1. [MDA2] gustări vti [At: PAMFILE, J. II 394 / V: ~ra / Pzi: ~resc / E: gusta + -ări] (Reg) 1-2 A lua rapid o gustare mică. 3-4 A mânca sau a bea puțin pentru a simți gustul.
2. [CADE] GUSTĂRI (-ăresc) vb. tr. A gusta, a mînca sau a bea cîte puțin din ceva, spre a-i încerca gustul: gustărea rachiul oamenilor (D.-ZAMF.); Amîndoi că vom cinsti, Vinișor vom ~ (IK.-BRS.); la cules, gustăriți strugurii pe nemîncate (JIP.).
3. [Șăineanu, ed. VI] gustărì v. a gusta puțin câte puțin.
4. [DEX '09] GUSTARE, gustări, s. f. 1. Faptul de a gusta. 2. (Concr.) Mâncare (rece, luată în fugă, în cantitate mică, între mesele obișnuite). – V. gusta.
5. [MDA2] gustare sf [At: PSALT. 1224 / Pl: ~tări / E: gusta] 1 Încercare a gustului unei mâncări. 2 Mâncare (rece) luată în cantități mici, între mesele obișnuite. 3 (Reg) Mâncare principală din timpul zilei. 4 (Înv) Gust. 5 Hrană.
6. [MDA2] gustăra v vz gustări
7. [CADE] GUSTARE sf. 1 Faptul de a gusta ¶ 2 Ceea ce se gustă ¶ 3 Mîncare luată în cantitate mică, mai adesea în afară de ceasurile obicinuite pentru masă: se opresc împreună la un conac pentru o ~ (CAR.) ¶ 4 Băn. Maram. Mîncare de amiază, prînz.
8. [CADE] GUSTĂRICĂ sf. dim. GUSTARE: făcură o ~ din merindele ce mai aveau (ISP.).
9. [DLRLC] GUSTARE, (2) gustări, s. f. Faptul de a gusta. 1. Aprecierea gustului (unei băuturi sau unei mîncări). Crișmăreasa... mă strigă: Vin’ băiete! Și să gust vinul îmi dete... Băui vinul de gustare. ALECSANDRI, P. P. 265. 2. Mîncare (de obicei rece, luată în fugă, în cantitate mică). Rămînea totdeauna un codru de pîine și mai rămînea vreo bucată de brînză și vreo roșie. Astea erau gustarea ta pe la orele patru. PAS, Z. I 38. Să nu te duci acușica. Mai stai nițel, să-ți dea Stanca o gustare. SADOVEANU, M. C. 32. Pune-ți... icrișoare moi cît se poate de multe și altceva de gustare în buzunările dulamei. CREANGĂ, A. 121. ◊ Gustare de dimineață = prima masă din zi, masa de dimineață. 3. (Regional) Timpul cînd se ia masa. Mîni, pe la gustare, Mă scot turcii la pierzare. ȘEZ. I 109.
10. [Șăineanu, ed. VI] gustare f. 1. acțiunea de a gusta; 2. dejun.
11. [Scriban] gustáre f. Acțiunea de a gusta. Prînz mic: a servi călătorilor o gustare.
12. [Scriban] gustărésc v. tr. (d. gustare). Mănînc puțin din toate: n’a mîncat, ci numaĭ a gustărit.
13. [DOOM 3] gustare s. f., g.-d. art. gustării; (mâncăruri) pl. gustări
14. [DOOM 2] gustare s. f., g.-d. art. gustării; (mâncăruri) pl. gustări
15. [DRAM 2021] gustáre, gustări, s.f. Mâncare rece între mese: „Haida la noi pe gustare” (Memoria, 2001: 63). ■ În Maram., are sensul de prânz, dejun: „Maramureșenii la dejun îi zic prânz, gustare, iar mâncarea de după-amiază, între orele 16.00-17.00 e ojină” (Bârlea, 1924). – Din gusta (DEX, MDA).
16. [DRAM 2015] gustare, gustări, s.f. – Mâncare rece între mese. În Maramureș: prânz, dejun: „Haida la noi pe gustare” (Memoria, 2001: 63). „Maramureșenii la dejun îi zic prânz, gustare, iar mâncarea de după-amiază, între orele 16.00-17.00 e ojină” (Bârlea, 1924). – Din gusta (DEX, MDA).
17. [DRAM] gustare, gustări, s.f. – Mâncare rece între mese. În Maramureș: prânz, dejun: „Haida la noi pe gustare” (Memoria 2001: 63). „Maramureșenii la dejun îi zic prânz, gustare, iar mâncarea de după-amiază, între orele 16.00-17.00 e ojină” (Bârlea 1924). – Din gusta (< lat. gustare).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL