1. [DEX '09] GÂLGÂI, gâlgâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gâtul strâmt) sau când alunecă pe gât etc.; p. gener. a curge provocând un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o băutură cu înghițituri mari (și cu zgomot). – Gâl-g[âl] + suf. -âi.
2. [MDA2] gâlgâi [At: DONICI, F. II, 39 / V: (reg) gălgăi, ~găi / Pzi: gâlgâi și ~esc / E: gâl-gâl] 1 vi (D. lichide) A curge cu zgomot printr-un vas cu gâtul strâmt Si: (nob) a gâlgăni (1), a gâlgări (1). 2 vi A curge cu un zgomot ritmic Si: (nob) a gâlgăni (2), a gâlgări (2). 3 vt A bea cu înghițituri mari, făcând un zgomot ritmic Si: (nob) a gâlgăni (3), a gâlgări (3). 4 vt A fuma, făcând să gâlgâie apa dintr-o narghilea Si: (nob) a gâlgăni (4), a gâlgări (4). 5 vt (Nob) A cânta trecând de la registrul normal al vocii la falset, în maniera iodlerului. 6 (D. ape, sânge etc.) A curge în valuri mari Si: (nob) a gâlgăni (5), a gâlgări (5). 7 (D. apă care fierbe) A clocoti. 8 (Pan; d. foc) A izbucni în flăcări mari Si: (nob) a gâlgăni (7), a gâlgări (7). 9 (Pan; d. fum) A ieși în vălătuci mari Si: (nob) a gâlgăni (8), a gâlgări (8). 10 (Fig; d. un drum, o stradă) A fi plin de forfota oamenilor. 11 (Rar; d. gaiță) A cânta.
3. [DEX '96] GÂLGÂI, gâlgâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gâtul strâmt), când alunecă pe gât etc.; p. gener. a curge provocând un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o băutură cu înghițituri mari (și cu zgomot). – Gâl-g[âl] + suf. -âi.
4. [MDA2] gălgăi v vz gâlgâi
5. [MDA2] gâlgăi vi, vt vz gâlgâi
6. [CADE] GÎLGÎI (-gîe, -găe) I. vb. intr. 1 A tîșni cu sgomot printr’o deschizătură mică, producînd sunetul gîl! gîl! (vorb. de sîngele ce tîșnește din vine, de pe urma unei tăieturi, de apa din izvoare, etc.): începu să gîlgîe sîngele dintr’însul gîrlă (ISP.); gîlgîe izvoarele de păcure (VLAH.); pe sub pămînt gîlgîe și fierbe glodul noroios (ODOB.) ¶ 2 pr. anal. Despre fumul ce iese din coșuri: din coșurile... fabricelor gîlgîe rotogoale negre de fum (VLAH.). II. vb. tr. A turna pe gît, a bea cu înghițiri mari, făcînd gîl! gîl!: beau bine și iute rachiu, îl gîlgăe pe gît (JIP.); iar gîlgîi, Călimane... și iarna vine, copiii-s goi (DLVR.).
7. [DLRLC] GÎLGÎI, pers. 3 gîlgîie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide) A se scurge cu zgomot printr-o deschizătură. Apa... gîlgîia afară din ghizdul fîntînii, printre pietricele. CARAGIALE, P. 52. Cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului... sîngele cerbului o dată a și-nceput a curge gîlgîind. CREANGĂ, P. 226. Cu gura la cep de bute, De-aud vinul gîlgîind. ALECSANDRI, P. P. 314. ♦ A curge producînd zgomote caracteristice cînd se izbește de obstacole. V. clipoci. Zvîcnesc din scoarța udă muguri noi, în sus la munte gîlgîie izvoare. DEȘLIU, N. 84. Apa gîlgîia și clipocea pe lîngă ea. DUMITRIU, N. 289. Apele gîlgîiau în liniște și niște păsări cîntau prin arborii ciuntiți de obuze. CAMILAR, N. I 70. ◊ Fig. Gîlgîie plînsul în mine cu hohote nestăpînite. SAHIA, N. 121. Un bubuit de tun din bateriile romîne păru a da semnalul unei năprasnice bombardări. Gîlgîia focul de pe toate movilele dimprejur. D. ZAMFIRESCU, R. 260. ♦ Tranz. (Rar) A vărsa, a scoate. Vasele, gîlgîind pe coșuri nori negri de fum, își măreau viteza întrecîndu-se în goană ca să atingă mai repede limanul așteptat. BART, E. 117. 2. Tranz. (Regional) A bea cu înghițituri mari (producînd zgomot), a da de dușcă. Miai le gîlgîi pe amîndouă [sticlele] pînă la fund. PREDA, Î. 86. Băieții... gîlgîiau cîte o cinzeacă de rachiu și se apucau de treabă. MACEDONSKI, O. III 50. – Prez. ind. pers. 3 și: gîlgîiește (REBREANU, R. II 85, ODOBESCU, S. III 94).
8. [Șăineanu, ed. VI] gălgăì v. 1. se zice de sgomotul apelor în mișcare sau al lichidelor turnate pe gât: izvoarele gâlgăie; 2. a curge dintr’odată și mult, a țâșni: începu să gâlgăie sângele dintr’însul ISP. [Onomatopee].
9. [Scriban] gîlgîĭ, a -í v. intr. (imit. d. gîl-gîl, [bg. kŭl-kŭl], zgomotu unuĭ lichid care curge dintr’o garafă; slovac gîg, înghițitură [Bern., 1, 310]. V. înghit, șteobîlc). Curg cu zgomot din butelie: vinu gîlgîĭa din garafă în gîtu bețivuluĭ. Țîșnesc gros, curg mult: sîngele gîlgîĭa în gîtu rănituluĭ. V. tr. Agit un lichid în gură: bețivu gîlgîĭa rachiu în gură. Fac să-ĭ gîlgîĭe sîngele: de s’a maĭ obrăznici, îl gîlgîĭ în sînge (CL. 1910, 987). V. gargară.
10. [DOOM 3] gâlgâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. gâlgâi, 3 gâlgâie, imperf. 1 gâlgâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să gâlgâi, 3 să gâlgâie
11. [DOOM 2] gâlgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 gâlgâie, imperf. 3 sg. gâlgâia; conj. prez. 3 să gâlgâie
12. [MDO] gîlgîi (ind. prez. 3 sg. și pl. gîlgîie)
13. [IVO-III] gâlgâiu, -gâe 3, -gâiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL