1. [DEX '09] GÂLCEAVĂ, gâlcevi, s. f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.
2. [MDA2] gâlceavă sf [At: COD. VOR. 9 / V: (îvt) gânc~, gănc~ / Pl: ~evi, (rar) ~evuri / E: bg галчава] 1 (Îvt) Larmă de nemulțumire Si: (rar) gâlcevire (1). 2 Ceartă între două sau mai multe persoane manifestată prin vorbă multă, discuții aprinse Si: (rar) gâlcevire (2), (pop) sfadă, ciorovăială, cioandră, price, (înv) voroavă. 3 (Bot; reg) Surguci (Consolida ajacis). 4 (Bot; reg) Nemțișori-de-câmp (Consolida regalis).
3. [Șăineanu, ed. VI] gâlceavă f. ceartă sgomotoasă. [Cf. slav. GLUČANIĬ, sgomot].
4. [MDA2] gănceavă sf vz gâlceavă
5. [MDA2] gânceavă sf vz gâlceavă
6. [CADE] GÎLCEAVĂ (pl. -cevi, ‼ -evuri) sf. 1 † Gălăgie ¶ 2 Ceartă sgomotoasă, sfadă: vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în ~ (DLVR.); făceau pe toată ziua gîlcevuri și dueluri (I.-GH.); lucrului pentru care se învrăjbesc oamenii, noi îi zicem sămînță de ~ (ISP.) ¶ 3 🌿 – PINTENAȘI [bg.].
7. [DLRLC] GÎLCEAVĂ, (rar) gîlcevi, s. f. Discuție aprinsă, ceartă în gura mare; ciorovăială. Se lua serios la gîlceavă cu mama. PAS, Z. I 130. Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, la TDRG. E... o nebunie a căuta sfezile și gîlcevile. NEGRUZZI, S. I 212. ◊ (Metaforic) Vrăbiile, cari se deșteptaseră de mult în plopi și pe sub streșini, nu începuseră totuși gîlceava lor matinală, obișnuită, asurzitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 55. – Pl. și: gîlceve (RUSSO, S. 140).
8. [Scriban] gîlceávă f., pl. evĭ și (Let. 2, 78) eve (bg. gŭlčava, d. gŭlč, gălăgie, vsl. gŭlkŭ, gălăgie. D. rom. vine ung. gercsáva, gîlceavă). Ceartă (sfadă), zgomotoasă. – Vechĭ și gînceavă.
9. [Scriban] gînceávă, V. gîlceavă.
10. [DOOM 3] gâlceavă (pop.) s. f., g.-d. art. gâlcevii; pl. gâlcevi
11. [DOOM 2] gâlceavă (pop.) s. f., g.-d. art. gâlcevii; pl. gâlcevi
12. [IVO-III] gâlceavă, -cevi.
13. [MDO] gîlceavă
14. [DER] gîlceavă (gîlcevi), s. f. – 1. Zgomot. – 2. Ceartă, sfadă. – 3. (Rar) Plantă (Delphinium consolida). – Megl. gîlceavă. Sl., dar etimonul exact este incert. În sl. apare glŭkŭ „sunet” (Miklosich, Lexicon, 130), bg. gălč „zgomot” (Skok 72), slov. golčati „a vorbi”. Der. cu -avă, ca în ispravă, iznoavă, pare a fi specifică rom., chiar dacă suf. este cu desăvîrșire sl. și neproductiv în rom.; în acest caz bg. gălčava ar proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 228; cf. și Berneker 367). După Conev 95 și DAR, rom. provine din bg. Der. gîlcevi, vb. (înv., a bîrfi; a se certa, a se ciorovăi); gîlcevos, adj. (certăreț); gîlcevitor, adj. (certăreț). – Din rom. provine mag. gercsáva „ceartă”, gercsávás „arțăgos” (Candrea, Elemente, 408).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL