Definiție și ce înseamnă inițiativă

1. [DEX '09] INIȚIATIVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.

2. [MDA2] inițiativă sf [At: (a. 1865) URICARIUL, X, 369 / Pl: ~ve / E: ger Inițiative, fr inițiative, it iniziative] 1 Materializare a unei idei, concretizată în propunerea, organizarea sau începerea unei acțiuni de către cineva, care antrenează după sine și pe alții. 2 Însușire a cuiva gata să întreprindă ceva din propriu îndemn. 3-4 (Îe) A lua ~va (sau a avea ~a) (unei lucrări) A începe o acțiune (primul sau) din îndemn propriu. 5-6 (Îe) Din proprie ~ Fără a fi (îndemnat sau) silit de altcineva.

3. [CADE] * INIȚIATIVĂ (pl. -ve) sf. Lucrarea, fapta, dreptul aceluia care propune sau săvîrșește întîiu un lucru, care-i face începutul: a lua inițiativa; a avea inițiativa; muncitorul trebuie să învețe a nu aștepta îmbunătățirea sa decît numai de la propria sa ~ (I.-GH.) [fr.].

4. [DLRLC] INIȚIATIVĂ, inițiative, s. f. (Adesea în construcții cu verbul «a lua») Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe un lucru, antrenînd după sine și pe alții; însușirea de a fi în stare să întreprinzi cel dintîi ceva, din îndemn propriu. Comitetul de inițiativă pentru înființarea gospodăriei agricole colective ținea prima ședință. MIHALE, O. 474. Au doară nu posed toate calitățile unui om de stat? n-am patriotism, n-am experiență, n-am elocință, n-am inițiativă? ALECSANDRI, T. 1734. Ce fericire ar fi pentru țară... cînd am dovedi că sîntem în stare de a lua în mînile noastre nobila inițiativă a acestei mari reforme sociale. KOGĂLNICEANU, S. A. 115. ◊ Expr. Din proprie inițiativă sau din propria sa (sau lui) inițiativă = fără a fi îndemnat de altul. Aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște. REBREANU, P. S. 123. – Pronunțat: -ți-a-.

5. [DN] INIȚIATIVĂ s.f. Faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♦ Calitatea, însușirea celui care este înclinat să lucreze, să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. [< fr. initiative, it. iniziativa, cf. lat. initium – început].

6. [MDN '00] INIȚIATIVĂ s. f. faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ◊ însușirea celui care este înclinat să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. (< fr. initiative)

7. [Șăineanu, ed. VI] inițiativă f. acțiunea de a face cel dintâiu un lucru, a-l propune.

8. [Scriban] *inițiatívă f., pl. e (fr. initiative, d. lat. initiatum, supinu d. initiare, a iniția). Acțiunea de a face saŭ de a propune ceva în aintea altora: a lua inițiativa. Acțiunea de a lucra, la nevoĭe, după capu tăŭ (spontaneŭ): inițiativa rațională e o calitate prețioasă la un șef militar. Inițiativă parlamentară, dreptu deputaților și senatorilor de a propune legĭ.

9. [CADE] SPONTE SUA (lat.) = Din proprie inițiativă.

10. [DOOM 3] inițiativă (desp. -ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiativei; pl. inițiative

11. [DOOM 2] inițiativă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiativei; pl. inițiative

12. [DE] INIȚIÁTIVĂ (< fr.) s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe cel dintâi ceva; însușirea celui care întreprinde sau este dispus să întreprindă primul ceva. ◊ I. legislativă = posibilitatea de a propune Parlamentului proiecte de legi, însoțite de expuneri de motive în vederea dezbaterii și eventualei adoptări. ◊ Expr. Din proprie (sau propria mea, ta, sa, lui etc.) inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul.

13. [DAS] INIȚIATIVĂ. Subst. Inițiativă, întreprindere, spirit de inițiativă, inventivitate, creativitate, spirit inventiv, spirit inovator, imaginație creatoare. Ingeniozitate, iscusință, dibăcie, istețime, isteție, isteciune (înv.), agerime, vioiciune. Spirit întreprinzător, spirit activ. Îndrăzneală, îndrăznire (înv.), curaj, cutezanță, cutezare (rar), intrepiditate (livr.), temeritate, pionierat; înnoire, raționalizare, inovație, inovare, invenție, descoperire. Inițiator, promotor, fondator, întemeietor, pionier (fig. ), novator (livr. ), descoperitor, creator, izvoditor (înv.), inovator, inventator, inventor (înv.), raționalizator. Adj. Plin de inițiativă, inventiv, creator; ingenios, isteț, iscusit, ager, dibaci. Întreprinzător, activ. îndrăzneț, îndrăznitor (rar), curajos, temerar, intrepid (livr.). Înnoitor (rar), inovator, novator (livr.). Vb. A iniția, a da dovadă de spirit de inițiativă, a avea inițiativă, a lua o inițiativă. A îndrăzni, a cuteza. A înnoi, a inova, a raționaliza, a inventa, a descoperi, a găsi, a dibui. A întemeia, a fonda. Adv. Cu spirit de inițiativă, cu ingeniozitate; cu îndrăzneală, cu cutezanță; din proprie inițiativă. V. acțiune, căutare, curaj, descoperire, imaginație, iscusință, nou.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro