1. [DEX '09] HĂBUCI, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.
2. [MDA2] hăbuci vt [At: REV. CRIT. III, 156 / V: hab~ / Pzi: ~cesc / E: hăbuc] (Reg) 1 A rupe. 2 A sparge. 3 A culca la pământ. 4 A distruge.
3. [CADE] ❍HĂBUCI (-ucesc) vb. tr. Mold. A rupe, a sfîșia, a fărîma în bucăți: cine ți-o hăbucit așa sumăieșu? (rv.-crg.); tronc! în oale... pînă le hăbucește pe toate (sev.) [hăbuc1].
4. [DLRLC] HĂBUCI, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A strica, a rupe, a distruge.
5. [DEX '09] HĂBUC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.
6. [MDA2] habuc sn vz hăbuc1
7. [MDA2] habuci v vz hăbuci
8. [MDA2] hăbuc1 [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: hab~ / Pl: ~uci / E: nct] 1 sm Bucată. 2 sm (Îe) A rupe (sau a face) ~uci A rupe în bucăți. 3 sm (Îae) A sfărâma. 4 sm (Spc; îae) A mesteca. 5 sm (Spc; îae) A încâlci lâna. 6 a Rupt. 7 a Spart. 8 a Mărunțit.
9. [MDA2] hăbuc2 s [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. CADE / Pl: ? / E: nct] (Reg) 1 Căldură înăbușitoare. 2 Grămadă de mărăcini.
10. [CADE] ❍HĂBUC2 sbst. Olten. 1 🌦 Năbușală, zăduf, căldură mare (r.-cod.) ¶ 2 Grămadă de mărăcini îndesați (r.-cod.).
11. [CADE] ❍HĂBUC1 sm. Mold. 1 Bucată ruptă din ceva; a rupe, a face ~(i), a rupe în bucăți: ciubotele văru-meu se rup ~ în toate părțile (crg.); Că l-ar fi tăiat ~ Dacă n’ar fi fost vrăjit (stam.) ¶ Ⓕ Om scurt și spătos (STAM.).
12. [DEX '96] HĂBUC, hăbuci, s. m. (Reg.; în expr.) A (se) rupe, a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.
13. [DLRLC] HĂBUC, hăbuci, s. m. (Regional; mai ales construit cu verbele «a rupe», «a face») Bucată (din ceva), fărîmă. Pînă acasă făcu cămeșa hăbuci. ȘEZ. V. 130. ◊ (Adjectival, ca nume predicativ, în forma de sg.) Scaunul cel bun e hăbuc. CONTEMPORANUL, VII 489. O cînepă... poate fi putredă sau hăbuc. ȘEZ. IX 141. ◊ (Adverbial) Mogorogea, băiet grîjuliv, își curăță ciubotele frumos și le pune la uscat pe vatră, cum făcea totdeauna. A treia zi, după asta, ciubotele văru-mieu se rup hăbuc în toate părțile. CREANGĂ, A. 105.
14. [Șăineanu, ed. VI] hăbuc n. Mold. în locuțiunea a se rupe hăbuc, în bucăți: ciobotele văru-meu se rup hăbuc CR. [Origină necunoscută].
15. [Scriban] habúc și hapúc n., pl. e (cp. cu ung. hapkalkodni, a prinde, a apuca). Nord. Minge. – Și hapúce (Suc.) A bate hapucea, a perde timpu nefăcînd nimic. La Acad. harpuce (de-a harpucea), un joc copilăresc.
16. [Scriban] hăbúc m. (cp. cu habuc). Mold. Munt. A se face hăbuc saŭ hăbucĭ, a se face bucățĭ, a se rupe ferfeniță, a se strica (de multă întrebuințare): cĭobote rupte hăbuc. În Munt. vest și s. n., pl. urĭ, cu înț. de „grămadă de vreascurĭ”.
17. [Scriban] hăbucésc v. tr. (d. hăbuc). Mold. Munt. Olt. Sfîșiĭ, rup hăbuc: ghete hăbucite. Fărămițesc pin surpăturĭ: teren hăbucit.
18. [DOOM 3] hăbuci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucesc, 3 sg. hăbucește, imperf. 1 hăbuceam; conj. prez. 1 sg. să hăbucesc, 3 să hăbucească
19. [DOOM 2] hăbuci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucesc, imperf. 3 sg. hăbucea; conj. prez. 3 să hăbucească
20. [DOOM 3] hăbuc (reg.) s. m., pl. hăbuci
21. [DOOM 2] hăbuc (reg.) s. m., pl. hăbuci
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL