1. [DEX '09] ÎMBUNARE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. ♦ (Înv.) Lingușire. – V. îmbuna.
2. [MDA2] îmbunare sf [At: CALENDARIU (1844), 61/3 / Pl: ~nări / E: îmbuna] 1 Determinare a cuiva să devină mai bun din punct de vedere moral Si: îmbunat1 (1), îndreptare. 2 Potolire. 3 Consolare. 4 Încurajare. 5 Binedispunere. 6 (Înv) Convingere. 7 (Reg) Promisiune. 8 (Asr) Mângâiere. 9 (Asr) Încurajare. 10 (Iuz) Lingușire. 11 Împăcare. 12 (Șfg) Îmblânzire. 13 Îndreptare a vremii Si: îmbunat1 (13). 14 (Ban; ccr) Înțelegere cu privire la zestre Si: îmbunat1 (14).
3. [CADE] ÎMBUNARE sf. 1 Faptul de a (se) îmbuna ¶ 2 Măgulire, lingușire.
4. [DLRLC] ÎMBUNARE s. f. Acțiunea de a (se) îmbuna; potolire, liniștire. Îmbunarea lui nu-i plăcea. CONTEMPORANUL, VII 485. ♦ (Învechit) Lingușire. Stroici este un copil care nu cunoaște încă pre oameni, nu știe ce este îmbunarea și minciuna. NEGRUZZI, S. I 141.
5. [Șăineanu, ed. VI] îmbunare f. 1. acțiunea de a îmbuna; 2. fig. lingușire josnică: nu știe ce este îmbunarea și minciuna. NEGR.
6. [DEX '09] ÎMBUNA, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ◊ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbun] – În + bun.
7. [MDA2] îmbuna [At: VARLAAM, C. 306/2 / V: (cscj) ~ni / Pzi: ~nez, (Trs) îmbun / E: în- + bun] 1 vt A face pe cineva să devină mai bun. 2 vr A se îndrepta (din punct de vedere moral). 3-4 vtr A (se) liniști. 5-6 vtr A (se) consola. 7-8 vtr A (se) încuraja. 9-10 vtr A (se) binedispune. 11 vt (Înv) A convinge. 12 vt (Reg) A promite. 13 vt A se face plăcut cuiva printr-o atitudine lingușitoare. 14 vt (Înv) A face bine cuiva. 15 vt A face pe cineva fericit. 16-17 vtrr A (se) împăca cu cineva. 18 vt A spera să obțină ceva printr-o bună purtare. 19 vr (Reg; d. știuleții de porumb) A fi aproape copt. 20 vr (D. vreme) A se îndrepta. 21-22 vtr (Șfg) A (se) îmblânzi.
8. [MDA2] îmbuni v vz îmbuna
9. [CADE] ÎMBUNA (-bunez, -bun), ‼ ÎMBUNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A face mai bun: ce important rol are în educația unui om muzica și cum îl îmbunează (BR.-VN.) ¶ 2 A lua cu binele, a potoli, a împăca: el îmbună pe Ștefan, dăruindu-i trei castele în Ardeal (ISP.); găsi atîtea vorbe de alintare, c’o îmbună (VLAH.) ¶ 3 A măguli, a linguși. II. vb. refl. 1 A se potoli, a se împăca: se mai îmbună împăratul de cuvîntul lui Neghiniță (DLVR.); îl indigna ca pe un copil, dar tot el singur se îmbuna (D.-ZAMF.) ¶ 2 A se lua cu bine, a se linguși: cercă să se îmbuneze pe lîngă soția sa (GN.); credeau că ei sunt vinovați... și nu știau cum să se îmbunească pe lîngă el (RET.).
10. [CADE] ‡ ÎMBUNĂTOR adj. verb. ÎMBUNA. Lingușitor: aduna oameni de nimică și ~i (M.-COST.).
11. [CADE] ÎMBUNI 👉 ÎMBUNA.
12. [DEX '98] ÎMBUNA, îmbunez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦ Tranz. și refl. A (se) îmblânzi. ♦ Tranz. și refl. A face pe cineva să-și uite un necaz sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [Prez. ind. și: îmbun] – În + bun.
13. [DLRLC] ÎMBUNA, îmbunez și îmbun, vb. I. Tranz. A face ca cineva (cu caracter rău) să devină (mai) bun. Credeam că nenorocirile mai îmbunează pe om. PREDA, Î. 19. ♦ A îmblînzi. Să scăpați de lătratul cînelui de pripas pe care-l puteți foarte lesne îmbuna. ODOBESCU, S. III 483. ♦ A face ca cineva care este supărat, trist, necăjit să-și uite necazul; a împăca, a liniști. Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun, Cînd va-ntreba de El-Zorab? COȘBUC, P. I 111. O netezi duios pe frunte și se sili s-o îmbuneze cu vorbe dulci și înțelepte de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 126. Se apropia de ea și da s-o mîngîie, ca s-o îmbuneze. CARAGIALE, O. III 33. ◊ Refl. După asigurările mele... s-a îmbunat. IBRĂILEANU, A. 60.
14. [Șăineanu, ed. VI] îmbunà v. 1. a face mai bun: răsboiul îi va mai îmbuna soarta BĂLC.; 2. a (se) potoli; 3. a linguși cu măguleli.
15. [Scriban] îmbún și -éz v. tr. (d. bun). Fac pe cineva maĭ bun la inimă, îĭ potolesc mînia. Măgulesc, lingușesc. V. refl. Vechĭ. Mă adresez cu vorbă bună. Rar. Mă împac, reĭaŭ prietenia. Mă ĭaŭ cu binele, mă lingușesc. – Vechĭ și -nesc.
16. [DOOM 3] îmbunare s. f., g.-d. art. îmbunării
17. [DOOM 2] îmbunare s. f., g.-d. art. îmbunării
18. [DOOM 3] îmbuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbunez, 3 îmbunează; conj. prez. 1 sg. să îmbunez, 3 să îmbuneze
19. [DOOM 2] îmbuna (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbunează
20. [IVO-III] îmbunez.
21. [DRAM 2021] îmbuná, îmbunez, v.t.r. A (se) calma, a (se) liniști, a (se) potoli. – Din în- + bun (Scriban, DEX, MDA).
22. [DRAM 2015] îmbuna, îmbunez, vb. tranz., refl. – A (se) calma, a (se) liniști, a (se) potoli. – Din în- + bun (Scriban, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL