1. [DEX '09] HAIDUCI, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.
2. [MDA2] haiduci [At: I. IONESCU, M. 248 / Pzi: ~cesc / E: haiduc] 1-2 vi A duce viață de haiduc (7-8). 3-6 vt A (cutreiera sau) a jefui ca un haiduc (7-8). 7-10 vtr A (se) face haiduc (7-8).
3. [CADE] HAIDUCI (-cesc) vb. intr. A duce viață de haiduc.
4. [DLRLC] HAIDUCI, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. Iată-mă-s în codru, haiducind. HASDEU, R. V. 56. Șapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit. ANT. LIT. POP. I 59. Oltule! rîu blăstemat! N-avuși grijă de păcat Să-nghiți trupuri de voinici Care-au haiducit pe-aici? ALECSANDRI, P. P. 291. ◊ Refl. De cînd m-am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Tranz. (Complementul indică regiunea unde își petrece viața un haiduc) Pîntea... a haiducit munții Șerba și Călimanii. ȘEZ. II 40.
5. [Șăineanu, ed. VI] haiducì v. a duce vieață de haiduc: decât să mă căciulesc, mai bine să haiducesc POP.
6. [DEX '09] HAIDUC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.
7. [MDA2] aiduc sm vz haiduc
8. [MDA2] gheaiduc sm vz haiduc
9. [MDA2] haiduc sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 222/6 / V: a~, ghea~, va~[1] / Pl: ~uci / E: srb hajduk, cf mg hajdu] 1 (Înv) Soldat de infanterie în vechea armată maghiară. 2 (Înv) Mercenar ungur în vechea armată română. 3 (Înv; pex) Soldat român. 4 (Trs) Paznic al închisorilor. 5 (Trs) Jandarm. 6 (Trs) Polițai. 7 Om răzvrătit împotriva ordinii sociale, care facea parte dintr-o ceată, se ascundea în păduri și jefuia. 8 Om care fura de la cei bogați pentru a împărți averile celor săraci. 9 Nume de câine ciobănesc care gonește lupii și se îndepărtează mult de stână.
10. [MDA2] haiducesc, ~ească [At: ANON. CAR. / Pl: ~ești / E: haiduc + -esc] 1-2 a Referitor la haiduc (7-8). 3-4 a Specific haiducului (7-8). 5-6 a Care aparține haiducului (7-8). 7-8 a De haiduc (7-8). 9 sna Nume al unui dans popular Cf haidău2 (1). 10 sna Melodie după care se execută acest dans Cf haidău2 (2).
11. [CADE] AIDUC = HAIDUC.
12. [CADE] HAIDUC sm. 1 🎖️ ‡Soldat de infanterie (în vechea armată ungurească) ¶ 2 🎖️ ‡Mercenar ungur în armata română ¶ 3 Maram. 🎖️ Jandarm; temnicer (brl.) ¶ 4 Hoț de codru care aținea drumul călătorilor bogați și-i jefuia; uneori călca conacele moșierilor sau ale arendașilor și le prăda; cetele de haiduci erau formate adesea de țărani cari, din pricina asupririlor de tot felul, luaseră calea codrului și căutau să-și răzbune, prin jafurile lor, asupra celor ce-i împilaseră; cîntecele și baladele populare preamăresc adesea vitejiile unor haiduci ca Jianu, Tunsu, Corbea, Bujor și alții (🖼 2499): Jianul... a lăsat un nume de ~ dar nici n’a fost, nici gînd n’a avut să se facă vre-odată hoț de codru (i.-gh.) [blg. srb.].
13. [DEX '96] HAIDUC, haiduci, s. m. 1. Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogați și ajutând pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., scr. hajduk.
14. [DLRLC] HAIDUC, haiduci, s. m. 1. (Munt., Mold., în trecut) Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau întovărășit de alții, jefuind și prădînd pe bogați și ajutînd pe săraci. Haiducul Iancu Jianu. ▭ Vestitul haiduc și isprăvile lui se plimbau... din vioară în vioară. GALACTION, O. I 264. Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, V. 70. Nu-i de mult de cînd, în codru, cu o ceată de haiduci, Numele-mi suna prin țeară, ca o seceră ce sună Cînd retează buruiana să crească iarba cea bună! HASDEU, R. V. 102. 2. (Învechit) Soldat mercenar. Haiducii leșești sosiră cu pași grăbiți, sunîndu-și pintenii și șpăngile. SADOVEANU, O. VII 95. 2500 haiduci romîni din Țara Romînească, trecînd Dunărea mai în sus de Nicopol, pustiesc mai multe sate și izbesc fără de veste cetatea numită Plevna. BĂLCESCU, O. II 164.
15. [Șăineanu, ed. VI] haiduc m. 1. od. dorobanț, mai ales ungur: husari, haiduci și catane pe Români au năpădit NEGR.; 2. hoț de codru; 3. cel ce apucă calea codrului luptând (ca și clefții greci) în contra tiraniei fanariote: Bujor, Corbea, Grozea, Tunsu, au fost haiduci vestiți. [Ung. HAJDÙ, pedestraș, tâlhar (pl. HAJDÚK)].
16. [Șăineanu, ed. VI] Haiducu (Hajdu) n. județ al Banatului: 240.000 loc., cu cap. Debrețin.
17. [Scriban] haĭdúc m. (ung. hajdú, pl. hajdúk, dorobanț, agent, de unde vine și turc. haĭdud, infanterist unguresc; rus. gaĭdúk, pol. ceh. sîrb. bg. hajduk, alb. haĭdút. V. haĭdăŭ, haĭdamac). Infanterist unguresc (vechĭ). Tîlhar național care trăĭa în codri și lupta contra tiraniiĭ Turcilor, ca Bujor, Codreanu, Corbea, Tunsu ș. a. V. pandur.
18. [Scriban] 2) haĭducésc v. intr. (d. haĭduc). Duc vĭață de haĭduc: mulțĭ anĭ a haĭducit.
19. [DOOM 3] haiduci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducesc, 3 sg. haiducește, imperf. 1 haiduceam; conj. prez. 1 sg. să haiducesc, 3 să haiducească
20. [DOOM 2] haiduci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducesc, imperf. 3 sg. haiducea; conj. prez. 3 să haiducească
21. [DOOM 3] haiduc s. m., pl. haiduci
22. [DOOM 2] haiduc s. m., pl. haiduci
23. [DER] haiduc (haiduci), s. m. – 1. Soldat de infanterie din armata ungară. – 2. (Trans.) Paznic, vardist. – 3. Om în afara legii care se ocupa cu jaful, mai cu seamă ca protest împotriva dominației străine sau a nedreptății sociale, îndeosebi în perioada de la sfîrșitul sec. XVIII și începutul sec. următor. Mag. hajdú, pl. hajdúk (Cihac, II, 503), de unde și tc. haydud „muncitor ungur”. Poate să fi intrat în rom. prin tc. (Lokotsch 781; Ronzevalle 82) sau sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; DAR; dar. cf. Berneker), cf. bg., sb. hajduk „tîlhar”, alb. hajdut (din tc.), rus. gaiduk. – Der. haiducesc, adj. (de haiduc); haiducește, adv. (ca haiducii); haiducie, s. f. (viață sau îndeletnicire de haiduc); haiducime, s. f. (ceată de haiduci); haiduci, vb. (a duce viață de haiduc).
24. [DE] HAIDUC, Ionel (n. 1937, Cluj), chimist român. Acad. (1991), prof. univ. la Cluj-Napoca. Lucrări în domeniul chimiei ciclurilor anorganice, al compușilor organometalici („Introducere în chimia ciclurilor anorganice”, „Organometallics in Cancer Chemotherapy”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL