1. [DEX '09] HEGHEMON, -Ă, s. m. și f., adj. v. hegemon.
2. [MDA2] heghemon, ~ă a vz hegemon
3. [DEX '98] HEGHEMON, heghemoni, s. m., adj. m. V. hegemon.
4. [DLRLC] HEGHEMON s. m. v. hegemon.
5. [DLRM] HEGHEMON, heghemoni, s. m. V. hegemon.
6. [DN] HEGHEMON s.m. v. hegemon.
7. [DEX '09] HEGEMON, -Ă, hegemoni, -e, s. m. și f., adj. Conducător; (persoană) care reprezintă forța principală, conducătoare. [Var.: heghemon, -ă, s. m. și f., adj.] – Din lat. hegemon.
8. [MDA2] egemon sm vz hegemon
9. [MDA2] eghemon sm vz hegemon
10. [MDA2] hegemon, ~ă [At: CONTEMP. 1948, nr. 105, 1/1 / V: ighe~, ighim~, ighiemun, ~ghe~ / Pl: ~i, ~e / E: lat hegemon, fr hégémon] 1-2 sm, a (Persoană) care are hegemonie asupra cuiva. 3 sm Conducător. 4-5 sm, a (Persoană) care reprezintă forța principală, determinantă.
11. [MDA2] ighemon sm vz hegemon
12. [MDA2] ighiemun sm vz hegemon[1]
13. [MDA2] ighimon sm vz hegemon
14. [DEX '98] HEGEMON, hegemoni, s. m., adj. Conducător; (cel) care reprezintă forța principală, conducătoare. [Var.: heghemon s. m., adj.] – Din lat. hegemon.
15. [DLRLC] HEGEMON, hegemoni, s. m. Cel care reprezintă forța principală, conducătoare într-o acțiune; conducător. – Variantă: heghemon s. m.
16. [DN] HEGEMON s.m. Conducător; cel care reprezintă forța principală, conducătoare. [Var. heghemon s.m. / < fr. hégémone, cf. lat., gr. hegemon].
17. [MDN '00] HEGEMON s. m., adj. conducător; (cel) care reprezintă forța principală, conducătoare. (< lat., gr. hegemon)
18. [Scriban] ighemón m. (ngr. igemon). Vechĭ. Duce, conducător, șef.
19. [DOOM 3] hegemon adj. m., s. m., pl. hegemoni; adj. f. hegemonă, pl. hegemone
20. [DOOM 2] !hegemon adj. m., s. m., pl. hegemoni; adj. f. hegemonă, pl. hegemone
21. [MDO] hegemon
22. [DER] ighemon (-ni), s. m. – Guvernator. – Var. ghemon, ighimon. Ngr. ἠγεμών, în parte prin intermediul sl. igiemonŭ. Sec. XVI, înv. – Der. ighemonicesc, adj. (aristocratic, distins), cf. Gáldi 199); ighemonicos, adj. (nobil, de neam), din ngr. ἠγεμονιϰός; ighemonicon, s. n. (demnitate, mîndrie); ighemonie, s. f. (demnitate de guvernator), din ngr. ἠγεμονεία. Cf. dubletul neol. hegemon, s. f.; hegemonie, s. f., din fr.
23. [DAR] ighemon, ighemoni, s.m. (înv.) stăpân; domn, domnitor, ocârmuitor, guvernator, dregător; despuitor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL