1. [DEX '09] ICNI, icnesc, vb. IV. Intranz. 1. A geme, a gâfâi adânc și scurt (din cauza efortului, a unei izbiri, a durerii). 2. A produce sunetele caracteristice sughițului, vomitării etc. – Din bg. iknah.
2. [MDA2] icni3 vr [At: DA ms / Pzi: ~nesc / E: ic2] (Reg; fig; d. copii) A fi neastâmpărat.
3. [MDA2] icni2 vt [At: LIUBA-IANA, M. 101 / Pzi: ~nesc / E: ic1] (Trs) 1-2 A bate un ic1 (1-2) pentru (a despica sau) a înțepeni un lemn.
4. [MDA2] icni1 [At: ISPIRESCU, L. 134 / V: (reg) hicni, ihni / Pzi: ~nesc / E: bg икнам] 1 vi A scoate un sunet caracteristic (de durere, pentru a voma etc.). 2 vt A voma. 3 vt (Înv) A izbi pe cineva de un obiect, facându-l să icnească (1).
5. [CADE] ❍ ICNI (-nesc) vb. intr. Mold. 1 A geme înnăbușit: plăieșii... icneau și-și mușcau buzele de frig și necaz (CRG.) ¶ 2 A face sforțări spre a vărsa (din stomac): Muma pădurii icni de vr’o trei ori și dete afară dintr’însa pe Busuioc (ISP.) [blg. iknahǔ < ikamǔ „sughiț”].
6. [DLRLC] ICNI, icnesc, vb. IV. Intranz. 1. A geme scurt, a gîfîi adînc și scurt scoțînd un fel de geamăt (din cauza unui efort sau a unei dureri). Ia sacul de șase duble... și-l duce la spinare fără să icnească. STANCU, D. 86. Bărbații icneau greu, repezind ascuțișul uneltei în trunchiul gros al copacului. PAS, L. II 156. Icnea din adîncul ființei și se încorda c-o putere învierșunată. SADOVEANU, N. P. 326. Moartea atunci, neavînd încotro, se bagă în turbincă, și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plîngi de milă. CREANGĂ, P. 312. ◊ Fig. Motorul icni înfrînt, suflă și apoi izbucni într-un tunet repetat și spart, de se cutremură toată liniștea dimineții. MIHALE, O. 231. Auziți serenada veacului nou, Vuind în cazane, icnind în cazmale. DEȘLIU, G. 18. 2. A produce mișcările și sunetele caracteristice vomitării, sughițului etc. Atunci muma-pădurii icni de vro trei ori și dete afară dintr-însa pe Busuioc. ISPIRESCU, L. 384. 3. A vorbi răstit. Stai, Ghiță! a icnit înăbușit Alexa Vulpea; vrei cumva să intri în pridvor? SADOVEANU, N. P. 116. – Variantă: hicni (SBIERA, P. 302) vb. IV.
7. [Șăineanu, ed. VI] icnì v. Mold. 1. a-i veni să verse; 2. a sughița, a geme scurt: acuș icnește, acuș suspină CR. [Bulg. IKAM (IKNA), a sughița].
8. [MDA2] hicni v vz icni
9. [MDA2] igni2 v vz icni
10. [MDA2] ihni v vz icni
11. [CADE] IHNI = ICNI.
12. [DLRLC] HICNI vb. IV v. icni.
13. [Scriban] icnésc v. intr. (imit. d. vsl. *iknonti, bg. ikam, iknŭ, rus. ikatĭ, iknútĭ, a sughița. V. hinc). Est. Sughiț orĭ înghit în sec din cauza uneĭ loviturĭ saŭ de cĭudă: ĭ-a tras un pumn de a icnit. Vest (ignesc, ca răgnesc). Mă opintesc ca să vărs. – În Munt. vest oticnesc (vsl. *otiknonti).
14. [Scriban] ignésc, V. icnesc.
15. [DOOM 3] icni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. icnesc, 3 sg. icnește, imperf. 1 icneam; conj. prez. 1 sg. să icnesc, 3 să icnească
16. [DOOM 2] icni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. icnesc, imperf. 3 sg. icnea; conj. prez. 3 să icnească
17. [DER] icni (icnesc, icnit), vb. – 1. A sughița, a suspina, a geme. – 2. A gîfîi, a respira greu în momentul în care se face un efort. – 3. A face un efort. – 4. A se sforța să vomite. – Var. igni, hicni, hucni. Probabil creație expresivă, pe baza lui (h)ic, care exprimă ideea de gîfîială sau de sughiț, cu suf. de asemenea expresiv, -ni (Tiktin). Coincide cu bg. ikam, aorist iknah (după DAR și Candrea, bg. este sursă a cuvîntului rom.), rus. iknutĭ „a sughița”, cf. sl. lakati (Cihac, II, 151). Scriban presupune un sl. *iknǫti, izvor al rom. și al bg. Pare a fi cuvînt identic cu hegni, vb. (a se da înapoi). – Der. icneală, s. f. (sughiț).
18. [DAR] icni, icnesc, vb. IV (pop.) 1. a se forța să verse; a vărsa. 2. a sughița. 3. a râgâi. 4. a suspina; a geme înăbușit, cu ciudă și necaz; a scoate gemete scurte de durere.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL