1. [DEX '09] ÎMBELȘUGARE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugare s. f.] – V. îmbelșuga.
2. [MDA2] îmbelșugare sf [At: BELDIMAN, N. P. I, 9/1 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pl: ~gări / E: îmbelșuga] 1 (Rar) Fertilizare a pământului. 2 Belșug. 3 (Pex) Îndestulare.
3. [CADE] ÎMBELȘUGARE sf. Belșug, îndestulare, prisosință, abundență.
4. [DLRLC] ÎMBELȘUGARE s. f. Belșug, abundență, îndestulare. Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42. Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315. – Variantă: îmbielșugare (SADOVEANU, D. P. 158) s. f.
5. [Șăineanu, ed. VI] îmbelșugare f. ahundantă. [V. belșug].
6. [Scriban] îmbelșugáre f. Belșug, abundanță. – Și îmbilș- și îmbĭelș-.
7. [DEX '09] ÎMBELȘUGA, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. – În + belșug.
8. [DEX '09] ÎMBIELȘUGARE s. f. v. îmbelșugare.
9. [MDA2] bilșugare[1] sf vz îmbelșugare
10. [MDA2] îmbelșuga vt [At: MARCOVICI, D. 12/13 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pzi: ~ghez / E: în- + belșug] (Rar) A face pământul să dea roade îmbelșugate.
11. [MDA2] îmbielșuga v vz îmbelșuga
12. [MDA2] îmbieșlugare sf vz îmbelșugare
13. [MDA2] îmbilșuga v vz îmbelșuga
14. [MDA2] îmbilșugare sf vz îmbelșugare
15. [MDA2] înbielșugare sf vz îmbelșugare
16. [MDA2] înbilșugare sf vz îmbelșugare
17. [CADE] ÎMBIELȘUGARE = ÎMBELȘUGARE.
18. [DLRLC] ÎMBELȘUGA, îmbelșughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să rodească, să fie îmbelșugat. Sunînd grăunțele, pe bulgări plouă; Speranța, dragostea lui sfîntă, dorul De-a-mbelșuga cu munca lui ogorul, Le seamănă cu mîinile-amîndouă. VLAHUȚĂ, O. A. 28.
19. [DOOM 3] îmbelșugare s. f., g.-d. art. îmbelșugării
20. [DOOM 2] îmbelșugare s. f., g.-d. art. îmbelșugării
21. [DOOM 3] îmbelșuga (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. îmbelșughez, 3 îmbelșughează; conj. prez. 1 sg. să îmbelșughez, 3 să îmbelșugheze
22. [DOOM 2] îmbelșuga (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 îmbelșughează
23. [DMLR] îmbielșuga (= îmbelșuga) vb. (ind. prez. 1 îmbielșughez)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL