1. [DEX '09] ISTEȚI, istețesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A deveni isteț. – Din isteț.
2. [MDA2] isteți vr [At: NEGRUZZI, S. II, 218 / Pzi: ~țesc / E: isteț] (Înv) A deveni isteț.
3. [CADE] ISTEȚI (-ețesc) vb. tr. și refl. A (se) face isteț.
4. [DLRLC] ISTEȚI, istețesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A deveni isteț (1), a căpăta agerime (de minte), pricepere, iscusință. Cînd năravuri rele găsesc spre înfruntare, Îndată te faci alta, te istețești la minte, Din pană versul curge mai iute, mai ușor. NEGRUZZI, S. II 218.
5. [DEX '09] ISTEȚ, -EAȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĭcĭ.
6. [MDA2] isteț, ~eață [At: DOSOFTEI, V. S. 122/2 / V: (nob) ~treț / Pl: ~i, ~e / E: vsl истичъ] 1-2 smf, a (Om) care se manifestă printr-o agerime a minții remarcabilă. 3 a (D. mintea și firea oamenilor) Care manifestă agerime, ingeniozitate. 4 a Iscusit. 5-6 a, av (Înv) (În mod) sprinten. 7-8 a, av (În mod) curajos. 9 a (Îrg) Voios.
7. [MDA2] istreț, ~eață a vz isteț
8. [CADE] ISTEȚ adj. Ager la minte, deștept, priceput, iscusit: muierea era foarte isteață..., iar bărbatul un băbăuc (RET.); Anecdota, calamburul, acolo fiind la preț, Cată-le prin almanahuri, și vei trece de ~ (VLAH.) [vsl. istĭcĭ].
9. [DEX '98] ISTEȚ, -EAȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ.
10. [DLRLC] ISTEȚ, -EAȚĂ, isteți, -e, adj. 1. Ager (la minte), deștept, priceput, iscusit. Mă, fire-ai să fii! Ești isteț, nu știu de unde le mai scoți! SADOVEANU, P. M. 27. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț și mai îndrăzneț. ISPIRESCU, L. 2. Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. 2. (Rar) Sprinten, vioi. Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56.
11. [Șăineanu, ed. VI] isteț a. 1. ingenios: isteț ca un proverb EM.; 2. fin, șiret. [Bulg. ISTEȚŬ].
12. [Scriban] istéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. istĭcŭ, „făptaș, vinovat”; bg. istec, „reclamant”, cu înț. vsl. lĭstĭcŭ, bg. lŭstec, „viclean”). Deștept, priceput, sagace. Adv. În mod isteț.
13. [Scriban] istețésc (mă) v. refl. (d. isteț). Vechĭ. Ajung isteț.
14. [DOOM 3] isteți (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă istețesc, 3 sg. se istețește, imperf. 1 sg. mă istețeam; conj. prez. 1 sg. să mă istețesc, 3 să se istețească; imper. 2 sg. afirm. istețește-te; ger. istețindu-mă
15. [DOOM 2] !isteți (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se istețește, imperf. 3 sg. se istețea; conj. prez. 3 să se istețească
16. [DOOM 3] isteț adj. m., pl. isteți; f. isteață, pl. istețe
17. [DOOM 2] isteț adj. m., pl. isteți; f. isteață, pl. istețe
18. [DER] isteț (isteață), adj. – Ager la minte, deștept, iscusit, priceput. Sl. istĭcĭ „inculpat”, cf. bg. istec „reclamant”, rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Pușcariu, Lr., 358); pentru evoluția semantică, cf. hoț. Der. din sl. istŭ „sigur” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puțin probabilă. – Der. isteție (var. istețime, înv., istețeală, isteciume), s. f. (iscusință, agerime); isteți, vb. (a deveni isteț).
19. [CECC] Better a witty fool, than a foolish wit (engl. „Mai bine un isteț nebun, decît un nebun isteț”) – E o reflecție a Bufonului din comedia A douăsprezecea noapte de Shakespeare (act. I, sc. 5). Traducerea lui Mihnea Gheorghiu subliniază limpede înțelesul: „decît un nebun care face pe deșteptul, mai bine un deștept care face pe nebunul”. (Shakespeare, Opere, vol. 7, pag. 227). Se folosește uneori în sensul zicalei noastre: „Mai bine cu un deștept la pagubă, decît cu un nătîng la cîștig”. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL