1. [DEX '09] HENDIADĂ, hendiade, s. f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pr.: -di-a-] – Din fr., lat. hendiadys.
2. [MDA2] hendiadă sf [At: SCRIBAN, D. / P: ~di-a~ / Pl: ~de / E: fr, lat hendiadys] (Lit) Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival.
3. [DN] HENDIADĂ s.f. (Lit.) Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive; înlocuire a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pron. -di-a-. / < fr., lat., gr. hendiadys].
4. [MDN '00] HENDIADĂ s. f. figură de stil constând în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive; înlocuire a unui atribut adjectival cu unul substantival. (< fr., lat., gr. hendiadys)
5. [Scriban] *hendiádă, V. endiadă.
6. [Scriban] *endiádă f., pl. e (lat. hendiadys, d. vgr. en dià dyoin, unu în loc de doŭă). Gram. O figură sintactică care consistă în întrebuințarea a doŭă substantive unite cu și îld. un substantiv și un adjectiv orĭ genitiv, ca: furia și săgețile îld. săgețile furioase orĭ celor furioșĭ.
7. [DOOM 3] hendiadă (desp. -di-a-) s. f., g.-d. art. hendiadei; pl. hendiade
8. [DOOM 2] hendiadă (-di-a-) s. f., g.-d. art. hendiadei; pl. hendiade
9. [DFS] hendiadă (gr. hendiadyoin[1] „unu exprimat prin două”), figură constând din exprimarea unei noțiuni prin două substantive coordonate cu și, dintre care al doilea ar trebui să fie atributul celuilalt, ca substantiv în genitiv ori adjectiv cu același radical (I): „Trebuie să înveți bine regula și jocul” („regula jocului”); „Eu am cunoscut pe omul acela și zgârcenia lui” („omul acela zgârcit”). Cf. lat.: „ad memoriam et posteritatem” („ad memoriam posteritatis”). Cf. fr.: „L’alouette s’élance à travers l’espace et la limpidité” (pour: l’espace limpide). „J’ai connu cet homme et sa probité.” (Morier, p. 181) Efectul stilistic al h. depinde, pe de o parte, de fenomenul belșugului de expresie, aspect al insistenței cantitative, pe care îl reprezintă schema definitorie „un obiect exprimat prin două noțiuni”, iar pe de alta, de structura gramaticală: substituirea subordonării prin coordonare, deci printr-o construcție care sugerează mai mult decât exprimă relația dintre noțiuni. „Raportul de participare care există între obiect și calitate nu este indicat: e sugerat.” [...] Pentru că însușirea nu numai că se disociază de obiect și se exprimă ca o substanță reală, dar se pune și pe același plan cu obiectul care o conține, cu ajutorul coordonării (Morier). Este aspectul calitativ al insistenței.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL