1. [MDA2] haidea i vz haide
2. [DLRLC] HAIDEA interj. v. haide.
3. [DEX '09] AIDA interj. v. haide.
4. [DEX '09] AIDE interj. v. haide.
5. [DEX '09] HAID interj. v. haide.
6. [DEX '09] HAIDA interj. v. haide.
7. [DEX '09] HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. Haideți la dans. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.
8. [DEX '09] HUIDEO interj. (Pop.) Strigăt cu care se alungă porcii; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva; huo. ◊ Expr. (Substantivat) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). [Pr. și: huideo. Acc. și: huideo – Var.: uideo interj.] – Cf. bg., sb. ujdo.
9. [DEX '09] UIDEO interj. v. huideo.
10. [MDA2] aida i vz haide
11. [MDA2] aide i vz haide
12. [MDA2] haid i vz haide
13. [MDA2] haida i vz haide
14. [MDA2] haide [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 529/10 / V: aida, a~, haid, ~da, ~ea, ~di, ~iti, hida[1] / Imt: 4 ~m, 5 ~ți / E: tc hajde] 1 i Exprimă voința de acțiune Si: hait1 (1). 2 vi Exprimă un îndemn la o acțiune la care se poate asocia și vorbitorul Si: hait2 (2). 3 vi Vino aici! Si: hait2 (3). 4 vi Veniți cu mine! Si: hait2 (4). 5 vi (Cu sens de prezent istoric) Merge. 6 vi (Rep) Merge mereu. 7 i (Precedând un conjunctiv cu valoare de imperativ) Exprimă nerăbdarea. 8 i (După exclamații) Exprimă surpriza neplăcută. 9 i (Îcs) Haida de! Exclamație de urare la ciocnirea paharelor. 10 (Îacs) Fie și așa. 11 i (Îacs) Exprimă dezaprobarea. 12 / (Îcs) ~ hai Exprimă mustrarea adresată cuiva care nu urmează sfaturile bune. 13 i (Îf ~iti) Exprimă nerăbdarea vorbitorului să se întâmple ceva. 14 i Exprimă regretul vorbitorului pentru ceva întâmplat.
15. [MDA2] haidi i vz haide
16. [MDA2] haiti i vz haide
17. [MDA2] hăidea i vz huideo
18. [MDA2] hâidea i vz huideo
19. [MDA2] hudeoa i vz huideo
20. [MDA2] huidea vz huideo
21. [MDA2] huidea i vz huideo
22. [MDA2] huideo i [At: ISPIRESCU, L. 79 / V: (strigăte porcilor) hăidea, hudeoa, ~ea, ~oa, ~du, u~ / E: srb ujdo] 1 Strigăt cu care se alungă porcii. 2 (Pex) Strigăt de ocară la adresa cuiva Si: huo. 3 (Îe) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu ~ A huidui (pe cineva).
23. [MDA2] huideoa i vz huideo
24. [MDA2] huidoa i vz huideo
25. [MDA2] huidu i vz huideo
26. [MDA2] uideo i vz huideo
27. [CADE] HAI!2 interj. 1 − AIDE! a doua noapte, hai! iar după bani la curtile împăratului (ret.); pînă una alta, hai! de te ospătează puțin (isp.) ¶ 2 Dese ori repetată, arată o acțiune continuă, în spec. mersul neîntrerupt pe un drum lung: o ia la papuc șl hai! hai! hai! hai! ajunge în sat la frate-său (crg.).
28. [CADE] HAIDE(A)! HAIDEM! HAIDEȚI! = AIDE!...
29. [CADE] UIDEO! 👉 HUIDEO!
30. [DEX '96] HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.
31. [DEX '96] HUIDEO interj. Strigăt cu care se alungă porcii; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva; huo. ◊ Expr. (Substantivat) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). [Var.: uideo interj.] – Cf. bg., scr. ujdo.
32. [DLRLC] AIDA interj. v. halde.
33. [DLRLC] HAIDE interj. (Și în forma haida) 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune); hai. Dumitale îți stă bine cînd ești sincer. Haide, puțin curaj, ce dumnezeu. SEBASTIAN, T. 73. ◊ (Uneori, cu ton de comandă, exprimînd nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, pășește mai aproape, ce-aștepți? MIRONESCU, S. A. 25. Haide, intrați, de vreme ce ați venit. NEGRUZZI, S. I 93. 2. (Cu funcțiune de imperativ, corespunzînd mai ales unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! Pune-ți degrabă un șal pe umeri și haide. ALECSANDRI, la TDRG. Haide, tată, să-ți arăt pre mama! NEGRUZZI, S. I 250. Haide, murgule, mai tare. HODOȘ, P. P. 46. ◊ (Împrumutînd desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidați, camarazilor... haidați... Haidem în țară. CAMILAR, N. I 405. Haidem, cîmpiile ne-așteaptă Cu flori și cu covoare-ntinse. VLAHUȚĂ, O. A. 79. Să luăm cele trebuitoare și haidem acolo chiar în astă-sară. CREANGĂ, P. 158. Haidem și ne-om lupta! BIBICESCU, P. P. 324. ◊ (Adverbial, repetat sau în compuse, după un verb de mișcare exprimat sau subînțeles) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. Și biata Săftica după mine, haide-ha, haide-ha, fără a se învrednici să deie ochii cu mine. ALECSANDRI, T. I 372. ♦ (Narativ, corespunzînd verbului «a porni» la indicativ) Apoi luă masa în spate și haid la drum cătră casă. RETEGANUL, P. I 64. 3. Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. Haide! te-ai supărat pentru niște glume de nimică? ALECSANDRI, la TDRG. 4. (În expr.) Haida-de = exclamație prin care cineva respinge o părere sau dezaprobă o ținută; aș! vorbă să fie! mie îmi spui? (Atestat în forma aida-de) Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea, să nu... – Aida-de! Coana Veta! Mie-mi spui? N-o știu eu? CARAGIALE, O. I 45. Haide-haide (sau haide-hai), se zice cînd mustrăm cu indulgență pe cei ce nu iau în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. Haide-hai!... acuma zici tu așa, dară atuncea te-oi vedea eu ce-i direge! SBIERA, P. 10. Dumneavoastră rîdeți!... haide, haide!... Vă pare glumă? ALECSANDRI, T. I 240. Haide-hai; parcă le văd cum or să mînînce papara! id. ib. 243. – Forme gramaticale: haidem, haideți (regional haidați). – Variante: haid (COȘBUC, P. I 171, SLAVICI, O. I 340), haida, haidea, (Munt.) aida, aide (DUMITRIU, B. F. 27, ISPIRESCU, L. 74, ODOBESCU, S. III 50) interj.
34. [DLRLC] HUIDEO interj. Strigăt cu care se alungă porcii sau alte animale; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu huideo sau a da (cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). Cui are să-i fie milă? Te-or lua cu huideo! CONTEMPORANUL, VI 3. Cum văzu dar pe hatmanul, negru ca un bivol și cu coarnele-n cap, începu a-i da cu huideo. FILIMON, la TDRG. – Pronunțat: hui-deo. – Accentuat și: huideo. – Variantă: uideo (ISPIRESCU, L. 79).
35. [Șăineanu, ed. VI] haide! int. ce exprimă: 1. îndemnul de a merge, de a porni sau de a începe o acțiune, funcționând ca un imperativ cu formele analogice: haidem! haideți! 2. o concesiune: fie! [Turc. HÁIDE!].
36. [Șăineanu, ed. VI] huideo! int. strigăt de goană către porci și alte dobitoace (iar ironic către om). [Onomatopee].
37. [Șăineanu, ed. VI] uideo! int. V. huideo.
38. [Scriban] áĭda, áĭde, áĭdem, áĭdețĭ, V. haĭda ș. a.
39. [Scriban] háĭda și áĭda interj. de bucurie (var. din haĭde): Haĭda! Am ajuns! Haĭda de, interj. ironică: Haĭda de! Asta-ĭ nostim!
40. [Scriban] háĭde și áĭde, háĭdem și áĭdem, háĭdețĭ și áĭdețĭ, interj. îndemnătoare cu funcțiune de imper. (turc. haĭde, „haide”, haĭdeĭin, „haĭdem”. De aicĭ: bg. haĭde, haĭdite, háĭdete, haĭdate; sîrb. hájde, hajdémo, hájdete; rus. áĭda, aĭdá, gaĭdá, adĕá, aĭdáte; alb. haĭde, háĭdenĭ; ngr. áĭde, háĭde [scris áĭnte, háĭnte]. V. haĭ 1). Haĭde (haĭ, pornește!); haĭde, băĭețĭ (haĭ băĭețĭ, pornițĭ [singurĭ saŭ cu mine]); haĭde cu mine (haĭ cu mine, vino cu mine); haĭde (saŭ haĭ) să plecăm împreună; haĭde! fie! (fie cum zicĭ tu saŭ el!); haĭdem (să mergem!); haĭdețĭ (pornițĭ!). – Și -ém, -éțĭ.
41. [Scriban] hîĭdeá (ea dift.), interj. de alungat porciĭ (var. din haĭde). V. huĭdeo.
42. [Scriban] huĭdeó (eo dift.), interj. de batjocură și alungare (var. din haĭde). V. hîĭdea, hŭo, tĭo.
43. [DOOM 3] haide interj.
44. [DOOM 3] haidem interj.
45. [DOOM 3] haideți interj.
46. [DOOM 3] !huideo (pop.) (desp. hui-deo) interj.
47. [DOOM 2] *haidem interj.
48. [DOOM 2] *haideți interj.
49. [DOOM 2] huideo/huideo (pop.) (hui-deo) interj.
50. [DOR] haide-hai/haida-hai/haide-ha interj.
51. [IVO-III] haide.
52. [DER] haide interj. – Vino, mai repede! (servește pentru a îndemna sau incita). – Var. hai, ai(de), (h)aidem, (h)aideți, haida(-ha). Mr. hăi, megl. hăi. Tc. hayde (Miklosich, Fremdw., 91; Röesler 606; Meyer 144; Ronzevalle 172; Berneker 381), cf. ngr. ἄïντε, alb. hai(de), bg., sb. hajde, rus. ajda. Interpretat ca un imperativ, a primit un început de conjugare în var. haidem, haideți; aceste forme, proprii conjugării rom., sînt reproduse în var. bg. hajdete, sb. hajdemo, hajdete. Var. hai s-a confundat cu var. lui ha; de la haide provine și hait(i), interj. (exprimă surpriza).
53. [DER] huideo interj. – Se folosește pentru a alunga porcii; de asemenea, pentru a reda condamnarea violentă a unui act reprobabil. – Var. huidea, hîido, huido. Coincide cu bg., sb. ujdo, ar putea fi de origine orientală. – Der. huidui, vb. (a alunga porcii; a fluiera în semn de batjocură violentă; a condamna); huiduială, s. f. (acțiunea de a huidui); huiduitură, s. f. (huiduială); huidumă, s. f. (porc, canalie, ticălos), cuvînt care a fost glosat și explicat în diverse moduri (de la huium, var. a lui duium, după DAR; de la hadîm, după DAR; de la hadîm, după Scriban); haidumă, s. f. (Arg., țăran).
54. [GER] huideo DU consideră că e o onomatopee ; Scriban, deosebit de rău inspirat, vede aici o variantă a lui haide ; TDRG nu dă nici o explicație ; CADE pornește de la s.-cr. ujdo, la care DLRM adaugă pe bg. уйдо (DA cunoaște și o paralelă turcească). După părerea mea, avem de-a face cu un imperativ slav, de tipul rus. уйди „pleacă”. Nu e nici o greutate de explicat apariția lui h inițial, mai ales că e vorba de o interjecție atît de expresivă, și cam în același fel se poate explica și o final, amplificare produsă de strigăt, cu atît mai mult cu cât apar forme și mai lungi, de tipul huideoa ! Înțelesul nu ridică nici o problemă. Că interjecții de felul celei de față se împrumută ușor din imperative străine, ne-o dovedesc exemplele de felul lui marș < fr. marche, cuș < fr. couche, răspîndite în Europa centrală (vezi mai sus s. cuș).
55. [Argou] a da cu huideo expr. a huidui, a alunga (pe cineva) cu huiduieli.
56. [Argou] a lua cu huideo expr. a înjura, a sudui
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL