1. [DEX '09] IZMENIT, -Ă, izmeniți, -te, adj., s. m. și f. (Fam.) (Om) afectat, fandosit, mofturos. – V. izmeni.
2. [MDA2] izmenit, ~ă a [At: BELDIMAN, N. P. II, 41/1 / Pl: ~iți, ~e / E: izmeni] (Înv) 1 Căruia i s-a dat o altă înfățișare. 2 Transformat. 3 Schimbat din bine în rău. 4 Care a devenit din om cinstit, mișel. 5 Care s-a îmbolnăvit, devenind slab și neputincios. 6 Care și-a pierdut mințile. 7 Prefăcut. 8 Care încearcă să pară ceea ce nu este. 9 Înfumurat. 10 Sclifosit. 11 Răsfățat2.
3. [DLRLC] IZMENIT, -Ă, izmeniți, -te, adj. (Familiar) Afectat, fandosit, sclifosit. Să se cheltuiască femeile în mofturi izmenite... ca să izbutească să-ți placă ție. CAMIL PETRESCU, T. II 119. Viitorul țării nu e în cuconașul Guliță, care-mi vine de la Paris, izmenit, cu monoclu-n ochi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 25. ◊ (Substantivat) Ce gînd au izmenitele astea cu femeile necăjite pe care le-a apucat prînzul aici? PAS, Z. II 204.
4. [DEX '09] IZMENI, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.
5. [MDA2] ismini v vz izmeni
6. [MDA2] izmeni [At: CORESI, EV. 81/38 / S și: (înv) ism~ / V: ismini / Pzi: ~nesc / E: vsl измѣнити „a schimba”] 1 vt (Înv) A da altă înfățișare. 2-3 vtr (Înv) A (se) schimba. 4-5 (Înv) vtr A (se) schimba din bine în rău. 6-7 vtr (Înv) A (se) transforma din om cinstit în mișel. 8-9 vtr (Înv) A (se) face din frumos urât. 10 vr (Înv) A se îmbolnăvi, devenind slab și neputincios. 11 vr (Înv) A-și pierde mințile. 12 vr (Fam) A se preface, dându-se drept ceea ce nu este. 13 vr (Fam) A se fuduli. 14 vr (Fam) A se sclifosi. 15 vr (Fam) A se răsfăța.
7. [CADE] IZMENI (-enesc) I. vb. tr. A da o altă înfățișare, a schimba cu totul; a schimonosi. II. vb. refl. 1 A se schimba în rău, a se sminti: pe semne că s’a izmenit lumea (ISP.) ¶ 2 A se preface, a face pe mofturosul, a se fasoli: ia, nu te mai ~! ¶ 3 A se schimonosi, a se schimba, a face mutre [vsl. izmĕniti].
8. [DLRLC] IZMENI, izmenesc, vb. IV. Refl. (Familiar) 1. A se purta nenatural, afectat, a se fandosi, a se sclifosi. Izmenindu-se puțin cu un gest ca și cum ar fi ochit, dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni care se împrăștiară pe jos. CAMIL PETRESCU, O. I 583. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «la») A se uita urît, a se strîmba (la cineva). Aveai dreptate, Marine... Eu de-aia mă supăram și mă izmeneam la tine, că-mi dădeam seama că tu ai dreptate, nu eu. DUMITRIU, V. L. 139.
9. [Șăineanu, ed. VI] izmenì v. 1. a schimba în rău, a poci: după ce o izmeniră astfel ISP.; 2. a scoate, a ieși din minți: pe semne că s’a izmenit lumea ISP. [Slav. IZMĬENITI, a schimba: românește cu sensul peiorativ].
10. [Scriban] izmenésc v. tr. (vsl. iz-mĭeniti, a schimba, a modifica, a altera. V. izmene, primenesc). Fam. Emoționez, zăpăcesc, prostesc: frica o izmenise de tot. V. refl. Fac mofturĭ, mă alint, mă afectez: cîntă odată și nu te maĭ izmenĭ! Mă prostesc (maĭ ales de bătrîneță): s’a izmenit săracu! V. zaharisesc, ramolesc și spancelesc.
11. [DOOM 3] izmenit (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeniți; adj. f., s. f. izmenită, pl. izmenite
12. [DOOM 2] izmenit (fam.) adj. m., s. m., pl. izmeniți; adj. f., s. f. izmenită, pl. izmenite
13. [DOOM 3] izmeni (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă izmenesc, 3 sg. se izmenește, imperf. 1 sg. mă izmeneam; conj. prez. 1 sg. să mă izmenesc, 3 să se izmenească; imper. 2 sg. afirm. izmenește-te; ger. izmenindu-mă
14. [DOOM 2] !izmeni (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenește, imperf. 3 sg. se izmenea; conj. prez. 3 să se izmenească
15. [Argou] izmenit, -ă, izmeniți, -te adj. afectat, fandosit, mofturos
16. [Argou] izmeni, izmenesc v. r. 1. a se purta fără naturalețe; a se fandosi 2. a se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL