1. [DEX '09] GÂTUI, gâtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.
2. [MDA2] gâtui [At: CONTEMPORANUL I, 686 / Pzi: ~iesc / E: gât + -ui] 1 vt A sugruma. 2 vt (Îvp) A da pe gât o băutură tare. 3 vr A se îngusta într-o anumită porțiune.
3. [Șăineanu, ed. VI] gâtuì v. a strânge de gât, a sugruma.
4. [CADE] GÎTUI (-uesc, -uiu) vb. tr. A strînge de gît, a suci gîtul, a sugruma: nu strînge așa de tare, că te gîtuiu pe loc (ALECS.); era cît pe ce să-mi gîtui vaca (CRG.).
5. [DLRLC] GÎTUI, gîtui, vb. IV. Tranz. 1. A strînge (pe cineva) de gît; a sugruma. Nu-i rămînea decît să sară la ea și s-o gîtuie, să-i sucească gîtul ca la un pui de vrabie. SLAVICI, O. I 342. Cît pe ce erai să mă gîtui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 120. ◊ Fig. Erai gîtuit de emoție. PAS, Z. I 70. Femeia a dat să se scoale, să fugă, ori să răspundă. Dar, gîtuită de-o teamă năprasnică, a venit mototol la loc. POPA, V. 317. 2. Fig. A înăbuși, a împiedica un proces în dezvoltarea lui. Acolo unde critica de jos este gîtuită, sub o formă sau alta, apar atitudini tolerante față de lipsuri, lăudăroșenie, îngîmfare, automulțumire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 51. – Prez. ind. și: gîtuiesc (CREANGĂ, P. 115).
6. [Scriban] gîtuĭ, a -í v. tr. (d. gît). Strîng de gît, ucid strîngînd de gît, sugrum, beregățesc, gușuĭ suguș. V. strangulez.
7. [DOOM 3] gâtui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. gâtui, 3 gâtuie, imperf. 1 gâtuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să gâtui, 3 să gâtuie
8. [DOOM 2] gâtui (a ~) vb., ind. prez. 3 gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuia; conj. prez. 3 să gâtuie
9. [MDO] gîtui (ind. prez. 1 sg. gîtui, 3 sg. și pl. gîtuie)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL