1. [DEX '09] IDIOLECT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect.
2. [MDA2] idiolect sn [At: DN3 / P: i-di-o~ / Pl: ~e / E: fr idiolecte] (Lin) 1 Structură a unui idiom, așa cum apare ea la un anumit vorbitor. 2 Dialect vorbit de un anumit individ.
3. [DN] IDIOLECT s.n. (Lingv.) Structură a unui idiom așa cum apare la un vorbitor. ♦ Dialectul vorbit de un individ. [Pron. -di-o-. / < fr. idiolecte].
4. [MDN '00] IDIOLECT s. n. folosire proprie a unui idiom de către un vorbitor; dialect vorbit de un individ. (< fr. idiolecte)
5. [DOOM 3] idiolect (desp. -di-o-) s. n., pl. idiolecte
6. [DOOM 2] idiolect (-di-o-) s. n., pl. idiolecte
7. [DTL] IDIOLECT s. n. (< fr. idiolecte): totalitatea particularităților de grai ale unui vorbitor, într-un moment determinat. În raport cu limba standard, i. este un caz particular, un uzaj specific; în raport cu atlasele lingvistice, care prezintă un sumum de i., el este un etalon al varietății dialectale respective. Și i. (unui vorbitor) poate constitui obiectul unui studiu monografic. Noțiunea de i. implică existența unei varietăți nu numai de la o țară la alta, de la o regiune la alta, de la o clasă socială la alta, ci și de la o persoană la alta.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL