1. [MDA2] inclinat, ~ă a vz înclinat
2. [CADE] * INCLINAT adj. 1 p. INCLINA ¶ 2 Plecat, aplecat; într’o poziție oblică în raport cu orizontul: plan ~, suprafață plană care face un unghiu ascuțit cu orizontul și cu ajutorul căreia se ușurează ridicarea și coborîrea greutăților mari.
3. [Scriban] *inclinat, -ă adj. Oblic pe orizont: plan inclinat.
4. [DEX '09] ÎNCLINA, înclin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus să... ♦ A se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legături de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.
5. [DEX '09] ÎNCLINAT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
6. [MDA2] inclina v vz înclina2
7. [MDA2] înclina2 [At: ALECSANDRI, T. 1514 / V: in~ / Pzi: înclin / E: fr incliner, lat înclinare] 1-2 vtr A-și modifica poziția prin deplasarea părții superioare în jos sau într-o parte Si: a (se) apleca. 3 vr A face o plecăciune, ca formă de salut Si: a (se) pleca, a se închina. 4 vr (Fig; d. soare, stele etc.) A coborî spre asfințit Si: a apune, a scădea. 5 vr (D. zi) A se apropia de sfârșit. 6 vr (Fig) A se declara de acord cu cineva din convingere sau din respect, de frică etc. Si: a accepta, a admite. 7 vi (Fig) A fi dispus să... 8 vi (Fig; udp „de”) A se simți atras, a avea vocație pentru ceva Si: a (se) apleca. 9 vr (Înv; nob) A lua pe cineva pe lângă sine. 10 vrr (Înv; fig; udp „cu”) A avea legături de dragoste cu cineva. 11 vr (Reg; udp „cu”) A se întovărăși.
8. [MDA2] înclina1 vt [At: COSTINESCU / Pzi: înclin / E: în- + clin1] (Trs; nob) A pune clini1 (5) la o cămașă, la o haină.
9. [MDA2] înclinat, ~ă a [At: IOANOVICI, TEHN. 303 / V: in~ / Pl: ~ați, ~e / E: înclina2] Cu partea superioară deplasată în jos sau lateral Si: aplecat2 (1), (pop) plecat2, încovoiat (1). 2 (D. soare) Coborât spre asfințit. 3 Care are vocație, atracție spre ceva.
10. [CADE] * INCLINA (-in) I. vb. tr. A pleca (în jos), a apleca: ea-și inclină capul în perini și închise ochii (EMIN.). II. vb. intr. 1 A fi (a)plecat ¶ 2 Ⓕ A avea aplecări, a fi dispus. III. vb. refl. 1 A se (a)pleca ¶ 2 A-și îndoi corpul, a face plecăciuni, a se prosterna ¶ 3 A înceta de a mai rezista, a se supune [fr.].
11. [DLRLC] ÎNCLINA, înclin, vb.I. 1. Refl. A se îndoi ușor (spre pămînt, în jos), a se pleca. V. încovoia. Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină... Sau o floare ce pe țărmuri de pîraie se înclină. MACEDONSKI, O. I 71. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină. EMINESCU, O. I 79. Copilița se înclină, Ca o floare de grădină. ALECSANDRI, P. P. 206. ◊ Tranz. Dima și Fomete au înclinat capetele și au tăcut, ațintindu-și ochii asupra pămîntului. GALAN, Z. R. 30. ♦ A se pleca în fața cuiva în semn de salut, de admirație sau de devotament. V. închina. Tudor și Bîrnovă se înclinară, cu ochii plini de admirație neprefăcută. SADOVEANU, O. VII 83. Vei saluta trecătorii... Te înclini pînă la pămînt. SAHIA, N. 102. Străinu-n cale-i se înclină Și pe genunchi cade cu dor. ALECSANDRI, P. III 334. 2. Tranz. A apleca un corp, a-i da o poziție aplecată, a mări înclinația unui corp. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A se coborî (către asfințit); (p. ext. despre zi) a se apropia de sfîrșit. Ceasul e în deseară și ziua se înclină! GALACTION, O. I 34. Soarele se înclina. C. PETRESCU, S. 178. Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite. COȘBUC, P. II 127. 3. Refl. Fig. A se lăsa convins, a admite, a aproba, a accepta, a se închina. Mă înclin în fața argumentelor tale. 4. Intranz. Fig. (Urmat de o completivă indirectă) A fi dispus să... Înclin să cred că e sincer. ▭ Cu atît mai puțin era înclinat să guste în acele împrejurări măreția peisajului. VORNIC, P. 188. ♦ A avea înclinație, a simți vocație, atracție (pentru o disciplină, o meserie etc.). Înclină spre inginerie. 5. Refl. reciproc. Fig. (Învechit) A avea legături de dragoste cu cineva. Oh, cît eram de liniștită pînă a nu mă înclina cu tine. FILIMON, C. 103. Lăsă toate ce avea și se înclină cu un ibovnic. GORJAN, H. II 121.
12. [DLRLC] ÎNCLINAT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Ușor îndoit în jos; aplecat, încovoiat. De ce bătrîna-ți frunte stă astfel înclinată? Ce ți-am greșit noi, oare, de nu ne mai vorbești? NEGRUZZI, S. II 63. 2. Fig. (Despre ființe) Care are o tendință, o aplecare, o dispoziție, o atracție (spre ceva). Înclinat spre literatură. 3. (Geom.) Care are o poziție oblică față de un plan sau de o direcție dată (de obicei verticală sau orizontală). Plan înclinat. ▭ Casele stau înclinate, prinse de o molimă grea. BARANGA, V. A. 13. ◊ (Tehn.) Plan înclinat = plan care formează un unghi ascuțit cu planul orizontal și cu ajutorul căruia se ușurează ridicarea și coborîrea greutăților mari.
13. [DN] INCLINA vb. I. v. înclina.
14. [DN] ÎNCLINA vb. I. tr., refl. A (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. ♦ refl. A se pleca în fața cuiva, a se ploconi. ♦ refl. (Fig.) A fi convins, a se convinge. ♦ (Fig.) intr. A fi dispus să... [p. i. înclin, 3,6 -nă, var. inclina vb. I. / < fr. incliner, cf. lat., it. inclinare].
15. [MDN '00] ÎNCLINA vb. I. tr., refl. a (se) apleca (în jos sau într-o parte); a (se) îndoi. II. refl. 1. a se pleca în fața cuiva. 2. (fig.) a fi convins, a se convinge. III. intr. (fig.) a fi dispus să... ◊ a se simți atras de ceva. (< fr. /s’/incliner, lat. inclinare)
16. [Șăineanu, ed. VI] înclinà v. 1. a pune în pieziș, a îndrepta în jos: a înclina capul; 2. a fi aplecat: acest plan inclină; 3. a avea aplecarea sau dispozițiunea: a înclina la pace; 4. a-și îndoi corpul, a se prosterna: se inclina înaintea lui Dumnezeu.
17. [Șăineanu, ed. VI] înclinat a. într’o situațiune oblică în raport cu orizontul: plan inclinat.
18. [Scriban] *inclín, a -á v. tr. (lat. inclino, -áre. V. închin). Plec, aplec: a inclina capu. V. intr. Îs aplecat: acest zid inclină spre nord. Fig. Am aplicațiune, tind: acest copil inclină spre muzică. V. refl. Mă închin, mă aplec: mă inclin înaintea luĭ Dumnezeŭ.
19. [DOOM 3] înclina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înclin, 3 înclină; conj. prez. 1 sg. să înclin, 3 să încline
20. [DOOM 2] înclina (a ~) vb., ind. prez. 3 înclină
21. [IVO-III] înclin.
22. [DAR] înclina, înclin, vb. I (reg.) a pune clini la o cămașă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL