1. [DEX '09] ÎMBELȘUGA, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.
2. [MDA2] îmbelșuga vt [At: MARCOVICI, D. 12/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pzi: ~ghez / E: în- + belșug] (Rar) A face pământul să dea roade îmbelșugate.
3. [DLRLC] ÎMBELȘUGA, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să rodească, să fie îmbelșugat. Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.
4. [MDA2] îmbielșuga v vz îmbelșuga
5. [MDA2] îmbilșuga v vz îmbelșuga
6. [DOOM 3] îmbelșuga (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughez, 3 îmbelșughează; conj. prez. 1 sg. să îmbelșughez, 3 să îmbelșugheze
7. [DOOM 2] îmbelșuga (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșughează
8. [DMLR] îmbielșuga (= îmbelșuga) vb. (ind. prez. 1 îmbielșughez)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL