1. [DEX '09] IMPORTANȚĂ s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; însemnătate; semnificație. ◊ Loc. adv. Cu importanță = cu convingerea (nejustificată) că spune sau face ceva important; cu înfumurare. ◊ Expr. A-și da importanță = a se îngâmfa, a se crede om de seamă, superior. Plin de importanță = înfumurat, îngâmfat, încrezut. – Din fr. importance.
2. [MDA2] importanță sf [At: (a. 1855) URICARIUL IV, 438 / V: ~ten~, ~tanție / Pl: ~țe / E: fr importance] 1 Însemnătate. 2 (D. persoane) Autoritate. 3-4 (Îlav) Cu ~ Cu convingerea (nejustificată) că spune sau face ceva important. 5 (Îe) A-și da ~ A se crede superior, comportându-se ca atare. 6 (Îla) Plin de ~ Îngâmfat.
3. [CADE] * IMPORTANȚĂ sf. 1 Însemnătate, starea unui lucru însemnat prin el însuși sau prin urmările ce poate să aibă ¶ 2 Trecere, vază, influență ¶ 3 Trufie arogantă; ifos [fr.].
4. [DLRLC] IMPORTANȚĂ s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; însemnătate. N-am acordat faptului importanța pe care i-o dai tu. BARANGA, I. 189. Am publicat numai prin reviste. Numai fragmente fără importanță. C. PETRESCU, C. V. 71. Nu știu dacă vă dați seama de importanța gestului meu. SEBASTIAN, T. 120. Îmi pare foarte rău de pățania voastră, care, deși n-are importanță, totuși vă plictisește destul. CARAGIALE, O. VII 22. ◊ Loc. adv. Cu importanță = cu convingerea că spune (sau face) ceva important; dîndu-și aere. Adus, bade Ionică, făcu copilul cu importanță. REBREANU, I. 18. ◊ Expr. Plin de importanță = îngîmfat, încrezut. Deschise un carnet soios și, plin de importanță, începu să-și preumble privirile de la încărcătura pestriță a podului la carnet. V. ROM. aprilie 1954, 124. A-și da importanță = a-și da aere, a-și da ifose.
5. [DN] IMPORTANȚĂ s.f. Ceea ce face ca un lucru să prezinte mare interes, valoare, însemnătate. ◊ A-și da importanță = a se îngîmfa. [Cf. fr. importance, it. importanza].
6. [MDN '00] IMPORTANȚĂ s. f. ceea ce face ca un lucru să prezinte mare interes, valoare, însemnătate. ♦ a-și da ~ = a se îngâmfa, a-și da aere de superioritate; plin de ~ = încrezut. (< fr. importance)
7. [Șăineanu, ed. VI] importanță f. 1. interesul, valoarea ce se dă unui lucru: afacere de înaltă importanță; 2. autoritate, influență de avere sau de pozițiune: locul său îi dă multă importanță în lume.
8. [Scriban] *importánță f., pl. e (d. important; fr. importance). Însemnătate, valoare, calitatea de a fi important: o informațiune de mare importanță. Autoritate, credit, influență: locu luĭ îĭ dă multă importanță.
9. [MDA2] importanție sf vz importanță
10. [MDA2] importență sf vz importanță
11. [DOOM 3] importanță s. f., g.-d. art. importanței
12. [DOOM 2] importanță s. f., g.-d. art. importanței
13. [DAS] IMPORTANȚĂ. Subst. Importanță, importanță primordială, însemnătate, semnificație, valoare, preț (fig.), greutate (fam.). Prioritate, întîietate, primat, actualitate, stringență (livr.); precădere, pondere, preponderență, primordialitate, predominare, predominație, predominanță (rar), predomnire (înv.), urgență. Problemă vitală. Punct crucial, punct cardinal (fig.), răspîntie (fig.), moment hotărîtor, moment de răscruce; piatră unghiulară (fig.). Adj. Important, de primă importanță, primordial, prioritar, de prim ordin, însemnat, însemnător (înv.), de seamă, semnificativ, capital, de căpetenie, major, de bază, fundamental, vital, principal, de fond, de prim rang, de prima mînă, de mare interes, de excepție, de prima mărime, de frunte, suprem, cardinal, crucial, hotărîtor. Actual, stringent (livr.), urgent, la ordinea zilei, preponderent, precumpănitor, predominant, predominator (rar), predomnitor (înv.), dominant. Valoros, de valoare, prețios, de preț, neprețuit. Vb. A avea importanță, a fi important, a însemna (ceva), a prețui (mult), a valora, a semnifica (ceva), a avea o semnificație deosebită, a cîntări mult, a avea greutate, a avea pondere, a juca un rol hotărîtor; a prima (livr.), a predomina, a domina, a precumpăni, a prepondera (livr.); a fi pe primul plan, a avea întîietate, a fi (a sta) în centrul atenției. V. necesitate, reputație, superlative.
14. [CECC] Last but not least (engl. „Ultima, dar nu cea din urmă – ca importanță”) – expresie folosită numai în original, deoarece nu se poate traduce în nici o altă limbă jocul de cuvinte (last-least), pe care l-a făcut Shakespeare în tragedia Iuliu Cezar (act. III, sc. 1). După o înșiruire de argumente, înainte de a invoca ultimul, se atrage atenția prin last but not least că, deși spus la urmă, el nu este argumentul cel mai puțin important. În ultima pagină a Memoriilor, artista Agatha Bîrsescu scria: „Și acum, last not least, țin să exprim sincera mea amiciție și recunoștință”... prietenilor care au îndemnat-o să-și aștearnă amintirile pe hîrtie. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL