1. [DEX '09] IUBITOR, -OARE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor.
2. [MDA2] iubitor, ~oare [At: CORESI, EV. 5/14 / Pl: ~i, ~oare / E: iubi + -tor] 1-18 smf, a (Persoană) care iubește (1-4, 9-13). 19 a Căruia îi place ceva foarte mult. 20-21 a, av (Care este) plin de dragoste. 22 (Înv; îls) ~ de oameni Filantrop.
3. [CADE] IUBITOR, -TOARE adj. verb. IUBI și sm. f. (Persoana) care iubește: era judecător drept și iubitor de pace (ISP.).
4. [DLRLC] IUBITOR, -OARE adj. v. pieritor.
5. [DLRLC] IUBITOR, -OARE, iubitori, -oare, adj. Care iubește. Șapte ani de cînd plecat-ai, zburător cu negre plete, Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83. Țara mea se arată mie ca o mamă iubitoare ce mă cheamă la sînul ei. ALECSANDRI, O. P. 291. Era un om bun, milostiv și iubitor de patria sa. BĂLCESCU, O. I 185.
6. [Șăineanu, ed. VI] iubitor a. și m. care iubește.
7. [Scriban] ĭubitór, -oáre adj. Care ĭubește, doritor: om ĭubitor de lux.
8. [DOOM 3] iubitor adj. m., pl. iubitori; f. sg. și pl. iubitoare
9. [DOOM 2] iubitor adj. m., pl. iubitori; f. sg. și pl. iubitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL