1. [DEX '09] ÎMPUȚICIUNE, împuțiciuni, s. f. 1. Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune.
2. [MDA2] împuțiciune sf [At: CORESI, EV. 309/27 / V: (înv) ~ucici~, ~uciuci~ / Pl: ~ni / E: împuți + -iciune] (Rar) 1-4 Împuțire (1-4). 5 (Fig) Trândăvire. 6 (Trv) Bășire. 7-8 Împuțeală (7-8). 9 Loc unde se află lucruri intrate în putrefacție Si: împuțitură. 10 (Pex) Murdărie.
3. [CADE] ÎMPUȚICIUNE sf. 1 Putoare ¶ 2 Puturoșie [împuți].
4. [DEX '98] ÎMPUȚICIUNE, împuțiciuni, s. f. 1. (Rar) Miros greu; putoare. 2. (Concr.) Lucru urât mirositor; p. ext. murdărie. – Împuți + suf. -ciune.
5. [DLRLC] ÎMPUȚICIUNE, împuțiciuni, s. f. (Rar, popular) 1. Miros greu (venit de la un lucru împuțit); putoare. Venea mirosul greu al tăbăcăriilor și împuțiciunea cîmpului de gunoaie. ARDELEANU, D. 68. 2. Lucru intrat în putrefacție, care miroase urît; murdărie. Apa adapă toată lumea, o curăță, o spală dă toate împuțiciunile. ȘEZ. III 101.
6. [Scriban] împuțicĭúne f. Vechĭ. Putoare, infecțiune.
7. [MDA2] împuciciune sf vz împuțiciune
8. [MDA2] împuciuciune sf vz împuțiciune
9. [DOOM 3] împuțiciune s. f., g.-d. art. împuțiciunii; pl. împuțiciuni
10. [DOOM 2] împuțiciune s. f., g.-d. art. împuțiciunii; pl. împuțiciuni
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL