrare în putrefacție Si: împuțeală, împuțicenie (1), împuțiciune (1). 2 Căpătare (1) a unui miros rău din cauza alterării. Si: împuțeală (2), împuțicenie (2), împuțiciune (2). 3-4 Umplere a unui spațiu cu un miros greu, (ca) de corp intrat în putrefacție Si: împuțeală (3-4), împuțicenie (3-4), împuțiciune (3-4). 5 (Fig) Trândăvire. 6 (Trv) Bășire.
2. [DEX '09] ÎMPUȚI, împut, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțesc] – În + puți.
3. [MDA2] împuți [At: PSALT. SCH. 118 / Pzi: împut, și (reg) împuț, împuțesc / E: ml *imputesco] 1 vr A intra în putrefacție. 2 vr A căpăta (1) un miros rău din cauza alterării. 3 vr (Îe) A se ~ brânza (între două sau mai multe persoane) A se strica relațiile de prietenie. 4 vtf A face să intre în putrefacție Si: a infecta. 5-6 vt A umple un spațiu cu miros greu (ca) de corp intrat în putrefacție. 7 vr (Fig) A se trândăvi. 8 vr (Trv) A se băși.
4. [CADE] ÎMPUȚI (-put, -puț) I. vb. tr. A umplea de putoare. II. vb. refl. 1 A căpăta miros urît, a se strica; 👉 PEȘTE ¶ 2 Ⓕ A se ~ de lene, a fi puturos [puți].
5. [CADE] ÎMPUȚIT adj. p. ÎMPUȚI.
6. [DEX '98] ÎMPUȚI, împut, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prez. ind. și: împuțesc] – În + puți.
7. [DLRLC] ÎMPUȚI, împut, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) A căpăta miros rău din cauza alterării, a intra în putrefacție. ♦ Tranz. A face ca ceva să pută. – Prez. ind. și: împuțesc (ȘEZ. V 36).
8. [Șăineanu, ed. VI] împuțì v. 1. a umplea cu putoare; 2. a se strica, a căpăta miros rău. [Lat PUTESCERE].
9. [Scriban] 2) împút și împuțésc, a -í v. tr. (lat. putesco, -éscere. V. put). Umplu de putoare. V. refl. Mă umplu de putoare, mă stric, mă descompun: cadavrele se împut la căldură. – Și împuț (vest).
10. [Scriban] împuțésc, V. împut.
11. [DOOM 3] împuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împut, 3 sg. împute, imperf. 1 împuțeam; conj. prez. 1 sg. să împut, 3 să împută
12. [DOOM 2] împuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împut, imperf. 3 sg. împuțea; conj. prez. 3 să împută
13. [IVO-III] împut, -țeam 1 imp., -țit prt.
14. [Argou] peștele de la cap se împute prov. (pop.) într-o comunitate / societate corupția începe de la nivel înalt.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL