1. [DEX '09] INVOCARE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.
2. [MDA2] invocare sf [At: MACEDONSKI, O. I, 276 / Pl: ~cări / E: invoca] 1-4 Invocație (1-4).
3. [DLRLC] INVOCARE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca. 1. Chemare în ajutor. Invocarea ta se scurse arzătoare ca o lavă. MACEDONSKI, O. I 276. 2. Citare în sprijinul, în favoarea sa. Invocarea unui argument. ▭ Invocarea sincerității e de prisos... Oamenii sînt sinceri și cînd iubesc și cînd urăsc. CAMIL PETRESCU, T. II 24.
4. [DN] INVOCARE s.f. Acțiunea de a invoca și (rar) rezultatul ei; invocație. [< invoca].
5. [DEX '09] INVOCA, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.
6. [MDA2] invoca vt [At: (a. 1776) URICARIUL I, 180 / V: (rar) în~ / Pzi: invoc / E: lat invocare, fr invoquer] 1 A chema în ajutor, de obicei o divinitate. 2 A cita ceva în favoarea sa. 3 A se referi la ceva ce poate servi ca argument în susținerea unei afirmații.
7. [MDA2] învoca v vz invoca
8. [MDA2] învocare sf vz invocare
9. [CADE] * INVOCA (-voc) vb. tr. 1 A chema în ajutor ¶ 2 Ⓕ A cita în favoarea sa: ~ legea [fr.].
10. [DLRLC] INVOCA, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema (pe cineva) în ajutor. V. apela. Și tu, muză, nu fi supărată Că n-am invocat numele tău Cum făcu Homer cînd altădată L-a cîntat pe marele-Odiseu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 6/6. O! nu invoca cerul... Nu, Ană... Te iubesc. ALECSANDRI, T. II 180. 2. A cita, a aduce ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi ca sprijin. (Atestat în forma invoacă) Acel regulament al dicționarului, pe care dl. Papiu îl tot invoacă, este un ce foarte elastic și lesne de interpretat. La ODOBESCU, S. II 332. – Prez. ind. pers. 3 și: (rar) invoacă.
11. [DN] INVOCA vb. I. tr. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva, a se referi la ceva ce este în favoarea sa. [P.i. invoc, 3,6 -că. / < fr. invoquer, it., lat. invocare].
12. [MDN '00] INVOCA vb. tr. 1. a chema în ajutor (o divinitate). 2. a cita, a se referi la ceva în favoarea sa. (< fr. invoquer, lat. invocare)
13. [Șăineanu, ed. VI] invocà v. l. a chema în ajutor; 2. fig. a cita în favoarea sa: a invoca legea.
14. [Scriban] *invóc, a -á v. tr. (lat. in-voco, -vocáre. – Se conj. ca convoc). Chem în ajutor: a-l invoca pe Dumnezeŭ. Fig. Citez în favoarea mea: a invoca o mărturie.
15. [Scriban] *invocațiúne f. (lat. in-vocátio. -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a invoca, de a chema în ajutor: invocațiunea luĭ Dumnezeŭ, luĭ Apóline. Fig. Citațiune: invocațiunea uneĭ mărturiĭ. – Și -áție și -áre.
16. [DOOM 3] invocare s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări
17. [DOOM 2] invocare s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări
18. [DOOM 3] invoca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. invoc, 2 sg. invoci, 3 invocă; conj. prez. 1 sg. să invoc, 3 să invoce
19. [DOOM 2] invoca (a ~) vb., ind. prez. 3 invocă; conj. prez. 3 să invoce
20. [MDO] invoca (ind. prez. 3 sg. și pl. invocă)
21. [IVO-III] invoc, -voacă 3.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL