1. [DEX '09] HIAT, hiaturi, s. n. 1. Întâlnire a două vocale pronunțate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din același cuvânt, fie din cuvinte diferite. 2. Fig. Discontinuitate, pauză, întrerupere, gol. [Pr.: hi-at. – Var.: hiatus s. n.] – Din fr., lat. hiatus.
2. [MDA2] hiat sn [At: MAIORESCU, CR. III, 206 / V: ~us / P: hi-at / Pl: ~uri / E: fr, lat hiatus] 1 (Fon) Întâlnire a două vocale care nu formează un diftong, ci sunt pronunțate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din același cuvânt fie din cuvinte diferite. 2 (Atm) Spațiu sau deschidere marcată într-o structură unică. 3 (Fig) Pauză. 4 (Fig) Discontinuitate.
3. [CADE] * HIAT (pl. -aturi) sn. 📖 Întîlnirea, fără a forma un diftong, a două vocale, din care prima la sfîrșitul unui cuvînt sau al unei silabe, iar cealaltă la începutul cuvîntului sau silabei următoare. ex.: da-ar, cu un, boul [lat.].
4. [DLRLC] HIAT, hiaturi, s. n. Întîlnire (fără a forma diftong) a două vocale, dintre care una la sfîrșitul unui cuvînt sau al unei silabe, iar cealaltă la începutul cuvîntului sau al silabei următoare. Sistemul fonetic al limbii romîne nu îngăduie, în general, prezența hiatului. IORDAN, L. R. 204. – Pronunțat: hi-at.
5. [DN] HIAT s.n. 1. Întîlnire a două vocale care nu formează un diftong (așezate una la sfîrșitul unui cuvînt sau al unei silabe, iar cealaltă la începutul cuvîntului sau al silabei următoare). 2. (Anat.) Spațiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. ♦ Pauză, gol. [Pron. hi-at, var. hiatus s.n. / < fr. hiatus, lat. hiatus, cf. hiare – a căsca].
6. [MDN '00] HIAT s. n. 1. întâlnire a două vocale din același cuvânt sau din cuvinte alăturate care nu formează un diftong. 2. (anat.) spațiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. 3. lacună într-o lucrare; întrerupere. ◊ moment într-o piesă de teatru în care rămâne scena goală; (fig.) pauză, gol. (< fr., lat. hiatus)
7. [Șăineanu, ed. VI] hiat n. sunet neplăcut produs (în poezie) prin întâlnirea a două vocale.
8. [Scriban] *hiát n., pl. e (lat. hiatus, d. hiare, a ținea gura deschisă. V. adint, casc, dehiscent, haos). Gram. Întîlnire a doŭă vocale, ca: a o aduce. – Unele limbĭ evită hiatu, maĭ ales în poezie, considerîndu-l ca neplăcut urechiĭ. L. rom. îl tolerează foarte mult.
9. [DEX '09] HIATUS s. n. v. hiat.
10. [MDA2] hiatus sn vz hiat
11. [DEX '96] HIATUS s. n. V. hiat.
12. [DN] HIATUS s.n. v. hiat.
13. [DOOM 3] hiat (lingv.) s. n., pl. hiaturi
14. [DOOM 2] hiat s. n., pl. hiaturi
15. [MDO] hiat (i-a), pl. hiaturi
16. [IVO-III] hiat, -turi.
17. [DOOM 3] +hiatus (discontinuitate) (desp. hi-a-) s. n., pl. hiatusuri
18. [DTL] HIAT s. n. (< fr. hiatus, lat. hiatus „deschizătură” < hiare „a căsca”): întâlnire a două vocale, care fac parte din silabe diferite, fie în același cuvânt, fie în două cuvinte alăturate, ca de exemplu ă și i în găină, a și u în maurii, o și o în cooperator, e și e în orhidee, a și i în hain, u și a în nuanță, a și a în a auzit, e și e în e elegant, o și o în o operație, u și u în cu unul etc. În limba română există tendința de a elimina h. prin eliziune (ca în exemplele: nu am > n-am, nu întreabă > nu-ntreabă, cu un > c-un, cu o> c-o etc.) sau prin contracție (ca în exemplele: de atunci > de-atunci, pe afară > pe-afară etc.).
19. [Petro-Sedim] hiatus, (engl.= hiatus), → lacună stratigrafică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL