1. [DEX '09] ÎMPRUMUTARE s. f. Acțiunea de a împrumuta și rezultatul ei. – V. împrumuta.
2. [MDA2] împrumutare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 217/28 / Pl: ~tări / E: împrumuta] 1-2 împrumut (1-2). 3-4 (Oferire cuiva sau) luare de la cineva a unei sume de bani, urmând a fi restituită o sumă echivalentă ca valoare Si: (pop) împrumutat1 (3-4), (înv) împrumutătură (3-4). 5-6 (Îlav) Cu ~ (Cu) împrumut (1-2). 7 (Lin) Preluare a unor cuvinte din altă limbă Si: împrumutat1 (5). 8 Preluare a unor obiceiuri ale altei comunități Si: (pop) imprumutat1 (6), (înv) împrumutătură (5). 9 (Pex) Imitare. 10 (Pop) Zile împrumutate2 (5).
3. [DLRLC] ÎMPRUMUTARE s. f. (Învechit) Acțiunea de a împrumuta; împrumut. Avea bănișori dați cu împrumutare. SLAVICI, O. I 218. Artele... fac împrumutări norocite de la măiestrii cîmpene și primitive. ODOBESCU, S. II 107.
4. [DEX '09] ÎMPRUMUTA, împrumut, vb. I. Tranz. și refl. 1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. *impromutare sau din împrumut.
5. [MDA2] împrumuta [At: PSALT. 69/35 / Pzi: împrumut, (înv) ~tez / E: împrumut] 1-2 vtr (A da cuiva sau) a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit. 3-4 vtr (A da cuiva sau) a lua de la cineva o sumă de bani, urmând a fi restituită o sumă echivalentă ca valoare. 5 vt (Lin) A prelua cuvinte dintr-o altă limbă. 6 A adopta obiceiuri ale unei alte comunități. 7 (Pex) A imita.
6. [CADE] ‡APRUMUTA (PS.-SCH.) = ÎMPRUMUTA.
7. [CADE] ÎMPRUMUT I. adv. A da, a lua ~, a împrumuta; a cere ~, a cere să-i împrumute; de ~, împrumutat. II. (pl. -uturi) sn. Faptul de a împrumuta; lucrul împrumutat; suma împrumutată: na-ți ~ul înapoi, căci noi nu avem trebuință de bani (CRG.) [în + lat. promutuus].
8. [CADE] ÎMPRUMUTA (-ut -utez) I. vb. tr. 1. A lua de la cineva un lucru, o sumă, cu condițiunea de a-i da înapoi ¶ 2 A da cuiva un lucru, etc. cu condițiunea de a-i se da îndărăt: cine dă săraciilor, împrumută pe Dumnezeu, zice Scriptura (CRG.); împrumuți pentru dobîndă și pierzi capetele (PANN); au scris la Brîncovanul-Vodă ca să împrumuteze Poarta cu cinci sute de pungi de bani (NEC.) ¶ 3 Ⓕ A primi, a lua, a trage de la: luna împrumută lumina de la soare. II. vb. refl. A lua împrumut de la cineva: să nu te împrumuți de la omul sărac (ZNN.) [împrumut].
9. [DLRLC] ÎMPRUMUTA, împrumut, vb. I. Tranz. 1. (Cu un al doilea complement în cazul dativ) A da cuiva ceva sub rezerva restituirii în anumite condiții. Prietenii de la Budești îi împrumutaseră bani cu camătă. DUMITRIU, N. 267. Nu treceau două-trei zile... și se trezea la ușa ei cu Dănilă cumnată-său cerînd să-i împrumute carul. CREANGĂ, P. 38. ◊ Fig. Vorbea măsurat și rar, împrumutînd spuselor cît de neînsemnate fermecul (= farmecul) glasului său grav. M. I. CARAGIALE, C. 36. 2. (Construit cu prep. «de la») A lua de la cineva ceva sub rezerva restituirii în anumite condiții. Am împrumutat bani de la un prieten. ◊ Refl. (Popular, construit cu prep. «la») Bolta aceasta era păzită de o umbră... și s-a împrumutat la umbră cu cîteva parale. ȘEZ. I 287. ♦ (Cu privire la cuvinte, obiceiuri, idei etc.) A lua de la altul, a imita. Putem găsi și la noi subiecte de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. KOGĂLNICEANU, S. A. 41. Nicidecum nu scade meritul unui autor dacă s-a împrumutat tot cu ceea ce i-a lipsit. BOLLIAC, O. 48.
10. [Șăineanu, ed. VI] împrumutà v. 1. a da cu condițiunea de a înapoia: a împrumuta bani; 2. a cere cu împrumut; 3. a lua dela, a trage din: florile împrumută dela soare colorile lor. [Lat. IMPROMUTARE].
11. [DOOM 3] împrumutare s. f., g.-d. art. împrumutării
12. [DOOM 2] împrumutare s. f., g.-d. art. împrumutării
13. [DOOM 3] împrumuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împrumut, 2 sg. împrumuți, 3 împrumută; conj. prez. 1 sg. să împrumut, 3 să împrumute
14. [DOOM 2] împrumuta (a ~) vb., ind. prez. 3 împrumută
15. [IVO-III] împrumut adv., sb. și vb.
16. [CECC] On ne prête qu’aux riches (fr. „Nu se împrumută decît celor avuți”) – zicală franceză, care are două sensuri: primul sens – propriu – care rezultă și din traducerea românească, și un sens figurat, care recunoaște faptul că unor oameni deosebit de înzestrați din punct de vedere intelectual le sînt atribuite calități, fapte sau expresii ieșite din comun. De exemplu, cînd sînt multe cuvinte de duh puse în seama unor oameni celebri ca Mark Twain, Bernard Shaw, Caragiale, Tristan Bernard, pentru că „on ne prête quaux riches!” FOL.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL