1. [DEX '09] IOANIT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1) privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite.
2. [MDA2] ioanit, ~ă [At: DEX / P: i-oa~ / Pl: ~iți, ~e / E: ger Iohannit, fr Ioannite] 1-2 sm, a (Persoană) care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 3 a Care aparține ioaniților (1). 4 a Referitor la ioaniți (1).
3. [DEX '96] IOANIT, -Ă, ioaniți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc înființat în Palestina în sec. XII. 2. Adj. Care aparține ioaniților (1), privitor la ioaniți. [Pr.: i-oa-] – Din germ. Johannit. Cf. fr. Joannite sau Johannite.
4. [MDN '00] IOANIT I. s. m. membru al unui ordin monaho-cavale-resc fondat în Palestina la începutul sec. XII; ospitalieri. II. adj. care aparține ioaniților (I), referitor la ioaniți. (< germ. Johannit)
5. [DOOM 3] ioanit (desp. i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaniți; adj. f. ioanită, pl. ioanite (dar: Ordinul Ioaniților s. propriu n. art.)
6. [DOOM 2] ioanit (i-oa-) adj. m., s. m., pl. ioaniți; adj. f. ioanită, pl. ioanite
7. [DE] DIPLOMA IOANIȚILOR, privilegiu acordat în 1247 de regele Ungariei, Bela IV, cavalerilor ioaniți instalați în reg. Dunării de Jos pentru apărarea regatului împotriva tătarilor. Actul menționează, în reg. dintre Carpați și Dunăre, formațiunile statale românești conduse de Ioan, Farcaș, Litovoi și Seneslau, precum și Țara Hațegului în Transilvania.
8. [DE] IOANÍȚI (< Ioan) s. m. pl. Denumire a membrilor unui ordin monaho-cavaleresc instituit în Palestina la începutul sec. 12, strămutat succesiv la Rodos, în ins. Malta și apoi la Roma; numele vine de la biserica Sf. Ioan de lângă Ierusalim; se mai numeau și ospitalieri. V. și Diploma Ioaniților.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL