1. [MDA2] izmenire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: izmeni] (Înv) 1 Schimbare a înfățișării cuiva sau a ceva Si: izmeneală (1), izmenitură (1). 2 Transformare. 3 Înrăutățire a unei situații Si: izmeneală (3), izmenitură (3). 4 Involuție a cuiva de la om cinstit la mișel Si: izmeneală (4), izmenitură (4). 5 Urâțire. 6 Îmbolnăvire a cuiva, care devine slab și neputincios Si: izmeneală (6), izmenitură (6). 7 Pierdere a sănătății mintale Si: izmeneală (7), izmenitură (7). 8 Prefăcătorie prin care cineva încearcă să pară ce nu este Si: izmeneală (8), izmenitură (8). 9 Fudulire. 10 Sclifosire. 11 Răsfățare.
2. [DEX '09] IZMENI, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.
3. [MDA2] ismini v vz izmeni
4. [MDA2] izmeni [At: CORESI, EV. 81/38 / S și: (înv) ism~ / V: ismini / Pzi: ~nesc / E: vsl измѣнити „a schimba”] 1 vt (Înv) A da altă înfățișare. 2-3 vtr (Înv) A (se) schimba. 4-5 (Înv) vtr A (se) schimba din bine în rău. 6-7 vtr (Înv) A (se) transforma din om cinstit în mișel. 8-9 vtr (Înv) A (se) face din frumos urât. 10 vr (Înv) A se îmbolnăvi, devenind slab și neputincios. 11 vr (Înv) A-și pierde mințile. 12 vr (Fam) A se preface, dându-se drept ceea ce nu este. 13 vr (Fam) A se fuduli. 14 vr (Fam) A se sclifosi. 15 vr (Fam) A se răsfăța.
5. [CADE] IZMENI (-enesc) I. vb. tr. A da o altă înfățișare, a schimba cu totul; a schimonosi. II. vb. refl. 1 A se schimba în rău, a se sminti: pe semne că s’a izmenit lumea (ISP.) ¶ 2 A se preface, a face pe mofturosul, a se fasoli: ia, nu te mai ~! ¶ 3 A se schimonosi, a se schimba, a face mutre [vsl. izmĕniti].
6. [DLRLC] IZMENI, izmenesc, vb. IV. Refl. (Familiar) 1. A se purta nenatural, afectat, a se fandosi, a se sclifosi. Izmenindu-se puțin cu un gest ca și cum ar fi ochit, dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni care se împrăștiară pe jos. CAMIL PETRESCU, O. I 583. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «la») A se uita urît, a se strîmba (la cineva). Aveai dreptate, Marine... Eu de-aia mă supăram și mă izmeneam la tine, că-mi dădeam seama că tu ai dreptate, nu eu. DUMITRIU, V. L. 139.
7. [Șăineanu, ed. VI] izmenì v. 1. a schimba în rău, a poci: după ce o izmeniră astfel ISP.; 2. a scoate, a ieși din minți: pe semne că s’a izmenit lumea ISP. [Slav. IZMĬENITI, a schimba: românește cu sensul peiorativ].
8. [Scriban] izmenésc v. tr. (vsl. iz-mĭeniti, a schimba, a modifica, a altera. V. izmene, primenesc). Fam. Emoționez, zăpăcesc, prostesc: frica o izmenise de tot. V. refl. Fac mofturĭ, mă alint, mă afectez: cîntă odată și nu te maĭ izmenĭ! Mă prostesc (maĭ ales de bătrîneță): s’a izmenit săracu! V. zaharisesc, ramolesc și spancelesc.
9. [DOOM 3] izmeni (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă izmenesc, 3 sg. se izmenește, imperf. 1 sg. mă izmeneam; conj. prez. 1 sg. să mă izmenesc, 3 să se izmenească; imper. 2 sg. afirm. izmenește-te; ger. izmenindu-mă
10. [DOOM 2] !izmeni (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenește, imperf. 3 sg. se izmenea; conj. prez. 3 să se izmenească
11. [Argou] izmeni, izmenesc v. r. 1. a se purta fără naturalețe; a se fandosi 2. a se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL