1. [DEX '09] HLIZI, hlizesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A râde mult, prostește, fără rost. ♦ A se hârjoni, a cocheta. 2. A se mira, a se holba. – Cf. bg. hlezjase.
2. [MDA2] hlizi2 vr [At: ALECSANDRI, T. 1432 / V: hili~, ~iji, ~inzi / Pzi: ~zesc / E: cf bg хлезя, ceh liziti] 1 A surâde cu subînțeles. 2 A râde mult, prostește, fără rost. 3 A se hârjoni. 4 A cocheta. 5 A se mira. 6 A se holba.
3. [DEX '96] HLIZI, hlizesc, vb. IV. Refl. (Reg.) 1. A râde mult, prostește, fără rost. ♦ A se hârjoni, a cocheta. 2. A se mira, a se holba. – Cf. bg. hlezjase.
4. [DLRLC] HLIZI, hlizesc, vb. IV. Refl. (Regional) 1. A rîde mult, prostește, fără rost. V. chicoti. Dar de ce vă hliziți, mă rog? a țipat cu mirare căpităneasa. SADOVEANU, N. P. 75. Ia mai tăceți, mă, ce dracu vă tot hliziți? VLAHUȚĂ, CL. 110. Chirică, cum îi treaba băieților, se acățera pe cele garduri și se hlizea cu ceilalți băieți. CREANGĂ, P. 163. ♦ (Despre îndrăgostiți, depreciativ) A se hîrjoni, a cocheta. Tu te hlizeai cu pieptănarul. CAMILAR, N. I 257. Privește, mă rog... pe duduca Lența cu domnișorul Radu, cum se hlizesc împreună. ALECSANDRI, T. 1432. 2. A face ochii mari, a se zgîi, a se holba. Meșterii ăi bătrîni s-au hlizit, la început, De asemenea lucru nemaivăzut. DEȘLIU, G. 26. [Petruță] de jos, hlizindu-se: Poate găsim, bădie Zaharie, și comoara ceea, în luncă! C. PETRESCU, R. DR. 16. Înțelege de ce se hlizesc ele: țăranii veniți au niște căciuli cum n-au mai văzut ele... înguste pe cap și late în fund, ca niște baniți. SP. POPESCU, M. G. 37.
5. [Șăineanu, ed. VI] hlizì v. Mold. a râde de toate nimicurile: Chirică se hlizia cu ceilalți băieți CR. [Cf. ceh LIZITI, a zâmbi].
6. [MDA2] blizi v vz hlizi[1]
7. [MDA2] hilizi v vz hlizi2
8. [MDA2] hliji v vz hlizi
9. [MDA2] hlinzi v vz hlizi
10. [Scriban] hlinzésc, V. hlizesc.
11. [Scriban] 1) hlizésc v. tr. (d. hliză). Vechĭ. Împart în hlize (o moșie). – Și -zuĭesc (CL. 1919, 3, 231).
12. [Scriban] 2) hlizésc (mă) v. refl. (ceh. lizati și u-lizati se, a zîmbi; bg. hlĕzy se, glumesc; rut. hluzuvati, a ridiculiza). Est. Iron. Rîd, rînjesc: nu te hlizi, măĭ prostule! – Și hlinz- (Cov.).
13. [DOOM 3] hlizi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă hlizesc, 3 sg. se hlizește, imperf. 1 sg. mă hlizeam; conj. prez. 1 sg. să mă hlizesc, 3 să se hlizească; imper. 2 sg. afirm. hlizește-te; ger. hlizindu-mă
14. [DOOM 2] !hlizi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hlizește, imperf. 3 sg. se hlizea; conj. prez. 3 să se hlizească
15. [DER] hlizi (hlizesc, hlizit), vb. refl. – A avea chef de rîs, a sta să rîdă. Sl., cf. bg. hlĕzja „a glumi”, rut. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă”, ceh. iiziti se „a zîmbi” (Cihac, II, 139; DAR).
16. [DRAM 2021] hlizí, hlizesc, (lizi, lizî), v.r. 1. A râde de nimicuri, a chicoti. 2. A rânji. – Cf. ucr. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă” (DA, după DER); cf. bg. hlezja se „a glumi” (DEX); cf. ceh. liziti (MDA).
17. [DRAM 2015] hlizi, hlizesc, (lizi, lizî), vb. refl. – 1. A râde de nimicuri, a chicoti. 2. A rânji. – Cf. ucr. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă” (Cihac, DA, cf. DER); cf. bg. hlezja se „a glumi” (Cihac, DA, cf. DER; DEX); cf. ceh. liziti (MDA).
18. [DRAM] hlizi, -esc, (lizi, lizî), vb. refl. – 1. A râde de nimicuri, a chicoti. 2. A rânji. – Cf. ucr. hluzuvaty „a pune într-o situație ridicolă” (DER); Cf. ceh. liziti (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL