1. [DEX '09] HOINAR, -Ă, hoinari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care umblă mult și fără țintă, fără căpătâi. – Hoină (= oină) + suf. -ar.
2. [MDA2] hoinar, ~ă smf, a [At: ODOBESCU, S. III, 113 / Pl: ~i, ~e / E: hoină +-ar] 1 (Înv) Copil jucăuș. 2 (Înv) Jucător de oină. 3-4 (Pex) (Persoană) care umblă mult și fără țintă.
3. [DLRLC] HOINAR, -Ă, hoinari, -e, adj. Care bate drumurile, care umblă fără țintă; vagabond. Vino în strada cu tei ruginii, Pasul hoinar să ne poarte. FRUNZĂ, Z. 71. Adulmecă marea un cîine hoinar. LESNEA, I. 85. Nu știu cum s-a întîmplat de a rămas pictura cu totul înlăturată din cărarea mult cotitei mele colinde de vînător hoinar. ODOBESCU, S. III 113.
4. [Șăineanu, ed. VI] hoinar m. vagabond.
5. [Scriban] hoĭnár m. (d. hoĭnă). Vagabond, haĭmana: a umbla hoĭna. – Fem. -áră, -ăríță și -ăreásă.
6. [MDA2] oinar[1] sm vz hoinar
7. [CADE] OINAR... 👉 HOINAR...
8. [DOOM 3] hoinar adj. m., s. m., pl. hoinari; adj. f., s. f. hoinară, pl. hoinare
9. [DOOM 2] hoinar adj. m., s. m., pl. hoinari; adj. f., s. f. hoinară, pl. hoinare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL