1. [DEX '09] INFERENȚĂ, inferențe, s. f. Operație logică de trecere de la un enunț la altul și în care ultimul enunț este dedus din primul. – Din fr. inférence.
2. [MDA2] inferență sf [At: DN3 / Pl: ~țe / E: fr inférence] (Log) Operație prin care se ajunge la o anumită concluzie care, deși nu este logic derivabilă din premise, are un anumit grad de probabilitate.
3. [DN] INFERENȚĂ s.f. Operație logică de derivare a unui enunț din altul, prin care se admite o judecată (al cărei adevăr nu este verificat direct) în virtutea unei legături a ei cu alte judecăți considerate ca adevărate. [< fr. inférence, cf. lat. inferre – a duce].
4. [MDN '00] INFERENȚĂ s. f. operație logică de derivare a unui enunț din altul, prin care se admite o judecată în virtutea unei legături a ei cu alte judecăți considerate ca adevărate. (< fr. inférence)
5. [DOOM 3] inferență s. f., g.-d. art. inferenței; pl. inferențe
6. [DOOM 2] inferență s. f., g.-d. art. inferenței; pl. inferențe
7. [DE] INFERÉNȚĂ (< fr.) s. f. 1. (LOG.) Operație a gândirii prin care se trece de la un enunț la altul în mod deductiv sau inductiv, direct (i. imediată) sau indirect (i. mediată). Poate fi necesară sau probabilă. 2. (MAT.) I. bayesiană = metodă de analiză statistică ce combină informația dată de probabilitățile a priori cu aceea obținută printr-o selecție, exprimând informația finală prin probabilități a posteori.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL