1. [DEX '09] ISTEȚIE, isteții, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ie.
2. [MDA2] isteție sf [At: MINEIUL (1776) 34 2/2 / Pl: ~ii / E: isteț + -ie] (Înv) 1 Istețime. (1). 2 Îndrăzneală. 3 Vioiciune.
3. [CADE] ISTEȚIE, ISTEȚIME sf. Agerime a minții, deșteptăciune, pricepere, îscusință: n’are nici agerimea de minte, nici isteția, nici îndrăzneala Ovreilor (BR.-VN.); el întrecea la învătătură și istețime pe toți copiii (ISP.) [isteț].
4. [DEX '98] ISTEȚIE, isteții, s. f. Istețime. – Isteț + suf. -le.
5. [DLRLC] ISTEȚIE, isteții, s. f. Istețime. Se vede că isteția scriitorașului ajunsese la cunoștința boierului Balș. CĂLINESCU, E. 12. Pentru frumusețele și istețiile lor și-au căzut drag unul altuia. SBIERA, P. 23. Clit are isteție și vorbele-și măsoară. NEGRUZZI, S. II 195.
6. [Scriban] istețíme f. (d. isteț). Deșteptăcĭune, pricepere. – Vechĭ și isteție și istecĭúne.
7. [DOOM 3] isteție (înv.) s. f., art. isteția, g.-d. art. isteției; pl. isteții, art. istețiile (desp. -ți-i-)
8. [DOOM 2] isteție (înv.) s. f., art. isteția, g.-d. art. isteției; pl. isteții, art. istețiile
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL