1. [DEX '09] GĂBUIRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.
2. [MDA2] găbuire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: găbui] (Mol) Găbjire (1).
3. [DEX '09] GĂBUI, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A găbji. – Cf. rus. gabat, ucr. habaty.
4. [MDA2] găbui vt [At: CREANGĂ, GL. / Pzi: ~iesc / E: ucr габати, vsl габати] (Mol) 1 A găbji (1). 2 (Subiectul este pușca) A nimeri. 3 A pune stăpânire pe ceva.
5. [CADE] ❍ GĂBĂȘI 👉 GĂBUI.
6. [CADE] ❍ GĂBJI 👉 GĂBUI.
7. [CADE] ❍ GĂBUI (-uesc), GĂB(Ă)ȘI (-șesc), GĂBJI (-jesc), vb. tr. Mold. Bucov. A prinde pe cineva la strîmtoare, de unde nu mai poate scăpa; a înhăța, a pune laba pe cineva: găbuesc pupăza pe ouă (CRG.); fata de împărat găbăși bondariul (FLOR.); cît pe ce era s’o găbjască la niște găini (VOR.); Ajungînd la vizunie, se vîrî cu sacu ’n ea, Pe ursoaică s’o găbjească (SPER.).
8. [DEX '96] GĂBUI, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A găbji. – Cf. v. rus. gabat, ucr. habaty.
9. [DLRLC] GĂBUI, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A pune mîna (pe cineva sau pe ceva), a prinde fără veste, la strîmtoare, de unde nu mai poate scăpa. Trecură pe lîngă japșa în care se băgase afund tîrlașul, dar nu-l găbuiră. SANDU-ALDEA, U. P. 49. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei, bag mîna în scorbură, unde știam, și norocul mieu!... găbuiesc pupăza pe ouă. CREANGĂ, A. 53.
10. [Șăineanu, ed. VI] găbuì v. Mold. a prinde, a pune mâna pe: baba găbuiește găina și o apucă de coadă CR. [Cf. găbji].
11. [Scriban] găbjésc (nord), găbuĭésc (est) și găbujésc (Cov.) v. tr. (vrus. gabatĭ, a strîmtora, pol. gabać, a prinde. Rudă cu căpuĭesc și zăpsesc). Fam. Pun gabja, prind, apuc: a găbji un hoț. Găbjesc, îndes, bucșesc, umplu tare: lulea găbjită de tutun. – Și gîbjesc (Suc.) și găpșesc (Pt.): îl găpșise asupra faptuluĭ (Simion Mehedințĭ, CL. Febr. 1910, 7). V. gîmb.
12. [DOOM 3] găbuire (pop., rar) s. f., g.-d. art. găbuirii; pl. găbuiri
13. [DOOM 2] găbuire (rar) s. f., g.-d. art. găbuirii; pl. găbuiri
14. [DOOM 3] găbui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbuiesc, 3 sg. găbuiește, imperf. 1 găbuiam; conj. prez. 1 sg. să găbuiesc, 3 să găbuiască
15. [DOOM 2] găbui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbuiesc, imperf. 3 sg. găbuia; conj. prez. 3 să găbuiască
16. [DER] găbui (-uesc, găbuit), vb. – 1. A prinde, a apuca, a înhăța. – 2. A găsi, a descoperi. – Var. (Mold.) găb(ă)și, găpși, găbji, ghibui, (Munt.) dibui. Sl. (rus.) gabati „a hăitui” (DAR), cf. pol. gabać „a prinde”; este însă evident că acest cuvînt a fost tratat ca o creație expresivă, după cum se poate vedea în var. sale. Celelalte explicații nu coincid. După Iordan, BF, II, 195, forma de bază ar fi găbji, din tc. kabz „acțiunea de a prinde” și găbui ar proveni din încrucișarea lui găbji cu dibui. Miklosich, Slaw. Elem., pleca de la ghibui, din sl. gybati „a îndoi”, al cărui semantism nu se înțelege. Dibui, vb. (a găsi, a descoperi, a afla; a reuși, a nimeri; a tatona, a pipăi pe bîjbîite; a căuta pe bîjbîite) este fără îndoială același cuvînt (cf. Tiktin și Scriban), ale cărui sensuri le cuprind pe cele ale verbelor găbui și pipăi. S-a explicat prin rut. dybaty (Berneker 248; Skok 67), prin bg. deb(n)jă „a se strecura” (Candrea, GS, VI, 323; Candrea; Scriban); sau prin tc. debb „acțiunea de a tîrî” (Moldovan, 425). Der. gabje, s. f. (Mold., mînă, pumn); gabor, s. m. (Arg., polițist, agent), asociere ironică a ideii de „a prinde” cu numele propriu Gabor; dibuială, s. f. (acțiunea de a dibui); dibuitor, adj. (care dibuiește); ghibosi, vb. (a hăitui; a strînge, a bate, a părui), cu var. ghigosi, formate cu suf. expresiv -osi. Cf. gîmba.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL