1. [DEX '09] IMPROVIZARE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.
2. [MDA2] improvizare sf [At: MAIORESCU, CR. II, 73 / Pl: ~zări / E: improviza] 1-4 Improvizație (1-4).
3. [DLRLC] IMPROVIZARE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza.
4. [DN] IMPROVIZARE s.f. Faptul de a improviza; improvizație. [< improviza].
5. [Șăineanu, ed. VI] improvizare f. 1. acțiunea de a improviza; 2. ceea ce se improvizează.
6. [DEX '09] IMPROVIZA, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală (și provizoriu), din ce se găsește la îndemână. – Din fr. improviser.
7. [MDA2] improviza [At: RUSSO, S. 43 / V: (nob) îm~ / Pzi: ~zez / E: fr improviser] 1 vt A compune ocazional și spontan un discurs, o piesă muzicală etc. 2 vt A face ceva la repezeală, pentru nevoile momentului, din ceea ce se găsește. 3 vr (Înv) A se face ocazional ceva pentru care nu există o competență sau o pregătire specială.
8. [MDA2] împroviza v vz improviza
9. [CADE] * IMPROVIZA (-izez) I. vb. tr. și intr. 1 A face pe dată, fără nici o pregătire, versuri, un discurs, o bucată de muzică, etc.: cîntînd din gîtlej și improvizînd versuri (GN.) ¶ 2 A face un lucru oare-care fără pregătire. II. vb. refl. A fi improvizat, a se face deodată, a se da drept (cineva sau ceva): s’a improvizat actor [fr.].
10. [DEX '96] IMPROVIZA, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală, din ce se găsește (și provizoriu). – Din fr. improviser.
11. [DLRLC] IMPROVIZA, improvizez, vb. I. Tranz. (Cu privire la bucăți literare, muzicale, discursuri etc.) A compune (ocazional) repede și fără o pregătire prealabilă. Nu mă putui opri de-a improviza următoarea epigramă. MACEDONSKI, O. IV 51. Am improvizat... alăturata mică comedie în versuri, pe care ți-o trimit să o citești. ALECSANDRI, S. 91. ◊ Intranz. [Lăutarul] improvizează la minut după imboldirile inimei. HOGAȘ, DR. II 186. ♦ A face, a construi, a confecționa, a aranja ceva la repezeală pentru nevoile momentului. Improviza... un umbrar în poartă, cu rogojini și frunze. PAS, Z. I 169. Se duseră împreună la spitalul mobil, improvizat în școala satului. REBREANU, P. S. 148. Improvizai îndată un bal. NEGRUZZI, S. I 99.
12. [DN] IMPROVIZA vb. I. tr. A face ceva pe nepregătite (un discurs, versuri etc.). [< fr. improviser, it. improvisare].
13. [MDN '00] IMPROVIZA vb. tr. a face ceva în grabă, pentru nevoile momentului; a întocmi pe nepregătite (un discurs, versuri etc.). (< fr. improviser)
14. [Șăineanu, ed. VI] improvizá v. 1. a face pe dată și fără pregătiri versuri, un discurs, muzică, etc.; 2. fig. a face ceva pe dată și fără pregătire.
15. [Scriban] *improvizațiúne f. (fr. improvisation). Acțiunea de a improviza. Lucru improvizat (poezie, discurs, gard, întăritură ș. a.). – Și -áție și -áre.
16. [Scriban] *improvizéz v. tr. (fr. improviser, d. it. improvvisare, a improviza, improvviso, neprevăzut, d. lat. im-provisus, neprevăzut, d. pro-vidére, a prevedea. V. providență). Fac pe neprevăzute, pe nepregătite, pe negîndite, pe neașteptate (o poezie, țin un discurs, fac o lucrare oare-care): a improviza un discurs, o fortificațiune.
17. [DOOM 3] improvizare s. f., g.-d. art. improvizării; pl. improvizări
18. [DOOM 2] improvizare s. f., g.-d. art. improvizării; pl. improvizări
19. [DOOM 3] improviza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. improvizez, 3 improvizează; conj. prez. 1 sg. să improvizez, 3 să improvizeze
20. [DOOM 2] improviza (a ~) vb., ind. prez. 3 improvizează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL