1. [DEX '09] HĂULIT, hăulituri, s. n. (Pop.) Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli.
2. [MDA2] hăulit sn [At: MARIAN, NU. 246 / P: hă-u~ / Pl: ~uri / E: hăuli] 1 Chiuire. 2-4 Hăulire (2-4).
3. [DEX '96] HĂULIT, hăulituri, s. n. Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli.
4. [DLRLC] HĂULIT s. n. 1. Chiuitură, chiuit. Hăulitul flăcăilor. 2. Auit. Hăulitul vijeliilor. La TDRG. – Pronunțat: hă-u-.
5. [DEX '09] HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.
6. [MDA2] aoli2 v vz hăuli
7. [MDA2] hăuli1 [At: ALECSANDRI, P. III, 42 / P: hă-u~ / V: aoli, hau~ ~uni, holi / Pzi: ~lesc / E: fo] 1 vi (D. oameni) A chiui. 2 vi (D. sunete) A răsuna prelung. 3 vt (Rar) A cânta ceva cu sunete prelungi, puternice. 4 vi (D. câini, lupi etc.) A urla.
8. [MDA2] hăuni v vz hăuli1
9. [MDA2] holi v vz hăuli1
10. [CADE] HAULI, HĂULI (-lesc) vb. intr. 1 A chiui: Trece hoțul haulind, Pe cărare coborînd (ALECS.); Și flăcăii vin pe luncă Hăulind (COȘB.); toată ziua îmbla și hăulea priu cea săcreată de pădure (RET.) ¶ 2 A cînta: Apoi cînd Românul doina hăulește El pe frunza verde întîiu o numește (DON.); Tu ai fost cu tot uitată În creanga Dumbrăvii-roșii, ce Românul hăulește (STAM.) ¶ 3 A vui: numai Argeșul... trece hăulind pe spintecătura văilor (VLAH.) ¶ 4 A lătra prelung: hăulea cățeaua cea bătrînă (PĂC.) [onom.].
11. [CADE] HAULIT, HĂULIT sbst. Faptul de a hauli; lătrat prelung : hăulitul lugubru al cînelui (PĂC.).
12. [DEX '96] HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.
13. [DLRLC] HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui. Se clatină, lung țipă subt povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, V. 71. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțiind; Turmele s-aud mugind, Si flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Dar lumina amurgește, și plugarii, cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121. ♦ (Despre voce, urlete, zgomote, pocnituri) A răsuna prelung. Lătratul stingher și prelung al cîinelui hăuli în tăcerea de afară ca asupra unui mormînt. DUMITRIU, V. L. 87. A hăulit undeva glas cîntat care li s-a părut celor ce coborau viers al bucuriei. SADOVEANU, N. P. 24. Două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului și pe urmă hăuliră sfărîmîndu-se peste muscel. CAMIL PETRESCU, O. I 549. ♦ Tranz. (Neobișnuit; complementul indică un cîntec) A cînta. Călări, hăulind cîntece mai vechi, de vitejie, au plecat rumînii sub steagul răscoalei. STANCU, D. 8. Cînd romînul doina hăulește, El pe frunză verde întîi o numește. DONICI, F. 100. – Pronunțat: hă-u-.
14. [Șăineanu, ed. VI] hăulì v. 1. a striga urlând; 2. a chiui: trece hoțul hăulind AL. [Onomatopee].
15. [Scriban] hăulésc v. intr. (rudă cu haŭ-haŭ, hauĭ, huĭesc, hălălăĭesc, aolesc). Fam. Chiuĭ, strig de bucurie.
16. [DOOM 3] hăulit (pop.) (desp. hă-u-) s. n., pl. hăulituri
17. [DOOM 2] hăulit (pop.) (hă-u-) s. n., pl. hăulituri
18. [DOOM 3] hăuli (a ~) (a chiui) (pop.) (desp. hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulesc, 3 sg. hăulește, imperf. 1 hăuleam; conj. prez. 1 sg. să hăulesc, 3 să hăulească
19. [DOOM 2] hăuli (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulesc, imperf. 3 sg. hăulea; conj. prez. 3 să hăulească
20. [DTM] hăulit, gen (I, 3) muzical al folclorului* românesc, cu funcție și structură proprie, cunoscut îndeosebi în zonele subcarpatice. Terminologie pop. variată: „ăulit,” „aguguit”, „huhurezat” etc. G. Breazul îl definește ca un străvechi obicei romănesc de primăvară, format din „câteva sunete, primele pe care le produce coloana de aer închisă într-un tub acustic”, practicat de copii. H. se menține în două forme: independent și inclus în alte genuri precum în doină*, cântec (I, 1). Practicat de copii și adulți, în prima formă are funcție de apel, de semnal* de la distanță sau ca exprimare a bucuriei la venirea primăverii; în cea de a doua formă apare la sfârșitul strofei sau al unor secțiuni („strofe elastice”). Are trăsături specifice Jodler*-ului: emisiune vocală caracteristică, trecere constantă de la registrul (1) de piept la falset*, intervale* mari, profil descendent și instr., utilizarea armonicelor* naturale ale unui sunet de bază, glissando*. H. este alcătuit dintr-un motiv repetat liber, cu ușoare variații ritmico-melodice, urmat de un sunet lung și, uneori, un glissando. Materialul sonor extrem de redus este grupat în motive prepentonice (v. pentatonică) sau în scări acustice (v. gamă). Sunt folosite câteva vocale sau silabe: ă-u, ngă-u-ă, ă-lă-u etc.
21. [DAR] hăuli, hăulesc, vb. IV (reg.) 1. a chiui (de bucurie). 2. (despre câini) a urla, a auli.
22. [DRAM 2021] hăulí, hăulesc, v.i. A chiui: „De câte ori Stan Pătru era bucuros și se apuca să hăulească, brazii de pe stânci tot mai sus se înălțau să vadă pe mândrul cântăreț” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 33). – Onomatopee (Șăineanu, DEX, MDA).
23. [DRAM 2015] hăuli, hăulesc, vb. intranz. – A chiui, a răsuna. – Onomatopee (Șăineanu, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL