1. [DEX '09] IMPARȚIAL, -Ă, imparțiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pr.: -ți-al] – Din fr. impartial.
2. [MDA2] imparțial, ~ă [At: MACEDONSKI, O. IV, 45 / P: ~ți-al / Pl: ~i, ~e / E: fr imparțial] 1 a Care face o apreciere obiectivă. 2-3 av, a (În mod) nepărtinitor.
3. [CADE] * IMPARȚIAL adj. Nepărtinitor, care ține parte nici unui nici altuia [fr.].
4. [DLRLC] IMPARȚIAL, -Ă, imparțiali, -e, adj. (Despre oameni) Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv. E de prisos a spune că vom fi imparțiali, căci avem pe public judecător. MACEDONSKI, O. IV 45. Iată, mi-am zis, un critic în adevăr modern, pe cît de luminat pe atîta de imparțial. CARAGIALE, O. VII 36. – Pronunțat: -ți-al.
5. [DN] IMPARȚIAL, -Ă adj. Nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pron. -ți-al. / < fr. impartial, it. imparziale].
6. [MDN '00] IMPARȚIAL, -Ă adj. nepărtinitor, obiectiv. (< fr. impartial)
7. [Șăineanu, ed. VI] imparțial a. nepărtinitor: istoricul cată să fie imparțial.
8. [Scriban] *imparțiál, -ă adj. (in și parțial; fr. impartial). Nepărtinitor, care nu ține parte nimănuĭ, ci împarte justiția conform legilor eĭ: judecător imparțial. Adv. Cu imparțialitate, fără părtinire.
9. [DOOM 3] imparțial (desp. -ți-al) adj. m., pl. imparțiali; f. imparțială, pl. imparțiale
10. [DOOM 2] imparțial (-ți-al) adj. m., pl. imparțiali; f. imparțială, pl. imparțiale
11. [DE] AUFRICHTIG ZU SEIN KANN ICH VERSPRECHEN, UNPARTEISCH ZU SEIN ABER NICHT (germ.) pot făgădui că voi fi sincer, nu însă și imparțial. – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL