1. [DEX '09] IMPLANTA, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicală și în scop terapeutic, în țesutul subcutanat sau în mușchi, un medicament sau un țesut străin care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a așeza. – Din fr. implanter.
2. [MDA2] implanta vt [At: DA ms / Pzi: ~tez / E: fr implanter] 1 (Frm) A planta. 2 (Frm) A răsădi. 3 (Med; d. organe, medicamente, țesuturi, obiecte cu rol funcțional) A introduce pe cale chirurgicală într-un organism. 4 (Fig) A transfera un fenomen, un obicei etc. dintr-un spațiu în altul, dintr-o societate în alta.
3. [DN] IMPLANTA vb. I. tr. A insera, a fixa în; a introduce; a împlînta. [< fr. implanter].
4. [MDN '00] IMPLANTA vb. tr. a insera, a fixa în. ◊ a amplasa (o clădire etc.). ◊ a introduce sub piele un medicament sau țesut, care se resoarbe treptat. (< fr. implanter)
5. [DCR2] implanta vb. I A introduce, a fixa ◊ „Profesorul N. M., șeful echipei de cercetări, care a reușit încrucișarea, a declarat că aceasta s-a realizat după metoda «in vitro», ovulul fecundat în condiții de laborator fiind implantat în uter [...]” Sc. 12 III 82 p. 5; v. și personaj-simbol (1973), microecran, pace-maker (din fr. implanter; DMN 1950; FC II 137, 138, 308; DEX, DN3)
6. [DEX '09] ÎMPLÂNTA, împlânt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.
7. [MDA2] împlânta [At: DOSOFTEI, V. S. 129/1 / Pzi: împlânt și (înv) ~tez / E: ml *implantare] 1 vt (Înv) A sădi o plantă. 2-3 vtr A (se) înfige cu vârful în pământ. 4-5 vtr A (se) străpunge cu un corp ascuțit. 6 vt (Ccr) A îngropa o legumă în nisip spre a o păstra. 7 vt (Fig; rar) A fixa. 8 vt (Fig) A pironi. 9 vt A introduce ceva într-un lichid. 10 vr (Fig) A se îngloda în datorii. 11 vr (Fig) A fi covârșit de neputința de a scăpa de ceva.
8. [CADE] ÎMPLÎNTA (-plînt) I. vb. tr. 1 ‡ 🌿 A planta, a răsădi ¶ 2 A băga în pămînt; a înfige: ~ un cort, un steag; își împlîntă ghiarele cele lungi și negre în mol (RET.): ca și cum i-ar fi împlîntat în rărunchi un junghiu roșit în foc (CAR.); Ⓕ: multe idei moderne am împlîntat în spirite (I.-GH.). II. vb. refl. 1 A se înfinge: o lamă sclipitoare de oțel se împlîntă în malul drept (VLAH.); buzduganul... s’a împlîntat într’un munte de piatră (RET.) ¶ 2 A se îngloba: cultivatorul cel mic... se împlîntă în datorii și scăpătează (ION.) ¶ 3 A se înțepeni; a se fixa; a se așeza într’un loc, a se înrădăcina (după fr. împlanter) [lat. implantare].
9. [DLRLC] ÎMPLÎNTA, împlînt, vb. I. Tranz. A înfige, a vîrî. I Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240. Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42. ◊ Refl. Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123. Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304. (Fig.) Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.
10. [Șăineanu, ed. VI] împlântà v. 1. a înfige în pământ: a împlânta un steag, un cort; 2. fig. a introduce: a împlânta o datină; 3. a se așeza undeva, a se fixa. [Lat. PLANTARE].
11. [Scriban] *implantéz v. tr. (lat. implantare, d. in, în, și planta, plantă. V. împlînt). Plantez, înfing un lucru într’altu: a implanta un cuțit într’un pepene. Fig. Stabilesc, introduc; a implanta obiceĭurĭ noŭă.
12. [Scriban] împlînt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu’mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt.
13. [DOOM 3] implanta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. implantez, 3 implantează; conj. prez. 1 sg. să implantez, 3 să implanteze
14. [DOOM 2] implanta (a ~) vb., ind. prez. 3 implantează
15. [DOOM 3] împlânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 2 sg. împlânți, 3 împlântă; conj. prez. 1 sg. să împlânt, 3 să împlânte
16. [DOOM 2] împlânta (a ~) vb., ind. prez. 3 împlântă
17. [DER] împlînta (împlîntat, împlîntat), vb. – 1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.
18. [Argou] împlânta, împlântă (pers. a III-a sg.) v. r. (glum.) a se întâmpla.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL