1. [DEX '09] GÂNGAV, -Ă, gângavi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește greu, nedeslușit și împiedicat, repetând silabele; gângăvit, bâlbâit. [Acc. și: gângav] – Din sl. gongnavŭ.
2. [MDA2] gângav[1], ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~e / E: vsl гѫгавъ] 1-2 a, smf (Persoană) bâlbâită și cu vorbire greoaie, nedeslușită Si: gângăvit2 (1-2).
3. [Șăineanu, ed. VI] gângav a. și m. care vorbește îngăimat, mai ales pe nas: preoți bătrâni ca iarna cu gângavele glasuri EM. [Slav. GÕGNAVŬ].
4. [CADE] GÎNGAV adj. și sm. Cel ce are defectul de a rosti cuvintele îngăimat și repetînd silabele, bîlbîit: Preoții bătrîni ca iarna, cu ~ele glasuri (EMIN.) [vsl. gagnavŭ].
5. [DLRLC] GÎNGAV, -Ă, gîngavi, -e, adj. (Despre oameni) Care vorbește greu și împiedicat, repetînd silabele. V. bîlbîit, peltic. Bedros făcea cît mai mare economie de vorbe, ca să nu se vadă că e gîngav. DUMITRIU, N. 259. Se aude și studentul gîngav, recitînd paragrafe. C. PETRESCU, C. V. 216. ◊ (Adverbial) Vorbește gîngav Miliarezi. STANCU, D. 33. ◊ (Despre vorbă, glas) O legăna c-un glas gîngav de tulburare. SADOVEANU, O. VII 47. Preoți bătrîni ca iarna cu gîngavele glasuri, O duc cîntînd prin tainiți și pe sub negre bolți. EMINESCU, O. I 92.
6. [Scriban] gîngav (est) și gîngáv (vest), -ă adj. (vsl. gongnavŭ, bîzîitor, murmurător; bg. gygniv, fornăit. V. gînganie, gîgîĭ). Gîgîit care nu poate vorbi bine și tot scoate sunetu g. V. bîlbîit, fornăit.
7. [DOOM 3] !gângav adj. m., s. m., pl. gângavi; adj. f., s. f. gângavă, pl. gângave
8. [DOOM 2] !gângav/gângav adj. m., s. m., pl. gângavi/gângavi; adj. f., s. f., gângavă/gângavă, pl. gângave/gângave
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL